Articol de Valentin Damian - Publicat vineri, 15 ianuarie 2010 00:00
Chiar dacă vînzările în ţară au scăzut la jumătate, Dacia a exportat foarte bine în Europa Occidentală, rezultînd o creştere totală cu 20% faţă de 2008
Primul an de criză n-a fost chiar rău pentru Dacia. Din contră, constructorul român de automobile a ieşit pe plus în 2009. Membrul grupului francez Renault a vîndut 311.282 de maşini, cu 20,5% mai mult decît în 2008, 258.372 de unităţi. Culmea este că Dacia a vîndut prost în România anul trecut, 41.862 de maşini, mai puţin cu 50%.
Salvarea a fost programul "Rabla", nu cel de la noi, ci cele din Occident, peste 200.000 de automobile. Germania a fost chiar mina de aur cu 84.708 unităţi, cu 231% mai mult faţă de 2008. În top a urmat Franţa, cu 65.956 (în creştere cu 51,4%), şi Italia cu 21.739 (un plus de 151,9%). Vînzările la export au reprezentat practic 85% din tot ce a comercializat Dacia, adică aproape 270.000 de unităţi.
Cel mai vîndut automobil în România a fost Logan berlină (25.722 de unităţi), urmat de Sandero, inclusiv Stepway, 6.765 unităţi şi, respectiv, Logan MCV cu 6.249 de unităţi.
Fabrice Cambolive, directorul comercial de la Dacia, a spus că, în afara lui Duster, fabrica de la Mioveni mai are în plan încă două noi modele. În acest moment, Dacia are în gamă modelele Logan berlină, Logan MCV, Logan Van, Logan Pick-up, Dacia Sandero şi Dacia Sandero Stepway.