Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto) - Publicat miercuri, 08 februarie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 08 februarie 2012 20:25
Roş-albii au sărbătorit în această seară cîştigarea primului trofeu după 5 ani. Chiar dacă în cadrul unui turneu amical, Cupa Taurus, cucerită în finala cu ŢSKA Sofia (2-1, goluri Rus şi Alexe, respectiv Moraes), aducînd 10.000 de euro în contul clubului. "Cîinii" s-au bucurat moderat la finele partidei, însă au făcut o poză de grupă cu trofeul, mai ales că Borcea, prezent de astăzi în Antalya, radia pe margine. "Este Cupa care anunţă alte trofee pe 2012", a zis preşedintele executiv, care a urmărit prima repriză alături de Ioan Niculae, patronul Astrei şi simpatizant vechi al dinamoviştilor.
Glume
Fotografia de grup a fost însoţită de două replici pe măsură. Iulian Tameş, care are în palmares 6 trofee cucerite cu roş-albii, revenit în această iarnă în Ştefan cel Mare, le-a spus colegilor: "Am făcut ce-am făcut, am prins şi poza asta!". Iar hîtrul Sorin Cîrţu, antrenor liber de contract, spectator la partidă, i s-a adresat lui Cristi Borcea: "Dom' preşedinte, gata, mai iei campionatul şi ai pus-o de event, Cupa ai luat-o deja!".
La final, Liviu Ciobotariu a ţinut să-şi felicite fiecare jucător în parte, însă cînd l-au văzut pe puştiul Mărkuş, 19 ani, căruia i-a sărit umărul şi trebuia dus la spital, băieţilor le-a pierit cheful de sărbătoare.
VEZI MAI JOS IMAGINI FOTO!
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor