Articol de Valentin Damian - Publicat miercuri, 09 iunie 2010 00:00
Noul Volkswagen Touareg se bate acum cu SUV-urile premium din clasa sa: BMW X5 şi Mercedes ML. Dorina Novac, prezentatoarea de la GSPTV, a fost printre primii români care l-au testat.
Istoria Volkswagen-ului Touareg a început în 2002, ajungînd acum la cea de-a doua generaţie. SUV-ul german s-a prezentat la drive test in faţa Dorinei Novac, prezentatoarea de la GSPTV, cu un motor de 3 litri, V6, TDI. Adică diesel, dar cu 240 CP. Lesne de înţeles, un propulsor foarte puternic, garnisit cu o transmisie automată în 8 trepte. Cei din Wolfsburg, acolo unde se face Touareg-ul spun că această cutie automată a fost special concepută pentru drumurile off-road. Nu-i contrazicem, dar transmisia în 8 trepte, care are trei moduri de funcţionare, Drive, Sport şi Manual, este efectiv încîntătoare, oferindu-i şoferului, aproape tot timpul, o treaptă superioară. Cuplul este disponibil încă de la 2.000 de rotaţii de minut, astfel că Touareg-ul îşi poate arăta muşchii în orice moment.
Noul VW Touareg are suspensia pneumatică, fiind adaptivă. Detectează singur suprafaţa de rulare şi efectiv se pliază condiţiilor de drum. Şi aici sînt trei opţiuni: Comfort, Normal şi Sport. Dacă e vorba de off-road, garda la sol se măreşte, iar SUV atacă fără problemele pantele înclinate.
Consumul noului Touareg este rezonabil, asta şi datorită funcţiei Start&Stop, care opreşte motorul cînd maşina staţionează la semafor. Într-un mediu urban aglomerat, SUV-ul celor de la VW ajunge la 13-14 l/100 km. La o viteză de croazieră de 120 km/h, pe pilot automat, maşina nu depăşeşte 9 l/100 km, ceea ce nu-i rău deloc. În interior, Touareg-ul ascunde puterea motorului, care se dovedeşte silenţios, zgomotul produs fiind unul nederanjant.
44.763 de euro este preţul pentru un VW Touareg, 3.0 V6 TDI Bluemotion
Adversari
Marcă Preţ de bază (TVA inclus)
BMW X5
Mercedes ML
Range Rover Sport
VW Touareg 3.0 V6 TDI 240 CP
Performanţe
0-100 km/h 7,8 s
Viteză maximă 218 km/h
Consum mixt 7,4 l/100 km
Date tehnice
Capacitate 2.967 cmc
Putere maximă 240 CP/ 4.000 rpm
Cuplu maxim 550 Nm/ 2.000 rpm
gsp verdict
Noul Volkswagen Touareg arată mult mai bine decît modelul anterior. Are motorizări puternice, iar transmisia automată în 8 trepte este de excepţie.
Design ok
Motor ok
Consum ok
Dotări ok
Preţ ko
Plusuri
Tehnologie de vîrf
Noul VW Touareg a devenit un adversar pentru SUV-urile premium din clasa sa: BMW X5 şi Mercedes ML. La interior, totul e sobru, dar materialele sînt de calitate, iar finisările la înălţime. Îţi ia ceva timp pentru a afla cîtă tehnologie au folosit germanii de la Volkswagen. Ecran touchscreen, sisteme de navigaţie, audio şi de siguranţă. Volan multifuncţional încălzit, sistem electronic de reglare a distanţei faţă de maşina din faţă, iar cînd viteza este prea mare, maşina îl avertizează pe şofer vizual şi audio de eventualul pericol. Nu în ultimul rînd, "Area View". 4 camere video plus senzori înconjoară maşina şi asigură şoferului o siguranţă maximă. Practic, el poate vedea toate obstacolele din jurul său.
Minusuri
Preţ de SUV premium
Noul Volkswagen Touareg este super tehnologizat, dar şi preţul este unul pe măsură! Aici chiar se încadrează la categoria SUV-urilor premium. Sigur, SUV-ul german atît de popular este pe cale de dispariţie. La fabrica din Wolfsburg s-a ridicat ştacheta, pretenţiile au crescut, dar şi banii sînt alţii!
Preţ casetă
61.066 (TVA inclus)
Preţ adversari
BMW X5 56.406 euro
Mercedes ML 52.651 euro
Range Rover Sport 68.877 euro
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”