Articol de Remus Răureanu - Publicat luni, 18 iulie 2011 00:00 / Actualizat luni, 18 iulie 2011 01:48
Laurenţiu Buş (23 de ani), cel mai bun om al Supercupei, spune că el şi colegii lui au jucat cu gîndul să scoată din nou în stradă oamenii la Galaţi.
- Felicitări, Laurenţiu! Nu i-aţi lăsat nici o şansă Stelei.
- Să ştiţi că eu am avut emoţii pînă la final. Pentru că mă uitam la adversari şi erau îmbrăcaţi în tricoul Stelei. Sînt mîndru că i-am învins cu golul meu, asta mi-a produs cea mai mare satisfacţie de cînd m-am apucat de fotbal! Am avut un rol important şi sînt mîndru de asta.
- Încep să se înmulţească trofeele din vitrina Oţelului.
- Da, şi chiar vreau să conştientizăm, să trăim momentul. Acum e vremea noastră. Dedic Supercupa întregii ţări, iar golul familiei mele!
- De unde a venit forţa voastră?
- Ne-am dorit din tot sufletul să scoatem din nou oamenii în stradă la Galaţi. Şi-am vrut să continuăm să le demonstrăm tuturor că sîntem o echipă mare, nu nişte anonimi. Şi faptul că Lucian Bute a fost în tribune ne-a dat putere, ne-a motivat enorm. E o onoare să fim atîţia campioni în Galaţi.
"Mă rog să picăm cu Real Madrid în Ligă, e clubul meu favorit. E bun şi Messi, n-am nimic cu el, dar Cristiano Ronaldo e numărul unu. Sper să apuc să joc contra lui măcar o dată!"
Laurenţiu Buş, mijlocaş Oţelul
"A fost cel mai bun şut al lui Buş din toată cariera lui! Trebuie să facă cinste"
Gabriel Paraschiv, atacant Oţelul
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”