INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Antrenorul respins de suporterii lui AC Milan semnează în Premier League

Julen Lopetegui a rezistat doar 27 de meciuri ca manager al lui Wolves / Foto: Imago
Julen Lopetegui a rezistat doar 27 de meciuri ca manager al lui Wolves / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 06 mai 2024 16:59 / Actualizat luni, 06 mai 2024 18:22

Julen Lopetegui (57 de ani), antrenorul liber de contract de nouă luni, după despărțirea de Wolverhampton, e așteptat să bată palma cu West Ham. Spaniolul fusese curtat de mai multă vreme de Milan, dar fanii s-au revoltat împotriva lui!

Julen Lopetegui este foarte aproape de revenirea în circuitul marii performanțe. Spaniolul de 57 de ani, cotat cu șanse foarte mari să ajungă antrenor la AC Milan, care îl va concedia la finele stagiunii pe Stefano Pioli, și-a găsit echipă tot în Premier League.

Tot în elita fotbalului englez a fost precedenta sa experiență, de mai puțin de nouă luni, ca manager al lui Wolverhampton. De pe data de 8 august 2023 este șomer și, după toate probabilitățile, el va semna un contract cu West Ham, ca succesor al lui David Moyes.

Din mijlocul mulțimii, la petrecerea de promovare, Dennis Man a avut un mesaj: „Asta vă întrebați? SI!”
STRANIERI
Din mijlocul mulțimii, la petrecerea de promovare, Dennis Man a avut un mesaj: „Asta vă întrebați? SI!”

Julen Lopetegui semnează cu West Ham

Viitorul său apropiat părea deja legat de o aventură în Serie A. Gazzetta dello Sport și anunțase că AC Milan îi pregătise actele ca să devină noul tehnician al rossonerilor, se vorbea și de un salariu de 4 milioane de euro anual până în 2027, numai că mutarea a fost compromisă de revolta tifosilor "Diavolului".

Aceștia s-au mobilizat pe rețelele sociale și au lansat campania #Nopetegui, în urma căreia fostul selecționer al Spaniei și, pentru o scurtă perioadă, de aproape patru luni, antrenorul lui Real Madrid, a renunțat.

Milan ar avea de ales între De Zerbi și Fonseca

AC Milan îl monitoriza de mai multe luni și îl pusese și în capul listei, dar acum, potrivit cotidianului roz, va trebui să se reorienteze, spre Roberto De Zerbi sau Paulo Fonseca, ambii încă legați prin contract de Brighton, respectiv Lille, cu mențiunea că portughezul are scadența pe 30 iunie.

Câștigătorul Europa League în 2020 cu FC Sevilla îl va înlocui, cum confirmă și BBC, pe David Moyes, scoțianul care nu are decât o victorie în ultimele nouă etape din Premier (locul 9) și a fost și eliminat în „sferturile" Europa League.

3trofee a cucerit Julen Lopetegui în cariera de antrenor: Europa League cu FC Sevilla și titlul european cu Spania U19 și U21

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Scandal cu decernarea trofeului. Decizie bizară a federației spaniole, Real Madrid refuză și apoi primește satisfacție!
SPANIA
Scandal cu decernarea trofeului. Decizie bizară a federației spaniole, Real Madrid refuză și apoi primește satisfacție!
Suspendat pentru doping, Pogba s-a reprofilat! A debutat deja în noua carieră
FRANȚA
Suspendat pentru doping, Pogba s-a reprofilat! A debutat deja în noua carieră

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează