INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  REAL MADRID - BAYERN MUNCHEN 2-1

Înger și demon cu Real Madrid, Manuel Neuer și-a comentat gafa de la golul de 1-1 » Scuze precum Vlad la Giurgiu

Momentul gafei comise de Manuel Neuer / Foto: Getty Images
Momentul gafei comise de Manuel Neuer / Foto: Getty Images

Articol de - Publicat joi, 09 mai 2024 15:27 / Actualizat joi, 09 mai 2024 15:51

Portarul Manuel Neuer (38 de ani), căpitanul lui Bayern Munchen, a fost înger și demon pentru bavarezi miercuri seară în eliminarea suferită de echipa lui, pe Santiago Bernabeu, cu Real Madrid în semifinalele Champions League (eșec 1-2 după 2-2 în tur). Neuer a ținut-o în viață pe Bayern cu paradele sale, însă a gafat grav la golul egalizator al „Los Blancos”. Neamțul a explicat cum a ajuns să o comită ca un începător.

Real Madrid a egalat-o pe Bayern la 1, în minutul 88, după ce Manuel Neuer a scăpat în față un șut ușor de prins expediat de Vinicius. Joselu a fost pe fază și a înscris printre picioarele portarului german din câțiva metri. Același Joselu a bifat dubla 3 minute mai târziu, iar bavarezii s-au văzut eliminați, deși au avut calificarea în mâini.

George Simion, la Palatul lui Becali: „A zis să îi dau bani. Dacă venea mai devreme, îi dădeam și lui 500.000 de euro, cum am dat la PSD”
FCSB
George Simion, la Palatul lui Becali: „A zis să îi dau bani. Dacă venea mai devreme, îi dădeam și lui 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Manuel Neuer, între asumare și o scuză banală

Considerat în general de specialiști și de microbiști drept unul dintre cei mai buni portari din istoria fotbalului, Manuel Neuer a explicat cum a putut să greșească atât de grav într-un moment crucial pentru Bayern Munchen. Veteranul bavarezilor a recunoscut că a estimat greșit traiectoria balonului, chiar dacă a dat vina și pe gazonul de pe Santiago Bernabeu.

„Trebuie să spun sincer că mă așteptam să vină mingea altfel. Și anume mai mult spre piept. Din păcate, balonul a ajuns puțin mai sus.

Nu mă așteptam să fie acolo o denivelare ușoară și să urce puțin mingea. Mi-a fost greu să stabilesc traiectoria balonului. Și apoi Joselu a fost pe fază, iar șutul său a fost greu de apărat”, a fost explicația lui Manuel Neuer, conform Bild.

Ca Andrei Vlad

Explicația lui Neuer aduce aminte de gafa lui Andrei Vlad, din mai 2021, dintr-un FCSB - CFR Cluj 1-1.

La 1-0 pentru roș-albaștri, Andrei Burcă marca în prelungiri, cu capul. Mingea trimisă de el l-a păcălit pe Andrei Vlad, după ce a căzut în fața porții, acolo unde era doar pământ, nu și iarbă. După acel egal, CFR Cluj a rămas lider și ulterior a câștigat campionatul.

Înger și demon cu Real Madrid, Manuel Neuer și-a comentat gafa de la golul de 1-1 » Scuze precum Vlad la Giurgiu

Manuel Neuer, supărat că a repus balonul greșit în joc

Campionul mondial din 2014 a spus, de asemenea, că îl apasă mai tare pe suflet faptul că s-a grăbit să răpună balonul, motiv pentru care Modric a recuperat mingea, iar șutul lui Vinicius, care i-a provocat probleme, a fost posibil.

„Sunt mai supărat de aruncare – că nu am aruncat cu un metru sau doi mai departe peste Modric”, a adăugat Manuel Neuer.

VIDEO Euro GSP » Reacția lui Alberto Boțoghină la golul egalizator al lui Real: „Asta e Real Madrid, frate!”

Citește și:

Ce nu s-a văzut la TV » A sărutat VAR-ul! Două episoade comice petrecute la finalul celor două semifinale ale Ligii Campionilor
REAL MADRID - BAYERN 2-1
Ce nu s-a văzut la TV » A sărutat VAR-ul! Două episoade comice petrecute la finalul celor două semifinale ale Ligii Campionilor
Am dezbătut la GSP Live: Real Madrid, calificare cu scandal în fața lui Bayern Munchen + Șansele ca Mircea Lucescu să accepte oferta Rapidului
GSP LIVE
Am dezbătut la GSP Live: Real Madrid, calificare cu scandal în fața lui Bayern Munchen + Șansele ca Mircea Lucescu să accepte oferta Rapidului

Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga

Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa


Comentarii (3)
flojo
flojo  •  09 Mai 2024, 19:54

Articol în care se compară Neuer cu “messi” al portarilor! Cat de penibili puteți fi! Articol pentru contrabas, randum, emiluș, raw și alți agramați!

VanBasten2000
VanBasten2000  •  09 Mai 2024, 16:23
Postat de Valak pe 09 Mai 2024, 16:05

Nu ai cum sa faci un articol despre asa ceva si sa faci comparatie intr-o semifinala de UCL cu ORICE se intampla in jungla noastra Vai de noi....

Pana nu presara ei putin praf de fecesebe in ciorba de articol, nu se simt bine. Bine, Emanoile!

Valak
Valak  •  09 Mai 2024, 16:05

Nu ai cum sa faci un articol despre asa ceva si sa faci comparatie intr-o semifinala de UCL cu ORICE se intampla in jungla noastra Vai de noi....

Vezi toate comentariile (3)
Comentează