Articol de Valentin Damian - Publicat vineri, 06 august 2010 00:00
BMW a trecut pe primul loc în topul vînzărilor maşinilor premium din România în primele 6 luni din 2010
Chiar dacă şi alţii fac maşini foarte bune, românii sînt filogermani atunci cînd trebuie să aleagă. Şi pe piaţa premium, bătaia se dă între Mercedes, BMW şi Audi sau între Stuttgart, Munchen şi Ingolstadt, cartierele generale ale celor trei mărci.
În primele 6 luni din 2010, lider în segmentul premium în ceea ce priveşte vînzările din România este BMW. Brandul din Bavaria a livrat 689 de unităţi faţă de 487 de maşini vîndute în aceeaşi perioadă a anului trecut. BMW a înregistrat o creştere de 41,5% comparativ cu 2009. Interesant este faptul că anul trecut, marca muncheneză prindea doar un loc 3 în spatele rivalilor de la Mercedes şi Audi.
Cel mai vîndut model BMW în perioada ianuarie-septembrie 2010 este X5 cu 174 de unităţi. SUV-ul premium a reuşit o creştere de 107,5% faţă de 2009. Mercedes ML ţine trena cu 110 maşini vîndute, iar Audi Q7, celălalt adversar din acest segment, a vîndut doar 36 de unităţi în România în primele 6 luni. Nici în 2009, Q7 n-a reuşit să treacă peste X5 şi ML în topul vînzărilor de la noi din primele 6 luni.
Top Premium în România
unităţi vîndute ianuarie-iunie 2010 ianuarie-iunie 2009
BMW 689 487
Audi 535 722
Mercedes 480 864
Cel mai vîndut SUV

BMW X5 175 84
Mercedes ML 110 133
Audi Q7 36 68
Mini revine în motorsport
Marca britanică MINI a decis să reintre în circuitul internaţional al raliurilor începînd din 2011. Pentru început va fi doar o participare la cîteva etape din WRC, Campionatul Mondial de Raliuri, iar din 2012, MINI se va înscrie în campionat. Maşina de concurs va fi MINI Countryman WRC cu un motor de 1,6 litri, cu supraalimentare şi patru cilindri.
Preţurile pentru KIA Venga
KIA Venga a fost lansată în România. Modelul va avea un preţ de pornire de 12.802 euro (TVA inclus), fiind vorba de un motor pe benzină, 1.4 GSL, 90 CP. În cadrul programului Rabla, acelaşi model va costa 10.151 de euro (TVA inclus). Vîrful de gamă este un propulsor diesel 1.6 DSL high, 128 CP şi care va ajunge la 19.417 euro (TVA inclus).
Hyundai i30, 250.000 unităţi vîndute
După ce a împlinit 3 ani pe piaţă, modelul Hyundai i30 a reuşit să atingă un sfert de milion în ceea ce priveşte vînzările pe piaţa europeană. i30 se fabrică din iulie 2007 la fabrica Hyundai din Novosice, Cehia, iar recent a primit un facelift. Maşina beneficiază de programul "Five Year Triple Care", care oferă clienţilo rde i30 5 ani de garanţie integrală, 5 ani de asistenţă rutieră şi 5 ani de verificări tehnice gratuite.