FOTBAL  »  AMICALE  »  VIITORUL

FOTO + VIDEO Hagi, plin de nervi la amicalul cu Levski » A fost eliminat, dar a refuzat să plece de pe bancă!

FOTO: Alex Nicodim +9   FOTO
FOTO: Alex Nicodim

Articol de - Publicat miercuri, 03 februarie 2016 19:27

Viitorul a încheiat în această seară stagiul de pregătire din Antalya, remizînd, 0-0, cu Levski Sofia, formaţia lui Srgian Luchin. Constănţenii au avut controlul partidei, însă n-au reuşit să materializeze nici una dintre ocazii. 

VEZI VIDEO

Gică Hagi a fost un pachet de nervi. De pe echipă s-a mutat iureşul pe arbitrii georgieni, iar în minutul 40 situaţia a degenerat.

Extrem de supărat că unul dintre asistenţi n-a acordat ofsaid, iar Levski a avut o ocazie uriaşă de a marca, Hagi a avut un conflict verbal dur cu "centralul". A fost trimis în tribună, dar nu s-a dus!

Scandalul a durat patru minute, "Regele" n-ar vrut să părăsească banca tehnică, iar arbitrul a mers să vorbească direct cu Hagi! Pînă la urmă, şi la intervenţia jucătorilor, inclusiv a bulgarilor, Hagi a rămas pe bancă. Viitorul a vrut să schimbe brigada - erau nişte arbitri turci în tribună -, însă s-a renunţat la variantă.

Pace după meci

După cîteva momente, Ianis Hagi a fost lovit dur de către căpitanul lui Levski, Goulon a sărit să-l taxeze pe bulgar, dar "Regele" a intervenit să-l calmeze pe fundaşul său: "Taci, ăsta e fotbalul, te mai loveşti! Hai, continuaţi jocul!".

După meci, înainte să urce în autocar, departe de camerele de televiziune, Hagi a mers şi-a dat mîna cu arbitri, zîmbindu-le.

NUME IMPORTANTE ÎN TRIBUNĂ

Liga 1 se spionează cînd şi cum se poate. În tribune, pe Mardan Stadi, au fost Gică Popescu, Adrian Ilie şi Florin Prunea - din Generaţia de Aur a "naţionalei" anilor '90 -, antrenorii Nicolo Napoli, Petre Grigoraş, Cristi Dulca şi Dan Apolzan, ambii de la echipa reprezentativă, plus mureşenii Gabi Mureşan şi Cristi Bobar. Florin Tănase a venit special din cantonamentul "naţionalei" să vadă partida.

Viitorul va părăsi Antalya vineri dimineaţă, chiar în ziua în care "Regele" va împlini 51 de ani.

Viitorul - Levski 0-0

Viitorul: Tordai - Nicoliţă, Goulon, Boli, Cr. Ganea - R. Marin, I. Filip, De Lucas - V. Rusu, I. Hagi, Fl. Cernat. Antrenor Gheorghe Hagi. Au mai jucat Dur-Bozoancă, Perju, Măţan, Casap, Drăguş, Killyan, Dumitrescu, A. Chiţu, Ciobanu, Băluţă.

Ce-a spus Hagi după meci
- "Un test util, deja a început play-off-ul! Ne doream meciuri aprige";
- "Stăm bine pe toate posturile. E greu să mai vină şi să mai plece cineva";
- "Trecem prin toate de-a lungul partidelor, acum, după, nu mai sîntem supăraţi";
- "Trebuie să muncim mult, în fiecare zi să avem mai multă benzină decît adversarii. Dar căpătăm experienţă de la meci la meci".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
Superliga
Gigi Becali, imediat după ce l-a auzit pe Dan Șucu la Palatul Parlamentului: „Pentru ce a făcut, nu mai intră în play-off!”
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Superliga
„Bă, l-am văzut jucând, e bombă! Adu-l la Constanța!” » Hagi și Popescu dialog deschis despre nepotism la Farul: „Du-te în altă parte!”
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România
Pariuri sportive
Ce cote au stabilit casele de pariuri la înfruntarea Călin Georgescu vs Elena Lasconi, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din România

Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Helmuth Duckadam, azi, pe Arena Națională » Toate informațiile de la stadion

Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor


Comentarii (18)
1442336789396148
Nicolae Nicolae  •  04 Februarie 2016, 11:47

pacat,a fost un mare jucator in schimb caracterul lui este foarte dificil,ca antrenor este bun o demonstreaza la viitorul,dar trebuie sa unble la caracter.daca ajungi sa faci scandal intru-un meci amical fara miza cu un arbitru georgian mi se pare prea mult.din pacate astfel de iesiri el a mai avut,amintiti-va finala dintre galata si arsenal cand si-a lasat echipa in 10 fiind eliminat,la fel are un comportament urat fata de stafful lui de la viitorul,le vorbeste urat de fata cu noi spectatorii,este jenant fata de aceei oameni sa fie balacariti de fata cu spectatorii de la meci.pacat ,cred ca ar trebui sa se controleze mai mult,poate sa-i spuna familia ca se vede urat iesirile lui la tv

kilimanjaro
kilimanjaro  •  04 Februarie 2016, 07:39
Postat de englezu pe 04 Februarie 2016, 07:01

Si totusi Hagi a facut o treaba buna la Constanta. Faptul ca are dusmani multi - nici eu nu sunt fan Hagi - se datoreaza si presei, care "l-a umflat" peste masura, el saracu fiind un modest antrenor si un si mai modest "vorbitor" de limba romana. Dar a facut o investitie buna cu echipa Viitorul. Cu cati investitori romani ne putem lauda ? P.S. Nu a fost si nu este un rege ! Este o blasfemie. Fotbalistic, peste el, au fost niste jucatori mari precum Ozon, Petschovski, Niki Dumitriu, Fl. Dumitrache, Ilie Balaci....

Ai dreptate. hagi putea ajunge cel mai mare idol daca stia sa fie om, dar fiind un produs al blatului comunist si cazand in plasa unei prese amatoare, lingusitoare si disperata dupa can-can, plus ca el nu are aproape deloc scoala, a ajuns unde e acum. Imaginea lui e de *** penibila, clona second hand. Ca fotbalist insemna ceva, acum tinde cu toata viteza spre un penibil generalizat iar imaginea lui se va pierde in gunoiul infractional al sportului.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

englezu
englezu  •  04 Februarie 2016, 07:01

Si totusi Hagi a facut o treaba buna la Constanta. Faptul ca are dusmani multi - nici eu nu sunt fan Hagi - se datoreaza si presei, care "l-a umflat" peste masura, el saracu fiind un modest antrenor si un si mai modest "vorbitor" de limba romana. Dar a facut o investitie buna cu echipa Viitorul. Cu cati investitori romani ne putem lauda ? P.S. Nu a fost si nu este un rege ! Este o blasfemie. Fotbalistic, peste el, au fost niste jucatori mari precum Ozon, Petschovski, Niki Dumitriu, Fl. Dumitrache, Ilie Balaci....

Vezi toate comentariile (18)
Comentează