Articol de Adrian Jitea - Publicat duminica, 16 aprilie 2023 16:46 / Actualizat duminica, 16 aprilie 2023 16:52
Toni Kroos (33 de ani) urmează să semneze o nouă înțelegere cu Real Madrid, valabilă până în iunie 2024.
Ajuns la 33 de ani, Toni Kroos a luat în calcul să renunțe la cariera de fotbalist în vară, când îi va expira contractul cu Real Madrid.
Toni Kroos prelungește cu Real Madrid
Florentino Perez l-a făcut să se răzgândească. Cotidianul Marca, întărit de jurnalistul Fabrizio Romano, a dezvăluit astăzi informația. Mijlocașul neamț urmează să semneze o nouă înțelegere, valabilă încă un sezon.
„Decizia a fost deja luată. Kross nu a negociat niciodată cu alt club. Avea doar două variante între care balansa: retragerea sau Madrid. Va rămâne încă un an”, a scris specialistul în mercato Fabrizio Romano, pe Twitter.
Toni Kroos este în continuare om de bază la Real Madrid. În actuala stagiune, în toate competițiile, a strâns 40 de apariții, marcând două goluri și oferind 5 pase decisive.
Toni Kroos are 30 de trofee și 3 cluburi în CV
Crescut de Hansa Rostock și ulterior de Bayern, Kroos are doar 3 cluburi în CV la seniori: Bayern Munchen, Bayer Leverkusen, unde a petrecut un an și jumătate sub formă de împrumut, și Real Madrid, la care evoluează din 2014.
Kroos a câștigat Campionatul Mondial al Cluburilor de 5 ori cu Real Madrid (2014, 2016, 2017, 2018 și 2023) și o dată cu Bayern Munchen, în 2013.
Are nu mai puțin de 30 de trofee în palmares, printre care 5 Ligi ale Campionilor și o Cupă Mondială, în 2014.
Citește și alte știri din fotbalul european:
OFICIAL Costel Gâlcă revine! A bătut palma cu noua echipă și azi va conduce primul antrenament
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa