Articol de GSP - Publicat miercuri, 18 mai 2016 01:15
Mircea Rednic, antrenorul celor de la Dinamo, a dezvăluit că Dorin Rotariu a cerut să execute ultimul penalty pentru echipa sa în finala Cupei României cu CFR.
Mijlocașul a ratat însă, iar clujenii au câștigat trofeul după 2-2 la finalul prelungirilor și 5-4 la penalty-uri.
”Am analizat penalty-urile lui Marc. S-a dus de cinci ori în stânga, iar acolo a tras Rotariu. El a cerut să bată ultimul. M-am bucurat că a vrut, pentru că alții nu și-au dorit să bată”, a spus Mircea Rednic la DigiSport.
”Nu știu dacă plec. O să vedem în zilele următoare. A rămas să ne vedem luni. Mă bucur că fanii mi-au strigat numele, înseamnă că apreciază ce am făcut eu aici”
Rednic despre despărțirea lui Dinamo
Tehnicianul crede că elevii săi puteau fi mai atenți la fazele care au dus la golurile lui CFR: ”E trist că am avut acest meci după o perioadă grea pentru noi. Nu pot decât să îi felicit pe jucătorii mei. Probabil că diferența au făcut-o șansa și experiența.
Puteam evita golurile primite. S-a făcut un fault aiurea când ne-au egalat. Am avut 2-3 ocazii de înscrie în prelungiri, puteam termina meciul. La penalty-uri e loterie, ei au dat 5, noi am ratat unul”.
De asemenea, Rednic s-a declarat dezamăgit de campania de achiziții din iarnă, din cauza politicii impuse de Negoiță. "În iarnă am adus jucători cu salarii mici, noi aveam nevoie de 2-3 jucători și de un portar pentru a avea concurență pentru Cerniauskas", a adăugat tehnicianul.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”