DOSARELE GAZETEI Cum au fost create marile echipe ale anilor '80? » Episodul 1: Craiova Maxima - poveștile extraordinare ale celor 14 titulari

SPECIAL

Cum au fost create marile echipe ale anilor '80? » Episodul 1: Craiova Maxima - creată de Corneliu Stroe, protejată de Ștefan Andrei și cântată de Adrian Păunescu

Craiova Maxima, una dintre cele mai iubite formații din istoria fotbalului românesc, a fost singura echipă cu „14 titulari”, iar Gazeta Sporturilor vă prezintă poveștile celor mai importanți jucători care au contribuit la performanțele incredibile din perioada '82-'83.

Silviu Lung

• 9 septembrei 1956, Sânmiclăuș (Satu Mare)

+45 FOTO

A driblat hepatita, apoi a refuzat schimbul cu Duckadam

Silvică a început fotbalul la Victoria Carei. La 16 ani apăra deja în Divizia C. După mai multe prestații apreciate, a atras atenția antrenorilor federali, care l-au chemat la un trial. A convins și a devenit, astfel, un obișnuit al loturilor de juniori. La finalul stagiunii 1972-1973, a promovat cu Victoria în "B". Seria evoluțiilor foarte bune a continuat și în al doilea eșalon, motiv pentru care a atras atenția marilor cluburi ale României. Universitatea Craiova și Politehnica Timișoara au fost cele mai insistente.

Totuși, oltenii s-au mișcat mai rapid și, în vara lui '74, și-au asigurat serviciile portarului de nici 18 ani. Trupa din Bănie a mai avut un atu: în acel an, tocmai devenise pentru prima oară campioana României, în vreme ce alb-violeții de pe Bega navigau pe la mijlocul clasamentului. A debutat în prima ligă pe 28 august '74. Culmea ironiei, într-o partidă cu Poli Timișoara, 1-0! A jucat rar la început. Apoi, ușor-ușor, a devenit titular între buturi.

În anii petrecuți în alb și albastru, două au fost momentele-cheie pentru Lung. Mai întâi, a pierdut aproape un sezon întreg, 1979-1980, din pricina unei hepatite. Și-a revenit, însă n-a mai fost cel de dinainte. Și din acest motiv, în vara lui '82, șefii Științei au vrut să-l dea la UTA, la schimb cu Duckadam. A refuzat să meargă la Arad, iar în ediția ce a urmat a impresionat continentul atât cu Știința, cât și cu naționala României, cu care s-a calificat la Euro 1984. S-a transferat la Steaua în 1988, însă putea s-o facă și înaintea Cupei Intercontinentale, cu River Plate, din decembrie '86. Atunci, Duckadam era accidentat, iar roș-albaștrii l-ar fi vrut pe Silviu. Care n-a dorit să plece în Ghencea, decizie pe care a regretat-o și a reparat-o un și jumătate mai târziu.

Craiova și Steaua au avut generații excepționale în anii '80. Una s-a făcut dintr-un imbold studențesc, cealaltă era a Armatei. Probabil că din această cauză Maxima a fost mai iubită

Silviu Lung

Nicolae Negrilă

• 23 iulie 1954, Gighera (Dolj)

A debutat în partida care a adus primul triumf în „A”

„Negoro” juca mijlocaș dreapta sau chiar extremă la echipa din satul natal. A făcut pasul la juniorii Universității la 15 ani, iar la nici 20, pe 19 iunie '74, disputa cel dintâi meci în „A”, un 0-0 cu Petrolul, în deplasare. Respectiva confruntare a fost una extrem de importantă pentru olteni. Cu punctul smuls la Ploiești, Craiova a cucerit primul titlu de campioană!

Apoi, până în 1988, când a mers la Jiul Petroșani, a fost titular indiscutabil pe postul de fundaș dreapta. A intrat în istorie cu golul decisiv din returul cu Kaiserslautern, 1-0 după 2-3 în RFG, care a adus calificarea în semifinalele Cupei UEFA. 

Și dacă ar fi să rămân în istorie doar cu golul calificării din returul cu Kaiserslauter cred că tot ar fi ceva

Nicolae Negrilă

Nicolae Tilihoi

• 9 decembrie 1956, Brăila (Brăila)

Stroe l-a păcălit, ca să-l fure Stelei

A deprins tainele fotbalului la Comerțul Brăila, după care s-a impus de foarte tânăr la divizionara secundă din orașul de la Dunăre, Progresul. La început, evolua fundaș dreapta. După două stagiuni consistente în „B”, în vara lui 1976, a avut de ales între Steaua și Universitatea. Întrucât „militarii” erau campioni en titre, iar alb-albaștrii terminase pe 6, era tentat să aleagă propunerea venită din Ghencea.

Aflând că și Steaua îl dorește, Stroe a mers la Brăila, încercând să-l convingă să-și schimbe planurile. Însă Tilihoi nici nu voia să audă. Atunci, a intrat în scenă șiretenia conducătorului oltean: „Dacă mă întorc fără tine la Craiova, cred că rămân fără serviciu. Semnează-mi măcar delegația, să pot deconta banii cheltuiți în deplasarea asta”. Nu era însă nicio delegație. Era o cerere de transfer în alb! Pe care, cu naivitatea vârstei, Nae a semnat-o senin. A continuat să refuze Bănia și după ce a realizat ce făcuse, dar a cedat într-un final.

În eșalonul de elită a debutat imediat, la 1 septembrie '76, un 0-1 cu Timișoara, pe Bega. S-a impus rapid ca titular, bifând 30 de partide în sezonul la finalul căruia alb-albaștrii au câștigat prima Cupă a României, după 2-1 în finală cu Steaua. Până în '87, când s-a retras, la doar 31 de ani, Tilihoi a fost unul dintre stâlpii defensivei craiovene.

În manșa secundă cu Benfica poate am fost și noi prea încrezători în finală, ar fi fost bine să ne tempereze cineva

Nicolae Tilihoi

Costică Ștefănescu

• 26 martie 1951, Bucureșt

Atacant în Ghencea, „Ministru al Apărării” în Bănie

Costică a luat primele lecții de fotbal la copiii Stelei, la 13 ani. Tot în tricoul „militarilor” și-a făcut debutul în „A", la un 2-0 contra Rapidului, pe 1 iunie '69. Până în 1973, a rămas la formația din Ghencea, unde juca mijlocaș sau atacant.

Costică a luat primele lecții de fotbal la copiii Stelei, la 13 ani. Tot în tricoul "militarilor" și-a făcut debutul în "A", la un 2-0 contra Rapidului, pe 1 iunie '69. Până în 1973, a rămas la formația din Ghencea, unde juca mijlocaș sau atacant.

Când îl privești pe Ștefănescu, ai uneori impresia că și-a uitat valiza-diplomat pe o masă de conferință, la Geneva sau la Stockholm. Alteori, lasă impresia că este șeful unei brigăzi de șoc, care se bate pentru a asigura rezistența digului în timpul unor inundații

Ioan Chirilă

Nicolae Ungureanu

• 11 octombrie 1956, Craiova (Dolj)

Dobrin i-a făcut „botezul” ca fundaș stânga

„Roșu” a fost legitimat mai întâi la Clubul Sportiv Școlar din localitatea de baștină ('73-'75). Evolua fundaș dreapta sau central, uneori și mijlocaș la închidere. În 1975, a mers la Electroputere, o echipă decentă în divizia secundă la acea vreme. În '77, a făcut saltul la Universitatea, unde a și fost reprofilat fundaș stânga.

Prima partidă în „A”, 3-0 cu Sportul, pe 21 august 1977, a fost ca mijlocaș. "Botezul" în flancul stâng al apărării a venit în octombrie același an, într-un meci cu FC Argeș, 1-0. Cum titularul pe acel post, Purima, lipsea, antrenorul Ilie Oană a decis să-l trimită acolo pe Ungureanu. Care s-a descurcat mai mult decât onorabil, mai ales că adversarul direct atunci a fost marele Dobrin!

A rămas la Știința vreme de un deceniu, până în '87, când a plecat la Steaua. Înțelegerea inițială era că transferul se face pe numai un sezon, roș-albaștrii trimițându-l la schimb pe Anton Weissenbacher. În '88, „militarii” i-au prelungit lui Nae șederea în Ghencea pe încă patru ani! „Maxima” era deja amintire, Steaua se pregătea să joace încă o finală de CCE.

Am fost printre cei mai buni fundași stânga din fotbalul românesc, deși sunt dreptaci. Probabil că aș fi fost și mai bun, dacă aș fi fost stângaci

Nicolae Ungureanu

Aurel Țicleanu

• 20 ianuarie 1959, Teliuc (Hunedoara)

Putea fi câștigător de Cupa Campionilor

"Chiose" și-a început cariera de sportiv ca handbalist. A renunțat însă la mingea mică destul de repede, apoi s-a înscris la o grupă de copii la Corvinul. Ca junior, a evoluat la Metalurgistul Sadu, în Divizia C. Aici a fost remarcat de olteni, care l-au achiziționat în 1976. Prima apariție în "A" s-a consemnat pe 15 mai '77, un 0-1 la Hunedoara. A îmbrăcat tricoul alb-albastru, mai mereu ca titular, timp de 8 stagiuni.

În '85, după un conflict cu Halagian, și-a pus în cap să părăsească Bănia. L-au căutat Steaua și Sportul. A preferat boemia Regiei și a pierdut. Un an mai târziu, roș-albaștrii deveneau campionii Europei!

Faptul că lumea nu a uitat ce am făcut acum aproape 40 de ani spune multe despre cât de iubită a fost această echipă

Aurel Țicleanu

Aurel Beldeanu

• 5 martie 1951, Dobroești (Ilfov)

Adus de cumnatul Cami

Aurică (FOTO dreapta) a făcut junioratul la Progresul, formație la care a și debutat în primul eșalon. Se întâmpla pe 2 noiembrie '68, într-o remiză cu Dinamo, 1-1. În Parcul cu Platani a stat până în '72, apoi au urmat 4 sezoane la CSM Reșița. „Milanul din Banat” plătea atunci la nivelul celor mai mari cluburi din România și atrăgea o mulțime de nume importante, vezi și cazul lui Dudu Georgescu.

La Universitatea vine în plină maturitate fotbalistică, la 25 de ani. Un rol decisiv în transferul său din '76 l-a avut Cămătaru. Beldeanu era căsătorit cu sora lui Rodion, iar cumnatul atacant și tata socru l-au convins pe cel poreclit „Vulpea” să lase Valea Domanului pentru Cetatea Banilor. Extrem de inteligent în joc, mijlocașul central a rămas la Universitatea până în '85, când s-a dus la Chimia Râmnicu Vâlcea.

În ciuda talentului extraordinar, n-a fost mereu titular. Viața extrasportivă tumultuoasă i-a adus și destule conflicte cu antrenorii, de notorietate fiind cel cu Teașcă, din '77, când "Pititul" l-a scos din lot după ce l-a bănuit că „trântise” câteva meciuri.

Nu doar eu am vândut meciuri pe când jucam la Craiova, toți au făcut-o! Eram pe găști, fiecare trântea câte o partidă, două cu anumite formații. Timișoara avea «luați» de la noi doi-trei jucători, Târgoviștea alți doi-trei, Jiul pe alții și tot așa. Dar nu ne supăram

Aurel Beldeanu, în cartea „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”

Costică Donose

• 22 decembrie 1952, Tecuci

„Pele” și în Bănie, și la Vâlcea

E născut în Moldova, dar ochii în fotbal i-a deschis la grupa de 10 ani a Universității. A debutat în „A” la 17 ani, într-un U Cluj - U Craiova 1-1, pe 7 martie 1970. Întrucât era prea tânăr și era greu să prindă des primul „11” în Bănie, a fost împrumutat la Chimia Râmnicu Vâlcea vreme de două stagiuni și jumătate (ianuarie '73 - iunie '75). Cu trupa din Zăvoi, deși pe atunci activa în „B”, a izbutit o mare performanță, cucerirea Cupei României, în iulie 1973!

După revenirea la Craiova, „Pele” a fost titular indiscutabil timp de 9 ani. Între 1984 și 1986, a evoluat la FC Olt. Și pentru că era pe finalul carierei, și pentru a se căpătui: „În două sezoane la Scornicești am câștigat mai bine decât într-un deceniu la Universitatea!”.

«Pele» mi-a zis prima dată un coechipier, portarul Purcaru, impresionat de ce făceam la antrenamente: «Ce, bă, te crezi Pele? Că prea îi driblezi pe toți!». Apoi la fel mi-au zis toți colegii, după care porecla a ajuns la suporteri

Costică Donose

Ilie Balaci

• 8 septembrie 1956, Bistreț (Dolj) - 21 octombrie 2018, Craiova (Dolj)

„Prinț” renegat și alungat de ai săi

La 9 ani, s-a mutat cu familia din Bistreț la Craiova, iar primul sport pe care l-a încercat a fost atletismul. După numai câteva luni, a fost atras și de fotbal, înscriindu-se la Centrul de copii și juniori al Științei. A continuat să facă în paralel atletism și fotbal până pe la 11 ani, apoi s-a dedicat 100% marii sale pasiuni.

A fost „urcat” la echipa de tineret la 15 ani, iar la nici 17 a evoluat pentru întâia dată în eșalonul de elită, în Jiul - Universitatea 1-1, pe 12 august 1973. Apoi, până în toamna lui '84, a fost soarele în jurul căruia a gravitat întreaga Oltenie fotbalistică.

Totuși, despărțirea de Craiova nu s-a realizat în cei mai amiabili termeni. În februarie același an, „Prințul” fusese „rupt” de Arezanov. Nu s-a recuperat cum trebuie, turneul final al Europeanului din Franța l-a privit la televizor. După un calvar de mai multe luni, a revenit pe gazon, însă prestațiile erau la ani-lumină de cele de dinaintea accidentării. A intervenit și răcirea relațiilor cu șefii clubului și cu antrenorul Mircea Rădulescu, astfel că a plecat la FC Olt, ulterior la Dinamo. Din păcate, nimic n-a mai fost la fel. Balaci nu mai era Balaci. Steaua lui Ilie apusese în crampoanele fundașului de la Baia Mare. 

Am fumat de la 17-18 ani. Două pachete de Marlboro pe zi! Am făcut ce-am vrut cu viața mea. Antrenorii mă puteau întreba de ce joc prost, nu de ce beau, de ce fumez, de ce...

Ilie Balaci

Mircea Irimescu

• 13 mai 1959, Craiova (Dolj)

L-a pensionat „fratele” Cârțu

A urmat traseul clasic al unui fotbalist născut în Bănie. S-a înscris la Centrul de copii al Universității, tot acolo a făcut junioratul, iar la 17 ani, pe 8 septembrie 1976, a disputat primul meci în Divizia A, un 1-0 cu Poli Iași. Mijlocaș de travaliu, posesor al unui șut formidabil, „Iribar” a rămas printre „lei” până în '90, când s-a transferat la concitadina Electroputere. E adevărat, tot anul 1989 n-a prea jucat. Nu neapărat din cauza vârstei sau a lipsei de valoare.

În toamna lui '88, Știința fusese preluată de Sorin Cârțu. Iar Sorinaccio, altfel fost coleg de cameră și prieten la cataramă cu Irimescu, decisese să schimbe din temelii lotul alb-albaștrilor. „Am vrut să mă las de fotbal atunci, însă am cedat rugăminților lui Bondrea și m-am dus la Electro, cu care am promovat în «A»”, rememora Mircea la un moment dat. 

N-am fost vreun bețiv! Mai beam și eu o bere, două... Din a doua navetă!

Mircea Irimescu, în cartea „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”

Zoltan Crișan

• 3 mai 1955, Oradea (Bihor) - 14 octombrie 2003, Craiova (Dolj)

A „ars” cel mai repede

Primul contact cu fotbalul organizat l-a avut la Minerul Baia Mare, formație la care a și evoluat un sezon ('73-'74), în Divizia B. Remarcat de oficialii olteni la naționala de juniori, a făcut rapid saltul de la liga secundă la campioana României. 

În ciuda vârstei fragede și a faptului că în lotul Universității se regăseau nume uriașe, care tocmai aduseseră în Bănie primul titlu din istorie, Zoli s-a impus imediat. A debutat pe 11 august '74, la 1-1 cu U Cluj, în deplasare, după care cu greu a mai fost scos din primul „11”.

Vreme de un deceniu, Crișan a participat la cele mai mari succese al Craiovei, dar și la cele mai mari drame. A fost eroul propriei tragedii, stingându-se din viață la numai 48 de ani. Un talent ieșit din comun n-a putut triumfa și în fața unei vieți personale dezordonate. 

Cel mai trist am fost după ce am fost eliminați de Benfica. Dacă șutul meu n-ar fi lovit bara și se făcea 2-1, «Centralul» lua foc. Am ratat atunci cu toții o șansă care se ivește o dată în viață

Zoltan Crișan, în cartea „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”

Ion Geolgău

• 19 februarie 1961, Pielești (Dolj)

„Gheorghiță”, golurile decisive și Nadia

Cei dintâi pași în lumea fotbalului i-a făcut în satul natal, sub supravegherea lui Silviu Stănescu. În primăvara lui '74, la doar 13 ani, a fost luat la tineretul Universității, iar pe 7 noiembrie '76 a venit debutul în „A”, la un 3-1 cu UTA. Avea 15 ani, 8 luni și 18 zile! În istoria primului eșalon, numai Dobrin l-a întrecut la acest capitol al precocității. „Gâscanul” avea 14 ani și 11 luni când a făcut cunoștință cu primul eșalon.

Fotbalist polivalent, Geolgău a rămas în tricoul alb-albastru până la Revoluția din decembrie '89. Apoi a schimbat aerul, încercând câteva aventuri la FC Argeș, în Cipru (la Aris Limassol) și în Belgia (Avenir Lembeek). În cele 15 sezoane petrecute în Bănie, a intrat în istorie cu câteva goluri de poveste. Cum ar fi cel cu Bordeaux (2-0), din prelungiri, cel cu Hajduk Split (1-0) ori ”dubla" cu AS Monaco (3-0). La națională n-a marcat rar, dar a făcut-o când conta. Cine poate uita reușita de la Bratislava, de 1-1, din noiembrie '83, care ne-a calificat la Euro ‘84?!

Tot de poveste a fost și „botezul” în urma căruia din Ion a devenit Gheorghiță. Autorul schimbării de prenume a fost Adrian Păunescu. „Bardul” a scris chiar despre meciul de debut al lui Geolgău în „A” și i-a greșit acestuia numele. În loc să-l laude pe Ion Geolgău l-a făcut mare pe Gheorghiță Geolgău. Și așa i-a rămas prenumele până în ziua de astăzi. ”Dau de băut și de Sfântul Ion, și de Sfântul Gheorghe, nu-i problemă”, glumește olteanul când e întrebat când își serbează onomastica.

O altă poveste care a făcut furori la mijlocul anilor '80 a fost relația lui Geolgău cu Nadia Comăneci. În acea perioadă, „Zeița de la Montreal” era nelipsită de la partidele de acasă ale Craiovei, iar securiștii care îi urmăreau fiecare pas notau că ea și-a petrecut mai multe nopți în casa de la Pielești a fotbalistului. Totuși, nici Gheorghiță, nici Nadia n-au dorit niciodată să comenteze subiectul. 

Idolul meu a fost Oblemenco. Un mare atacant, ulterior și un foarte bun antrenor. Dar și un om adevărat, cum rar găsești în ziua de astăzi

Ion Geolgău

Rodion Gorun Cămătaru

• 22 iunie 1958, Strehaia (Mehedinți)

A plecat la Dinamo ca să poate juca „afară”

Ca și Balaci, a început cu atletismul. Și tot ca Ilie, a renunțat după un an, înscriindu-se la picii Tractorului Strehaia. Apoi, la numai 14 ani, a făcut saltul la Progresul Strehaia, care activa în Divizia C. În urma unui amical Progresul - U Craiova, oficialii formației din Bănie au pus ochii pe Cami, iar la 16 ani, în ianuarie 1974, l-au transferat. S-au grăbit și pentru că pe tânărul atacant puseseră ochii și cei de la FC Argeș, o trupă în vogă în acei ani, cu celebrul Dobrin la timonă.

Debutul în primul eșalon a venit pe 10 noiembrie '74, la un 1-1 acasă cu CFR Cluj. Apoi, vreme de 12 stagiuni, nimeni nu l-a mai putut scoate din primul „11”. Asta deși a traversat și momente mai dificile, inclusiv pe plan personal.

În 1986 însă, a făcut un pas care a șocat multă lume: s-a dus la Dinamo, cea mai mare rivală a oltenilor! Avea nevoie de o altă provocare și, mai important decât atât, Mircea Lucescu îi promisese că va rezolva să poată pleca în străinătate. Asta pentru că, în '83, n-a fost lăsat să se transfere nici în RFG, nici în Portugalia. Kaiserslautern și Benfica fuseseră vrăjite de puternicul vârf de careu al Universității, dar transferul a fost imposibil atunci.

Nu și în '89, când Lucescu și șefii lui Dinamo i-au rezolvat „detașarea” la Charleroi. După două sezoane în Belgia, au urmat altre trei în Olanda, la Heerenveen.

În '83, trebuia să jucăm finala. Dacă am fi avut echipa completă, treceam de Benfica! Din păcate, în tur ne-au lipsit Balaci și Ștefănescu, iar la retur, Negrilă, plus Donose, care s-a rupt în chiar primul minut

Rodion Cămătaru

Sorin Cârțu

• 12 noiembrie 1955, Cornu (Dolj)

Mare fotbalist, mare antrenor!

Junioratul l-a făcut la CSS Craiova (1968-1973), după care a fost luat la „tineretul” Universității. Cum șansele să prindă primul „11” într-o echipă ce-i avea în atac pe Oblemenco, Țarălungă, Balaci și Mitică Marcu erau reduse, s-a dus doi ani împrumutat la Electroputere, în „B”.

În '76, la revenire, era mai mult decât „copt”, așa că debutul în prima ligă nu mai putea întârzia. A fost un debut fulminant, 5-1 cu Progresul la București, la care Sorinaccio a contribuit cu un gol și o pasă decisivă. În acel joc de pe 22 august '76, lui Cârțu nu i-a luat fața decât Ilie Balaci, autor al celorlalte patru goluri ale oaspeților!

Până în iarna lui '86, când s-a dus iar la Electro, de astă-dată ca să-și încheie cariera de jucător, Sorin n-a fost mereu titular. Însă mereu a încântat cu driblingurile și cu golurile sale. Cine ar putea uita cele 4 reușite dintr-un fabulos Universitatea - Steaua 5-2, din iunie '83? Sau golurile decisive cu Leeds, cu Fiorentina, cu Betis sau cu Olympiakos?

Mulți spun că a fost cel mai talentat, dar și cel mai capricios fotbalist al „Maximei”, la concurență cu Balaci. Poate că da, poate că nu. Sigur însă, a fost cel mai bun antrenor pe care l-a dat „Maxima”. Și care și-a început cariera de tehnician chiar când „Maxima” își dădea obștescul sfârșit, în toamna lui '88. 

Supervitaminizarea făcută la România - Italia 1-0 și-a făcut efectul asupra noastră la revanșa cu Benfica, disputată la numai 4 zile distanță! Nu uitați că atunci am fost convocați 8 jucători de la Craiova

Sorin Cârțu, în cartea „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”

Liță n-a făcut mulți purici

În afara celor „14 titulari”, Craiova s-a mai bazat în acel sezon pe câțiva jucători. Aceștia erau folosiți mai ales în campionat, când „gladiatorii” Ștefănescu, Balaci ori Cămătaru erau la capătul resurselor fizice după duelurile continentale. În general, era vorba despre oameni din propria pepinieră, precum Bica, Bâcu sau Cioroianu. Totuși, a existat și o excepție sonoră, Ion Dumitru. În ianuarie '83, Liță tocmai împlinise 33 de ani și își luase „Adio!” de două sezoane de la fotbalul de mare performanță. 

După ani în șir de bătălii în tricoul Rapidului și al Stelei, se retrăsese la Poli Timișoara. A fost adus de olteni tocmai pentru că aveau lotul redus numeric și pentru a profita de experiența lui. Implantul n-a funcționat. În Europa n-a jucat decât de două ori, 64 de minute la turul cu Kaiserslautern, 2-3, și 13 minute la Lisabona, 0-0 cu Benfica. Nici la partidele din Divizia A nu a fost prea des folosit, astfel că în vară s-a întors pe Bega. Nu la Poli, ci la CFR, în liga secundă. 

Lotul Universității în 1982-1983

• Portari: Gabriel Boldici (3 meciuri - 0 goluri), Silviu Lung (32-0)
• Fundași: Grigore Ciupitu (12-0), Nicolae Negrilă (34-4), Costică Ştefănescu (29-1), Nicolae Tilihoi (33-0), Nicolae Ungureanu (31-2)
• Mijlocași: Ilie Balaci (27-10), Aurel Beldeanu (20-0), Dănuţ Bica (1-0), Marian Bâcu (4-0), Florin Cioroianu (4-0), Costică Donose (20-4), Ion Dumitru (4-0), Mircea Irimescu (30-6), Adrian Mihai Popescu (14-2), Aurel Ţicleanu (32-1)
• Atacanți: Rodion Cămătaru (27-9), Sorin Cârţu (34-19), Zoltan Crişan (16-0), Ion Geolgău (32-8)
• Antrenor: Constantin Oțet
  * Cifrele sunt valabile pentru Divizia A

Excepția Hagi

Ștefan Andrei nu a putut mereu să se impună pentru a ajuta Craiova. În 1983, după numai un sezon la Farul, Gică Hagi a fost ademenit să îmbrace tricoul oltenilor. Își dăduse acordul să semneze cu Știința, mai ales că juveții îi garantau intrarea la Universitate. A intervenit însă pe fir Nicu Ceaușescu, un susținător al Sportului Studențesc, iar fiul dictatorului l-a deturnat pe Gică spre Regie.

Aproape orice puteam să fac până în momentul în care interesele noastre se intersectau cu cele ale lui Valentin sau Nicu Ceaușescu. Nicu nu era așa pătimaș cu fotbalul, doar mai trăgea sforile din când în când. În schimb, Valentin era înnebunit cu Steaua

Ștefan Andrei

Un blat l-a „curățat” pe Oblemenco

Multă lume se întreabă de ce Constantin Oțet a fost numit „principal” la Universitatea în 1982, deși pe banca juveților era legendarul Ion Oblemenco (FOTO centru). Fostul mare atacant făcuse eventul cu un an mai devreme, iar în Cupa Campionilor ajunsese în sferturile de finală, unde s-a predat doar în fața lui Bayern (0-2, 1-1). În volumul „Frumoșii nebuni ai Craiovei Maxima”, jurnalistul Ion Jianu lămurește și acest mister. În penultima etapă din stagiunea 1981-1982, deși erau la numai două puncte în spatele liderului Dinamo, oltenii au vândut meciul de la Petroșani, cu Jiul, care era amenințată cu retrogradarea!

+45 FOTO

„Decizia de a trânti meciul s-a luat în vestiar, chiar înaintea fluierului de start. A existat consimțământul jucătorilor, al antrenorilor și al vicepreședintelui Deliu. Când au aflat cei din conducerea de partid a județului, s-a luat decizia demiterii lui Oblemenco și a lui Deliu. Așa a ajuns Oțet «principal» în acea minunată campanie europeană”, dezvăluia Stroe în cartea lui Jianu. Blaturile nu erau o raritate în acele vremuri în Bănie. De altfel, Balaci a recunoscut în mai multe rânduri că ”Maxima a fost singura echipă din lume care vindea meciuri și câștiga trofee în același sezon!”. 

VIDEO. Neagoe despre Craiova Maxima și ultima echipă care a adus titlul în Bănie

Citește și alte episoade din Dosarele Gazetei:

Craiova Maxima: creată de Corneliu Stroe, protejată de Ștefan Andrei și cântată de Adrian Păunescu