Articol de Victor Vrînceanu - Publicat joi, 01 septembrie 2016 20:19
Ioan Andone a fost mulțumit de elevii săi în amicalul cu Dunav Ruse (locul 1 din Bulgaria), scor 3-2, însă s-a arătat dezamăgit de jocul lui Gnohere.
"Ne-am propus să jucăm cu străini în această întrerupere. Bulgarii ne-au pus probleme, dar am dat 3 goluri. Am vrut să-i văd pe Marici și pe Dan Nistor. Ușor, ușor trebuie să intre în filosofia noastră. Eu au jucat, i-am întrebat dacă își doresc și au insistat.
Marici a jucat ultima oară în mai. Dacă Gnohere va juca în campionat cum a făcut-o azi, va sta pe bancă. E foarte dificil de lucrat cu jucători în ultimul an de contract. I s-au făcut două oferte de prelungire", a declarat Andone după meci.
Dan Nistor a debutat și el azi la Dinamo, intrând pe teren în minutul 46 și spune că are multe de demonstrat.
"A fost un meci greu după două luni de pauză. Sper să joc cât mai bine pentru Dinamo de acum înainte. La Târgu-Jiu doar am alergat puțin, nu am mai atins mingea de mult. Sper să câștigăm campionatul, asta ne dorim. Vreau să șterg perioada neagră din Franța. Vreau să închid gura unei anumite persoane care a vorbit urât despre mine, nu îi dau numele", a adăugat Nistor.
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro