INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  

Djokovic a încheiat colaborarea cu Andre Agassi » Motivul despărţirii dintre cei doi

Andre Agassi și Novak Djokovic 
(foto: Guliver/Getty Images)
Andre Agassi și Novak Djokovic (foto: Guliver/Getty Images)

Articol de Alexandru StănilăJURNALISPORT - Publicat duminica, 01 aprilie 2018 21:38

Novak Djokovic, fost lider mondial, în prezent pe locul 12 ATP, a încheiat colaborarea cu antrenorul Andre Agassi, fapt anunţat chiar de fostul mare tenisman american, informează Sky Sports.

În mai 2017, Djokovici l-a cooptat în staff-ul său pe Agassi, înainte de turneul de la Roland Garros, în speranţa că americanul îl va putea ajuta să revină la forma cu care obişnuise lumea tenisului. Totuşi, accidentările nu i-au dat pace sârbului, iar neînţelegerile dintre cei doi au făcut ca relaţia dintre ei să se încheie prematur.

"Am încercat să îl ajut pe Novak având doar cele mai bune intenţii, însă de prea multe ori ne-am găsit în situaţia când ne dădeam seama că nu putem fi de acord. Îi urez toate cele bune pentru viitor", a declarat Agassi, potrivit sursei citate.

De-a lungul colaborării cu Andre Agassi, Novak şi-a trecut în cont un singur titlu, cucerit la începutul lunii iulie, anul trecut, la Eastbourne. A urmat apoi o retragere în sferturile de finală de la Wimbledon şi o pauză forţată până la începutul acestui an, cauzată de accidentarea la cot. Nici în 2018 nu a reuşit Nole să revină la forma care l-a consacrat, acesta fiind eliminat în "optimi" la Australian Open şi încă din primul tur la Indian Wells şi Miami.

Astfel, câştigătorul a 12 turnee de Grand Slam va rămâne alături doar de antrenorul Radek Stepanek, care s-a alăturat staff-ului său în noiembrie 2017.

După o primă parte de sezon ratată, cei doi vor ataca sezonul de zgură, cele mai importante turnee din această lună fiind programate la Monte Carlo (15-22 aprilie) şi Barcelona (23-29 aprilie).

surse: skysports.com, bbc.com

Citește și:

Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
Stranieri
Lui Boloni nu i-a venit să creadă » Ce a putut să facă elevul lui în minutul 6 al barajului Metz - Saint-Etienne
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Campionate
„Cine este cea mai faimoasă persoană din agenda ta?” » Răspunsul lui Mourinho a stârnit hohote de râs în studio
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”
Superliga
Românul care a refuzat să mai stea în Superliga a semnat și va juca în Europa League: „Am venit să câștig trofee cu acest mare club”

Cine stă în poarta României la Euro 2024? Numărul 1 are o mare problemă: „Mă aștept ca Edi să meargă la sigur”

3 MARI întrebări despre selecția lui Edi Iordănescu în apărare: chiar nu exista o alternativă autentică?!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează