Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00
Timişoara a trăit periculos în faţa ambiţioasei echipe sibiene, pe care a învins-o doar la loviturile de departajare.
Cosmin Contra a avut aseară oportunitatea perfectă de a repara moralul ciobit, în campionat, de semieşecul cu U Cluj (2-2). Pentru a trece de Voinţa fostului său coleg, Alex Pelici, a avut însă nevoie de mare noroc, concretizat în intervenţiile providenţiale ale portarului Taborda, inclusiv la loviturile de departajare de la 11 metri.
"Guriţă" a preluat comanda de pe teren, introducîndu-se în formula de start. Şi totul părea să meargă strună, după ce Goga l-a bătut pe Zăvoi (13), după o pasă filtrantă a lui Tameş. Bourceanu (30) şi Goga (41) au irosit alte două ocazii, apoi totul s-a complicat pentru bănăţeni.
De la vestiare, Poli s-a întors buimacă, nereuşind să scape de metehnele obişnuite din defensivă, iar sibienii au prins curaj. Contra a simţit că nu-şi mai poate ajuta elevii şi la pauză a trecut pe bancă. A forţat şi cu Zicu, însă nici machedonului nu i-au mai ieşit isprăvile din Liga 1. Luchin (56) şi Nikolici (63) au fost cei care au creat ceva pericol la poarta oaspeţilor.
Poli s-a lăsat presată, iar ocaziile la poarta lui Taborda s-au înmulţit. Bunea i-a adus pe timişoreni la disperare, egalînd cu o lovitură de cap (88). Izbăvirea putea veni de la Zicu, care l-a încercat pe Zăvoi cu "foarfecă" (90), dar portarul Sibiului s-a uitat la meciul cu Brăneştiul şi nu s-a lăsat păcălit.
Salvaţi de Taborda
Prelungirile au venit cu o nouă lovitură pentru gazde. Bourceanu a fost eliminat şi dezastrul se prefigura pe Bega. Helder a scos de pe linia porţii şutul lui Popa (100), apoi Taborda de sub bară pe cel al lui Bunea (101). Tătar a fost şi el trimis mai devreme la vestiare, iar loteria penalty-urilor a înclinat balanţa în favoarea prim-divizionarei. Taborda a parat două lovituri, iar Magera a transformat decisiv.
"Îmi felicit elevii, au jucat foarte bine. Din păcate, la penalty-uri a cîştigat echipa cu mai multă experienţă. Am murit frumos"
Alex Pelici, antrenor Voinţa Sibiu
"E normal să nu fim mulţumiţi cînd cîştigăm aşa de greu cu o formaţie din liga a doua, dar nu vreau să fac analize la cald. Vom stabili în bucătăria internă ce avem de făcut în continuare"
Gheorghe Chivorchian, preşedinte Poli
- Suporterii bănăţeni nu au fost prea interesaţi de confruntarea de ieri a băieţilor lui Contra. Doar 1.000 de fani au fost prezenţi pe stadionul "Dan Păltinişanu".
- Dorin Goga a demonstrat şi ieri că în acest sezon se simte cel mai bine în jocurile din Cupă. Atacantul a înscris cu Juventus Bucureşti (3-1) în "16"-imi şi a recidivat aseară. În campionat, Goga a marcat o singură dată, în prima etapă, cu Gloria Bistriţa (2-2).

Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro