Articol de Victor Vrînceanu - Publicat vineri, 11 martie 2016 12:28
La Chiajna - Dinamo, 3-0, din semifinalele Cupei Ligii, a avut loc un eveniment mai puțin întâlnit pe stadioane.
13:00
Clubul Chiajna a emis un comunicat de presă, prin care se spune că nu crainicul stadionului este vinovat, ci alți suporteri, de la tribuna oficială.
"Clubul Sportiv Concordia Chiajna dezaprobă în mod categoric orice manifestare obscenă la adresa partenerilor de competiție și socotește nefericit momentul în care de la stația de amplificare a stadionului "Concordia", în minutul 90+1 al partidei din semifinalele Cupei Ligii Adeplast Concordia Chiajna-FC Dinamo București, s-au auzit cuvinte obsecene la adresa echipei Steaua București.
Precizăm că momentul este regretabil, cu atît mai mult cu cît nu crainicul stadionului nostru, jurnalistul Horațiu Ciornei, a adresat acele cuvinte, ci altă persoană aflată în Loja VIP a stadionului, care a folosit fraudulos microfonul stației de amplificare, pe care l-a sustras profitînd de un moment de neatenție al crainicului stadionului.
Asigurăm organele abilitate să ia măsuri în acest caz de toată dispoziția necesară. Clubul Sportiv Concordia Chiajna asigură partenerii de competiție de toată considerația și le cere să socotească momentul acesta unul izolat, petrecut dintr-o eroare regretabilă" comunicat Chiajna
update 15:35
Președintele Chiajnei a declarat că echipa își asumă vina pentru incidentele petrecute.
"Ne asumăm o parte din vină. Noi am fost de bună credință. Am primit un avertisment și o penalitate financiară", a declarat Cristian Tănase pentru GSP.RO.
Știrea inițială:
În minutele de prelungire, la boxele arenei din Chiajna s-a auzit un mesaj către fanii lui Dinamo, prin care aceștia erau îndemnați să o înjure pe Steaua, marea rivală a "câinilor".
"Acum, Peluza Sud Dinamo şi PCH să strige m... Steaua, m... Steaua!" s-a auzit la stația de amplificare a stadionului
Deși inițial s-a crezut că persoana care i-a incitat pe fani să scandeze împotriva Stelei ar fi putut fi crainicul arenei, Horațiu Ciornei, reporterii GSP prezenți la meci relatează că vinovați ar fi doi fani ai lui Dinamo. Cabina crainicului este situată lângă tribuna VIP. Doi suporteri dinamoviști care aveau invitații la "oficială" au intrat în vorbă cu crainicul pentru a-i distrage atenția și unul dintre ei i-a smuls microfonul, transmițând apoi la stație apelul vulgar către galeria dinamovistă.
VIDEO cu momentul în care s-au scandat trivialitățile:
NU S-A MAI VĂZUT AŞA CEVA! Au înjurat Steaua cu microfonul crainiculuihttp://bit.ly/1pB5G4w
Posted by Gazeta Sporturilor on Friday, March 11, 2016
ÎI ACOPERĂ PE ULTRAȘII DINAMOVIȘTI?
În versiunea lui Cristi Tănase, președintele Chiajnei, microfonul ar fi fost luat de un fan al formației ilfovene, nu al lui Dinamo!
"Este o eroare regretabilă. Microfonul a ajuns la un fan de-ai noștri. Acum au venit cei de la Jandarmerie să ne ceară explicaţii", a declarat Tănase, conform Fanatik.
Chiajna poate avea de suferit
Jandarmeria a luat atitudine după aceste incidente și a demarat cercetări, iar clubul ilfovean ar putea fi amendat și riscă suspendarea stadionului, anunță Fanatik.
"Jandarmeria derulează o anchetă. Dacă se descoperă cine a strigat la microfon, se vor aplica amenzi. Dacă organizatorii sunt vinovați, ei riscă o sancțiune între 10.000 și 30.000 de lei, iar LPF poate suspenda stadionul între o lună și șase luni", a declarat Cristian Munteanu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei.