Articol de GSP - Publicat duminica, 05 septembrie 2010 00:00
Valentino Rossi a comentat la finalul Marelui Premiu al Statului San Marino decesul tînărului Shoya Tomizawa.
În turul al 13-lea, Tomizawa se afla pe poziţia a patra, cînd a pierdut controlul motocicletei sale. Aflaţi imediat în spatele său, Scott Redding şi Alex De Angelis nu l-au mai putut evita. Din cauza loviturilor la torace şi la cutia craniană, Tomyzawa, în vîrstă de numai 19 ani, nu a mai putut fi salvat. Redding a primit şi el îngrijiri medicale, lovindu-se la spate în momentul căderii, în timp ce Alex de Angelis a scăpat aproape nevătămat.
"Am văzut la TV accidentul şi mi-am dat seama că e ceva serios, dar n-am crezut că a murit", a spus multiplul campion mondial Valentino Rossi. Acesta a fost completat de Carlo Pernat, managerul italienilor Loris Capirossi şi Marco Simoncelli: "Nimic nu s-a întîmplat în doi ani de zile, iar acum avem parte de două decese în două săptămîni", amintit de decesul din urmă cu o săptămînă al lui Peter Lenz, în vîrstă de numai 13 ani.
Din 1949 de cînd MotoGP-ul a fost înfiinţat, cursele s-au soldat cu 46 de decese. Ultimul rutier care a murit în timpul unei curse a fost Daijiro Kato, în 2003, în cadrul Marelui Premiu al Japoniei. Kato a decedat după ce a stat două săptămîni în comă.
FOTO ChatGPT a exagerat „un pic” :) » Cum a redesenat 21 de arene din România: imagini suprarealiste