ALTELE  »  TINERET  »  RUSIA U21 - ROMÂNIA U21, MÎINE, 18:00, SPORTRO ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Tineretul joacă mîine în Rusia cu gîndul la play-offul Euro 2011 » Miza: să fim capi de serie!

Articol de GSP - Publicat luni, 06 septembrie 2010 00:00

Deja calificaţi la baraj înainte de ultimul meci din grupă, "tricolorii" mici vor să-şi asigure şi un adversar cît mai accesibil pentru "dubla" decisivă.

Revanşa cu Rusia, de la Sankt Petesburg, nu contează doar în lupta pentru cîştigarea grupei, cît mai ales în perspectiva barajului de calificare la CE 2011 de tineret. Cu un rezultat pozitiv, "tricolorii" lui Emil Săndoi ar încheia preliminariile pe primul loc, dar ar mai şi aduna ceva puncte. Astfel, România ar avea şanse mari să fie cap de serie la tragerea la sorţi programată vineri la Herning, în Danemarca. Cele două partide din play-off vor avea loc pe 9, respectiv 13 octombrie.

Acum sîntem pe locul doi dintre calificate
Pe baza coeficientului adunat în ultimele două campanii, doar şapte din cele zece cîştigătoare de grupă vor primi acest statut. Celelalte trei se vor alătura celor mai bune patru ocupante ale locurilor secunde în urna a doua. Înaintea ultimei etape, România se află între primele opt la capitolul puncte adunate în precedentele şi actualele preliminarii din totalul celor 21 de reprezentative deja calificate în play-off sau care încă mai au şanse de a ajunge acolo.

Deocamdată, doar şapte echipe sînt sigure de locul la baraj: România, Cehia, Ucraina, Elveţia, Croaţia, Grecia şi Olanda. Ultimele patru au cîştigat deja grupele din care fac parte, iar batavii ne şi depăşesc în clasamentul coeficienţilor! În acest clasament intermediar, România e pe locul doi, la egalitate cu Cehia.

Campioana en titre out!
Alte şapte "naţionale" se vor alege, la finalul jocurilor de marţi, din încă 14 candidate. Printre numele mari care vor absenta cu siguranţă de la tragerea la sorţi se numără Franţa, echipa care ne-a învins ultima dată la baraj, în 2001 (0-1 şi 0-4), şi Germania, care în 2009 cîştiga titlul la această categorie de vîrstă.

"Sîntem la voia sorţilor. Important e că am ajuns la un baraj după mulţi ani şi cred că avem o şansă destul de bună să mergem şi la Euro"
Ştefan Bărboianu, fundaş România U21

"Ştim că la baraj vor fi şi echipe cu nume, şi echipe mai puţin renumite. Avem nevoie de noroc la tragerea la sorţi, dar norocul ţi-l mai faci şi singur"
Emil Săndoi, selecţioner România U21

2,2 este media punctelor obţinute de selecţionata de tineret în ultimele două campanii de calificare

Calificate la baraj
Grupa 1: România
Grupa 2: Elveţia
Grupa 4: Olanda
Grupa 5: Cehia
Grupa 7: Croaţia
Grupa 8: Ucraina
Grupa 9: Grecia

Alte echipe care se luptă pentru calificare
Grupa 1: Rusia
Grupa 3: Ţara Galilor / Italia
Grupa 4: Spania
Grupa 5: Islanda
Grupa 6: Suedia / Muntenegru / Israel
Grupa 7: Slovacia
Grupa 8: Belgia
Grupa 9: Anglia
Grupa 10: Belarus / Austria / Scoţia

Barajul tot la Botoşani?
Din superstiţie, reprezentativa de tineret ar putea juca şi meciul de pe teren propriu din play-off tot la Botoşani. "Am bătut cu 3-0 de două ori aici, şi Insulele Feroe, şi Rusia! Stadionul ne-a purtat noroc, aşa că vrem să jucăm şi barajul aici. Nu am luat în calcul nici un alt oraş. Ne-am simţit extraordinar", a afirmat Emil Săndoi.

CLASAMENTUL GRUPEI
1. ROMÂNIA 9    8    0    1    23-6    24p
2. Rusia    9    7    0    2    22-6    21p
3. Moldova    9    4    1    4    8-12    13p
4. Letonia    9    4    0    5    15-14    12p
5. Feroe    10    3    2    5    8-16    11p
6. Andorra    10    0    1    9    3-25    1p
Ieri: Andorra - Letonia 0-1, Moldova - Feroe 1-0.
Ultimele meciuri: RUSIA - ROMÂNIA, Letonia - Moldova (7 septembrie).

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

A descoperit medaliata României, dar e IGNORAT de Guvern: „NU sunt pe lista de prime, ministerul nu răspunde la cereri!” + Arată greutățile ascunse ale disciplinei: „E o discriminare pentru fete”

George Țucudean revine în forță în fotbalul românesc! La ce echipă va investi fostul atacant


Comentarii (6)
bohun  •  06 Septembrie 2010, 11:21

@florinense esti un pacalici... si asta ti-o spune un om care se pricepe la pacalici!

selectescort  •  06 Septembrie 2010, 09:08

Fete, Fete, Fete sexy si rafinate pe htttp://www.SelectEscort.ro go and check it htttp://www.SelectEscort.ro

dan2010  •  06 Septembrie 2010, 04:11

Referitor la Emisiunea lui Radu (GSP) de azi si remarciile celuilalt fazan. Dacian varga mi s-a parut, cu capul pe umeri din cit am vazut eu. Radu si celalalt de toata jena. Dan Petrescu interventie foarte pertinenta. Doar o remarca pentru Radu. Ti s-a parut ca cei rodati in amicale au confirmat? De va tot mirati ca au aparut multi noi titulari in primul meci oficial. Cred ca foarte evident, dar se pare voi prindeti greu si uitati Repede!Radu esti cumva actionar laGSP,ca altfel de ce te platesc?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează