Articol de Eduard Apostol, Raed Krishan (foto) - Publicat sambata, 20 iunie 2015 00:00
"Cîinii" s-au întrecut în goluri şi ratări în partida cu amatorii italieni din liga a 6-a.
Roș-albii au început cu o victorie la scor, 10-2, ultima generaţie de proiect New Dinamo. Adversarul, ultramodest, dar arţăgos! Nici măcar cei doi jucători români de la Verbania n-au putut face mai mult, deşi apărarea surîzătoare a roş-albilor a fost prinsă în cîteva ocazii. Rednic, cu o vestimentaţie estivală, a privit liniştit cum elevii săi au condus ostilităţile.
Cine a impresionat
- Alexe - Autorul unei "dopietta" în prima parte, a avut vivacitate şi s-a implicat în meci, fiind aplaudat, da, aplaudat!, de suporterii dinamovişti din tribună.
- Fai - Folosit în premieră fundaş stînga, a oferit două pase decisive, fiind extrem de activ în bandă. A și înscris o dată, pe final.
- Şerban - Uitat de alţi antrenori pe bancă sau la echipa secundă, închizătorul de 19 ani a fost exact la mijlocul terenului şi a şi marcat.
- Gavrilă - A tot încercat pînă a dat un gol spectaculos.
- Puştii Patrick Petre şi Robert Moldoveanu, foarte ofensivi, au dovedit precizie şi inteligenţă, pe lîngă anumite faze tratate în mod boem. O menţiune specială pentru Tîrcoveanu, care a fost muncitorul de serviciu, la centrul terenului.
- Himcinschi - Prin golurile de atacant a arătat de ce Rednic l-a vrut atît de mult.
Steliştii au dat bani să vadă "cîinii"
În tribunele Stadionului Comunal din Verbania au fost prezenţi peste două sute de spectatori, majoritatea români, stabiliţi sau aflaţi la muncă în Piemont. Printre ei şi stelişti, care nu şi-au ascuns simpatia faţă de trupa din Ghencea, însă aceştia au aplaudat şi fazele create de trupa lui Rednic, şi pe cele ale gazdelor.
"Ne bucurăm că steliştii, cu care sîntem prieteni sau colegi de serviciu în viaţa de zi cu zi, au plătit 10 euro, cît a costat biletul, ca să asiste la meci", au comentat, amuzaţi, simpatizanţii roş-albilor.
Dinamo - Verbania Calcio (Italia, VI) 10-2 (3-1)
Au marcat pentru români: I. Şerban (4), Alexe (9, 42), P. Petre (57, 75), Moldoveanu (60), Gavrilă (79), Himcinschi (81, 87), Fai (84)
Dinamo: I. Popescu (46 Muţiu) - Corbu, A. Marc, M. Popescu, Fai - I. Şerban, Tîrcoveanu - Gavrilă, C. Matei (46 P. Petre), D. Rotariu (46 Himcinschi) - Alexe (56 Moldoveanu). Antrenor Mircea Rednic