Articol de Eduard Apostol - Publicat joi, 05 decembrie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 04 decembrie 2013 22:56
Fundaşul francez s-a accidentat în minutul 17, la coapsa dreaptă, nu se ştie dacă va mai juca în 2013, s-a întors ”Sîrbul” în formaţie, căruia şefii îi caută echipă în străinătate.
Durimel riscă să fi încheiat fotbalul pe 2013. Stoperul francez s-a accidentat tocmai cînd devenise titular în formaţia "cîinilor". Alexandre a ieşit în minutul 17, acuzînd dureri la coapsa dreaptă, iar astăzi va fi supus unor teste medicale. Totuşi, roş-albii erau circumspecţi în privinţa apărătorului.
Ghinionul lui Durimel a făcut ca aseară să se producă revenirea lui Luchin, din minutul 19, în echipa din Ştefan cel Mare. Srgian nu mai bifase nici un minut în ultimele două partide oficiale ale dinamoviştilor, după ce-a fost certat de Ionuţ Negoiţă la finele partidei din Gruia, 0-1 cu CFR.
Şefii "cîinilor" au în plan să-l vîndă pe internaţionalul de 27 de ani în mercato de iarnă, i se caută echipe în străinătate.
Atac cu trei închizători
Stoican a atacat semifinalele Cupei, aseară, începînd cu trei închizători, Thicot, Elton şi Boubacar. Primii doi au devenit titulari incontestabili în mandatul lui Flavius, iar senegalezul a revenit în formula de start după 3 meciuri în care nu bifase nici un minut în echipa roş-albilor.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor