Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 17 iulie 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 16 iulie 2014 22:29
Ajutaţi de ieşirea stupidă a lui Brac şi de ratarea incredibilă a lui Curelea, giuleştenii au învins ieri Ştiinţa şi continuă cursa în competiţia aflată la debut
Rapidul, sărac, are sufletul, are suporterii care sînt mai puternici decît orice alt jucător al directorului tehnic Marian Rada. Craiova, avută acum, este imaginea unei formaţii cu fotbalişti de calitate, dar care nu interpretează toţi aceeaşi partitură. Tocmai de aceea nu s-a văzut prea mult, cel puţin în prima oră, faptul că giuleştenii, cu 13 inşi şi restul juniori, s-au antrenat pe unde au putut, în timp ce oltenii au făcut investiţii de peste un milion de euro, cu cantonament de lux în Slovenia.
Brac, o bufonerie
Împinşi de la spate de arşiţa Grantului, Pancu şi Ciolacu au dat mari emoţii alb-albaştrilor. Brac a reuşit să scoată, cumva, lovitura liberă a veteranului, în minutul 12. Spre finalul primei reprize, s-au văzut diferenţele de pregătire fizică. Tînc (39) i-a răpit bucuria golului lui Pancu, apoi Băluţă, în două rînduri, a fost aproape de a îndolia Giuleştiul.
Apostrofările clasicului Pancu la adresa indolentului, uneori, Ciolacu au funcţionat din plin. Beneficiind de aiureala stupidă a lui Brac, atît de lăudat în liga secundă, "nouarul" Rapidului a fost atent, perspicace şi a marcat un gol ce-a dat oxigen echipei sale: 1-0!
Curelea, a doua
Ce ratare a putut avea Curelea (68)! Pasa perfectă a lui Neacşa a adus o reluare în bătaie de joc a căpitanului Craiovei, care a trimis, cu poarta goală, pe lîngă, din 3-4 metri! "Jerry" înnebunea pe margine. Reduta giuleşteană a mai rezistat o dată, Băluţă (71) trimiţînd pe lîngă. Herghelegiu (72) l-a remarcat pe Drăghia. Sufletul încerca, din nou, să compenseze lipsa banilor. Şi a posibilităţii de a face schimbări.
Vătăjelu (82) a bătut o lovitură liberă ce a oprit respiraţia pe stadion pentru o secundă. Finalul a fost pe contre. Cu oamenii care investesc la CraiOlguţa plecînd supăraţi, Brac (86) a scos din faţa lui Coman. Zarurile au fost aruncate, oltenii au părăsit terenul cu capul plecat, iar giuleştenii aşteaptă marele derby al orgoliilor, cu Steaua, de poimîine.
"Nu se aştepta nimeni să debutăm cu o victorie. Am bătut o echipă cu bani, cu salarii mari, care a stat o lună prin cantonamente, iar eu cu o săptămînă de pregătire am jucat foarte bine... Ne mai trebuie cel puţin 11-12 jucători. Dacă nu, retrogradăm!"
Daniel Pancu, căpitan Rapid
"Las toţi antrenorii să-şi depună CV-urile, eu mi-am făcut datoria pentru Rapid în acest meci. E o mare bucurie pentru toată lumea că am reuşit să cîştigăm, mai ales că am învins un adversar cu buzunarele pline"
Marian Rada, antrenor Rapid
"Ne-au învins unii care nu şi-au creat nici o ocazie de gol! Au cîştigat doar pe o greşeală mare a noastră. Ne făcusem planuri mari, deja ne gîndeam la nebunia care urma să fie în Bănie la meciul cu Steaua"
Ionel Gane, antrenor CS U Craiova
"Sînt dezamăgit de înfrîngere. Îmi pare tare rău că am avut golul în gheată, am greşit inexplicabil. Din păcate noi am pierdut acest meci, nu l-a cîştigat Rapidul. Îmi doream să jucăm cu Steaua la Craiova, dar acum ne concentrăm doar pe campionat"
Costin Curelea, atacant CS U Craiova
Penalty neacordat oltenilor!
Spiritele au explodat în minutul 28, după un duel pentru minge între Mateiu şi Săndulescu. Jucătorul craiovenilor a sărit la rapidist, au intervenit şi ceilalţi jucători, însă arbitrul George Rădulescu a intervenit şi i-a acordat cartonaş galben internaţionalului român. Peste alte 5 minute, în careul bucureştenilor, acelaşi duel, iar Mateiu a cerut penalty, acuzînd că a fost lovit de Săndulescu, însă "centralul", aproape de fază, a lăsat jocul să curgă. Reluările Look TV au arătat că se putea acorda 11 metri.
Massone, discuţii cu Nicky Vasile
La meci a venit şi Angelo Massone, cel care este în negocieri să preia clubul din Giuleşti. Italianul a stat alături de Renzo Rossi, iar la pauză s-a întreţinut cu fundaşul stînga Nicolae Vasile, aflat în scandal cu Rapidul din cauze financiare. Massone a fost îmbiat şi de suporteri să investească.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor