FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

EXCLUSIV Marian Aioani, lăudat de antrenorul care l-a debutat în Superligă: „Rapid a făcut cea mai bună alegere posibilă, nu doar o afacere”

Articol de - Publicat marti, 23 ianuarie 2024 19:02 / Actualizat marti, 23 ianuarie 2024 21:03

În ultimii doi ani de juniorat, Marian Aioani a venit de la Buftea la Chindia Târgoviște. Și ulterior a ajuns la echipa mare, unde, de la 20 la 22 de ani, l-a avut antrenor pe Dumitru Hotoboc, fostul portar de la Jiul, Steaua, FC Argeș, FCU Craiova sau Oțelul.

Rapid și Farul au bătut palma pentru transferul portarului Marian Aioani, giuleștenii urmând să achite 400.000 de euro campioanei, dar și un procent de 20% dintr-un viitor transfer.

Gică Popescu face lumină » De ce a acceptat Hagi oferta de 400.000 de euro pentru Aioani
MERCATO
Gică Popescu face lumină » De ce a acceptat Hagi oferta de 400.000 de euro pentru Aioani

Dumitru Hotoboc, despre Marian Aioani: „Are un mental de fier, rezistă bine la presiune”

Dumitru Hotoboc, deocamdată fără angajament după despărțirea de U Cluj, își amintește că „Marian m-a impresionat de la primele antrenamente. Avea calitate, curaj, reflexe și mă așteptam încă de atunci să ajungă departe.

Cu mine a debutat la Liga 1 și pot să vă spun că mentalul lui este de fier. L-am antrenat doi ani, îi știu trăirile, modul cum gândește, cum analizează lucrurile”.

Antrenorul de portari a continuat: „Știu că la Rapid e mult mai mare presiune decât la Farul. Fiindcă acolo stadionul e mereu plin, suporterii sunt fierbinți, e un club cu pretenții, care vrea performanță an de an, dar pentru el nu va fi vreo problemă. 

Nu există portar în România cu un mental mai bun ca el. Niciodată nu s-a întâmplat să acuze vreo problemă, vreo teamă înainte sau în timpul vreunui meci. Iar acum are și mai multă experiență, un titlu, jocuri în cupele europene. Rapid nu că a făcut o afacere bună, a făcut cea mai bună alegere posibilă!".

Dumitru Hotoboc: „E mai echilibrat ca sezonul trecut”

Întrebat dacă nu are senzația că Aioani a avut un recul în acest sezon, Hotoboc a explicat că „poate e ceva normal ca după un titlu o echipă să aibă o scădere. Farul a avut-o și de asta și senzația că și Aioani a pățit la fel. Dar l-am urmărit și în acest sezon mi se pare chiar mai echilibrat decât în precedentul. 

Când au luat titlul, a mai greșit la primele meciuri de campionat, dar acum nu s-a mai întâmplat. Pentru mine nu e cu nimic mai prejos decât Horațiu Moldovan. Și sper să ajungă să joace cât mai curând și la echipa națională de seniori!".

VIDEO. Marian Aioani, primul interviu în tricoul alb-vișiniu: „Totul s-a întâmplat foarte repede. Mă bucur că sunt aici”

Vezi și alte știri:

A ajuns la „județ”! Fotbalistul cu 41 de meciuri la Dinamo, fost internațional, joacă în Liga 5 la 27 de ani! Cariera lui s-a prăbușit
DINAMO
A ajuns la „județ”! Fotbalistul cu 41 de meciuri la Dinamo, fost internațional, joacă în Liga 5 la 27 de ani! Cariera lui s-a prăbușit
Fostul fotbalist de la FCSB s-a retras la 32 de ani: „Am plecat pe alt drum. Voi urma și o carieră în televiziune!” + mesaje speciale de la Coman și Tamaș
RETRAGERE
Fostul fotbalist de la FCSB s-a retras la 32 de ani: „Am plecat pe alt drum. Voi urma și o carieră în televiziune!” + mesaje speciale de la Coman și Tamaș

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează