Articol de GSP - Publicat sambata, 14 iulie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 15 iulie 2012 21:54

Dinamo schimbă tradiţia. Roş-albii au cucerit Supercupa aplicîndu-i campioanei CFR Cluj primul eşec într-un duel cu trofeul pe masă: 1-1 în timpul regulamentar, 2-2 după prelungiri, 4-2 la penaltyuri. Ei nu mai cuceriseră acest trofeu decît o singură dată, în 2005.

Campioana a marcat prima, la întîiul şut pe poartă. În timp ce Dinamo lăsa o impresie neaşteptat de bună şi mai avea şi ocazii, Diogo Valente a prins un şut tare şi plasat de la 23 de metri. Surprins, Bălgrădean a plonjat tardiv în stînga sa, iar mingea a intrat pe jos în plasă.

Însă, cu puţin înaintea golului, Dinamo trebuia să primească un penalty. Alexe a centrat de pe dreapta, iar Ivo Pinto a respins din careu cu mîna fără ca arbitrii să arate punctul cu var.

Ţucudean în locul unui Niculae şters. Aceasta a fost mutarea operată la pauză de Bonetti. Cu efect. Fiindcă, după ce Luchin era să rupă ”transversala” din 6 metri (54), chiar Ţucudean avea să egaleze: preluare pe piept (şi cu ajutorul mîinii) şi şut pe colţul scurt din 14 metri lateral dreapta (62).

Imediat, alt episod important. Alexe a pătruns pe dreapta şi a căzut într-un duel cu Cadu. Portughezul a protestat violent. Cun nu se potolea, Haţegan l-a avertizat şi, cum mai avea un ”galben”, l-a expediat la vestiare.

Cu om în plus, Dinamo a presat. A avut cîteva situaţii favorabile, dar i-a lipsit şansa. În acest timp, CFR nu s-a descurajat şi a atacat de cîte ori a putut. Nimic important nu s-a întîmplat însă. Şi s-a ajuns la prelungiri.

Acolo, tot Ţucudean s-a remarcat. Servit vertical de Curtean, atacantul roş-alb a scăpat de la limita ofsaidului şi l-a executat scurt pe Stăncioiu (101). Bucurie Dinamo, dar foarte scurtă: după un minut, Sougou a centrat de pe stînga, Kapetanos neiertînd cu capul din 6 metri, de lîngă Dragoş Grigore.

O singură fază a mai contat, cînd centrarea lui Pulhac a fost deviată de Mureşan în bara din stînga lui Stăncioiu, fiind imediat respinsă. Aşa s-a ajuns la penaltyuri. Unde Dinamo a fost mai norocoasă.

Lovituri de departajare
CFR CLUJ: Au transformat Kapetanos şi Mureşan, ratînd Sougou şi Hora.
DINAMO: Au transformat Alexe, Matei, C. Munteanu, Grigore, ratînd Ţucudean.

Echipele de start
CFR: Stăncioiu - Ivo Pinto, Cadu, Maftei, Camora - Deac, Mureşan, Vass, Diogo Valente - Sougou, Ronny. Antr. I. Andone
Rezerve: Mincă, Rada, Sepsi, Sare, Hora, Nicoară, Kapetanos.

DINAMO: Bălgrădean - Nica, Luchin, Dragoş Grigore, Pulhac - L. Rus, Boubacar, Issa Ba, C. Munteanu - Niculae, Alexe. Antr. D. Bonetti
Rezerve: Naumovski, Dobrosavlievici, Ţucudean, Muşat, Curtean, Dănciulescu, Matei.

Arbitru: Ovidiu Haţegan (Arad). Asistenţi: Cristian Nica (Ploieşti), Aurel Oniţa (Constanţa). Arbitri adiţionali: Sebastian Colţescu (Craiova), Robert Dumitru (Braşov)

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”