FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Paradox la FCSB » Harlem Gnohere, eroul roș-albaștrilor din ultimii doi ani, e plătit mai prost decât Raul Rusescu, o dezamăgire cruntă!

Harlem Gnohere
Harlem Gnohere

Articol de , , - Publicat marti, 28 mai 2019 11:59

În clubul lui Gigi Becali nu funcționează criterii clare de evaluare a jucătorilor: Gnohere, cel mai bun marcator din ultimii doi ani, are un salariu mai mic decât al lui Rusescu, un atacant de care Gigi e dezamăgit.

Randamentul pe care-l vede lumea etapă de etapă nu constituie criteriul principal după care se stabilesc salariile la FCSB, Becali se ghidează mai mult după instinct și după talentul de negociatori al impresarilor.
Dovada: Gnohere, eroul roș-albaștrilor din ultimii doi ani, e plătit mai prost decât Rusescu, o dezamăgire cruntă!

Nici cu prime nu-l egalează!

Gigi a și precizat că renunță la Raul, convins că atacantul în vârstă de 30 de ani e departe de calitatea pe care o avea în vârful formei sale. De-a lungul sezonului, concurența dintre vârfurile steliste a fost una ciudată, Gnohere a marcat frecvent, Rusescu a stat pe bancă, dar românul a câștigat bani mai mulți! 

Raul a fost plătit cu 25.000 de euro lunar și ar mai fi adăugat prime la suma asta dacă ar fi contribuit la performanțe ale echipei. Gnohere are un venit fix de 15.000 de euro pe lună net, cu 10.000 sub al românului! E adevărat, "Bizonul" mai capătă niște bonusuri garantate de contract și ajunge, ca o medie, la 22.000 de euro lunar, cu tot cu primele din acte. Tot mai puțin decât ia Rusescu, și dacă francezului i se adună bonusurile!


Raul Rusescu ar fi beneficiat de prime mari în continuare, dacă Becali nu l-ar fi dat afară: 50.000 de euro pentru grupele Europa League, dublu pentru Champions

MM dă vina pe antrenori

"Săracul" Gnohere a adunat 60 de meciuri și 30 de goluri în ultimele două sezoane. În stagiunea trecută a fost cel mai bun marcator din Liga 1, la egalitate cu Țucudean. "Bogatul" Rusescu a bifat 19 partide și 4 goluri în același interval de timp! A fost un an în Turcia, la Osmanlispor, unde n-a jucat deloc. În vara trecută s-a întors la FCSB și a pierdut concurența cu Gnohere și cu Hora, a treia opțiune pentru postul de vârf. 

Mihai Stoica, cel care a propus repatrierea lui Rusescu și l-a etichetat drept "caviar" ca să-l convingă pe Becali să accepte transferul, i-a învinovățit pe Dică și pe Teja pentru randamentul slab al favoritului său: "Rusescu a fost cel mai nedreptățit jucător de la Steaua, pentru că a jucat cel mai puțin. Din cauza asta n-a avut ritm. Eu, dacă aș fi fost antrenor, m-aș fi dus la Gigi și i-aș fi zis: "Lasă-mă să joc cu Rusescu în fața lui Gnohere și a lui Hora, în fața oricui! Sau lasă-mă să-l folosesc titular ca al doilea atacant!".

25.000 €ar fi încasat Rusescu dacă FCSB ar fi devenit campion. Bonusul era specificat în contract, nu conta că atacantul în vârstă de 30 de ani a marcat doar 4 goluri de-a lungul stagiunii

12luni mai e valabil contractul lui Gnohere cu FCSB. Becali a sperat să-l vândă pe francezul în vârstă de 31 de ani, însă cluburile din Arabia care erau interesate s-au speriat de prețul de 3 milioane de euro pe care-l pronunța Gigi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează