GSP SPECIAL  »  PARIURI SPORTIVE  »  CAMPIONATE

Noul sezon din Premier League începe sâmbătă: Care sunt marile favorite la titlu și la retrogradare!

Articol de - Publicat joi, 10 septembrie 2020 12:08 / Actualizat joi, 10 septembrie 2020 12:09

Noul sezon de Premier League începe sâmbăta aceasta, însă prima rundă va avea doar 8 partide deoarece meciurile celor de la Manchester United (contra lui Burnley, în deplasare) și Manchester City (cu Aston Villa, acasă), au fost amânate ca urmare a parcursului prelungit pe care cele două cluburi din Manchester l-au înregistrat în ediția trecută a cupelor europene. 

În privința accesului pe stadioane, Federația Engleză a decis ca tribunele să rămână goale în continuare, cel puțin până la 1 octombrie. Cu toate acestea, la finalul lui august, s-a testat o formulă prin care s-a permis accesul unui număr de 2500 de spectatori la întâlnirea amicală dintre Brighton și Chelsea. 

Conform BBC, conducătorii fotbalului englez caută cu disperare soluții pentru această problemă. Richard Masters, directorul executiv al primei ligi, a declarat că pierderile suferite de cluburi se vor ridica la 700 de milioane de lire sterline în ediția 2020-21, dacă porțile vor rămâne închise. 

Casele de pariuri consideră că noul sezon va fi tot o afacere în doi, între Manchester City și Liverpool, la fel ca în ultimii doi ani. 

Câștigător 2020/21Cota
Manchester City1.73
Liverpool2.88
Chelsea10.00
Manchester United12.00
Arsenal34.00
Tottenham 61.00
*cote oferite de Betfair 

Dintre cele trei nou-promovate, WBA, Fulham și Leeds United, doar ultima este cotată cu șanse mari de a rămâne în Premier League. Prin perspectiva bookmakerilor, cel mai prost stă Fulham, în vreme ce Leeds, echipa lui Marcelo Bielsa, are cota 4.50 pentru a retrograda. Newcastle, club care a trecut foarte aproape de retrogradare în ediția trecută, are o cotă de 2.88, iar Crystal Palace, care și acum un an era cotată ca mare favorită la despărțirea de Premier League, are cota 3.00. 

RetrogradeazăCota
Fulham1.91
WBA2.10
Newcastle2.88
Palace 3.00

Big 4 și Top 6, borne importante în Premier League

Clasarea în The Big Four sau, mai recent, în Top 6, este o chestiune care ține nu doar de orgoliul fanilor, ci și de o delicată rețetă financiară. Banii încasați prin prezența în Liga Campionilor, rezervată primelor 4 cluburi, sau cei pentru participarea în Europa League, vor juca un rol important într-un sezon ce începe cu tribunele goale. Conform previziunilor de la casele de pariuri, primele patru vor fi Manchester City (cota 1.01), Liverpool (1.05), Manchester United (1.40) și Chelsea (1.40). 

Pentru a se clasa între primele 6, Arsenal și Tottenham primesc cele mai bune cote, 1.53, respectiv 1.73. 

Citește și:

„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează