Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 21 martie 2013 00:00 / Actualizat joi, 21 martie 2013 20:49
Zărneştiul există pe harta României prin fabrica Tohan, unde se făcea cîndva Mobra. Un Harley-Davidson în miniatură, neaoş şi simpatic. Tot acolo se fabrica şi armament. Şi bicicletele.
Vezi VIDEO rezumatul partidei!
Era o îmbinare între produsele militare, se fabricau în anii 80 şi rachete, dar şi cele de interes civil, precum bicicletele Pegas, Pionier şi Pegas.
Anii au trecut, comunismul a rămas doar în amintiri şi în bancuri, iar ieri, pe un teren sătesc, Dinamo a venit în orăşel pentru un amical cu formaţia din Liga a 4-a. A venit lume destul de multă pentru vremea ploioasă de afară, iar jucătorii au încercat să se ridice pulsul spectatorilor.
La primele atacuri ale "cîinilor", Dandea a marcat de două ori, după faze trase la indigo. Gazdele au avut şi ele o ocazie, în minutul 33, cînd mingea a căzut pe bară! Cam atît în dreptul formaţiei alb-albastre, care a fost susţinută de către localnici de parcă juca finala României.
"Cîinii" au fost din nou nemiloşi, precum în alte deplasări similare, la Rîşnov sau la Vulcan. Au punctat şi atacanţii, iar Andrei Cristea a fost dezlănţuit, trei goluri. Ţălnar a improvizat în partea secundă şi o linie de apărare inedită, numai fundaşi laterali, precum Crăciun, Homei, Burnea şi Muşat. S-a terminat 8-0 pentru Dinamo, care speră să repete isprăvile din Turul României şi-n campionat, dacă vrea să vadă Europa la faţă din vară.
FC Zărneşti - Dinamo 0-8 (0-3)
Au marcat: Dandea (5, 7), Alexe (44), A. Cristea (48, 60, 85), Axente (51, 88)
Dinamo: Bălgrădean (Rîmniceanu 46) - Rus (Crăciun 46), Scutaru (Homei 46), Dandea (Burnea 46), A. Radu (Muşat 46) - Strătilă (R. Stănescu 46), Boubacar (Roman 46), C. Munteanu (Tudose 46), Curtean (St. Filip 46) - Dănciulescu (Axente 46), Alexe (A. Cristea 46)
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor