INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INUNDAȚII

Fotbal sub apă, campionat suspendat! Sudul țării se confruntă cu inundații masive, care au îngenuncheat întreaga populație

În sudul Braziliei, apa a acoperit străzile orașelor / Foto: Imago
În sudul Braziliei, apa a acoperit străzile orașelor / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 16 mai 2024 19:42 / Actualizat joi, 16 mai 2024 20:38

Federația braziliană (CBF) a decis să suspende campionatul, din cauza inundațiilor care au lovit sudul țării.

Brazilia trăiește o adevărată dramă în ultimele zile. Sudul țării se confruntă cu inundații masive, care au îngenuncheat întreaga populație. Iar fotbalul a fost la rându-i afectat.

E iar scandal înainte de Rapid - FCSB: „Își arată caracterul murdar” » GSP a aflat de la ce a pornit totul
RAPID - FCSB
E iar scandal înainte de Rapid - FCSB: „Își arată caracterul murdar” » GSP a aflat de la ce a pornit totul

Din cauza înrăutățirii situației, Federația (CBF) a ajuns la concluzia că nu se mai poate juca și a decis suspendarea campionatului.

Următoarele două etape de campionat nu se vor disputa

În consecință, următoarele două etape din prima ligă, a șaptea și a opta,  programate după ce meciurile echipelor din regiunea afectată (Gremio, Internacional și Juventude) fuseseră deja amânate, nu se vor juca.

Campionatul va rămâne suspendat până pe 27 mai, când se va hotărî dacă se va relua cu runda a noua, programată în mod normal pe 1 iunie. Totuși, nu este de la sine înțeles că meciurile amânate vor fi jucate la date ce ar urma să fie stabilite ulterior.

Campionatul trebuie să se încheie pe 8 decembrie

Președintele CBF, Ednaldo Rodrigues, a precizat deocamdată doar că liga va trebui să se încheie pe 8 decembrie. Sunt excluse eventualele prelungiri, avand în vedere calendarul „destul de incărcat”.

În comunicatul publicat de CBF se mai arată că „nu putem uita faptul că sportul şi societatea merg mână în mână şi nu se pot despărţi într- un moment atât de dificil pentru poporul brazilian”.

149 de morți, 108 persoane dispărute, 600.000 strămutate

Anunțul a venit în timp ce operațiunile de salvare au continuat în statul sudic Rio Grande do Sul, din care o mare parte este sub apă. Miercurea trecută, autoritățile au declarat că numărul morților a crescut la 149, în timp ce 108 persoane au fost date dispărute și peste 600.000 au fost strămutate.

Inundațiile, descrise ca fiind cele mai grave din Brazilia în ultimii 80 de ani, au fost cauzate de ploile abundente care au început pe 29 aprilie , ploi ce au declanșat alunecări de teren pe scară largă și prăbușirea unui baraj hidroelectric.

Rio Grande do Sul găzduiește trei cluburi de prima divizie: Gremio, Internacional și Juventude. CBF fusese deja de acord să suspende meciurile din statul respectiv, vecin cu Uruguay și Argentina, pentru cel puțin 20 de zile. 

VIDEO. Premier GSP » Vin șeicii cu 100 de milioane. Îl vinde Liverpool pe Mohamed Salah?

Mai puteți citi:

Luis Enrique anunță o campanie de achiziții XXL: „Va fi greu să mai joci la PSG”

Verdict motivator pentru Radu Drăgușin: „Și-a câștigat dreptul de a juca titular în ultimele două meciuri ale sezonului”

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează