FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  POLI TIMIŞOARA - VOINŢA SIBIU 1-1 (4-3 D.P.)

S-a întors Uhrin! » Liber de contract, antrenorul ceh a asistat la meciul cu Voinţa

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Jucătorii lui Poli au avut parte de o surpriză de proporţii cînd au ajuns ieri la stadion, înaintea partidei de Cupă cu Voinţa Sibiu.

S-au întîlnit la vestiare cu Dusan Uhrin jr., tehnicianul fiind invitat la Timişoara de managerul sportiv Daniel Stanciu.

Cehul a ţinut să infirme zvonul care-l dă din nou pe banca violeţilor. "Am avut probleme cu contractul la AEL Limassol şi am venit să-i cer nişte sfaturi lui Daniel, pentru că a fost managerul meu. Mi-e şi teamă să spun altceva pentru că imediat se vor face interpretări", a glumit Dusan, care s-a întreţinut minute bune cu Contra, dar şi cu o parte dintre foştii săi elevi.

"N-aveam cum să-l evit pe Cosmin, e unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din România. Am vorbit şi cu unii fotbalişti cu care am lucrat, le-am urat <Baftă!> şi le-am spus că o să fiu cu ochii pe ei, ca şi pînă acum".

"Contra poate aduce titlul"
Uhrin este convins că Poli se poate impune în actualul sezon al Ligii 1 Bergenbier şi subliniază că principalul atu al bănăţenilor e chiar antrenorul Cosmin Contra. ''E cea mai bună soluţie pentru Timişoara. Cosmin trăieşte un vis. Sînt convins că Poli poate lua campionatul în acest sezon. Are deja experienţa anilor trecuţi în care a luptat pînă în ultima etapă, iar jucătorii au în faţa lor acum un fost internaţional cu mare experienţă. Am simţit pasiune la Contra, unul din cele mai importante lucruri pentru un antrenor", a concluzionat Uhrin jr.

"Îmi era dor de Timişoara, întotdeauna m-am simţit extraordinar aici pentru că am foarte mulţi prieteni"
Dusan Uhrin, fost antrenor Poli

"Chiar nu se pune problema să revin acum în Liga 1. Am nevoie de o pauză mare, iar Poli are antrenor"
Dusan Uhrin, fost antrenor Poli

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (3)
claustrofobus
claustrofobus  •  27 Octombrie 2010, 18:59

uhrin este un gentleman. nu intra peste contra. daca contra nu va avea rezultate atunci da, dar pana acum nu e cazul din contra suntem in grafic.

nicholas69
nicholas69  •  27 Octombrie 2010, 08:32

Uhrin vine daca este liniste la Poli, iar la ora asta nu exista asa ceva, Contra a reusit sa rupa vestiarul din pacate,iar salariile s-ar putea sa fie o alta problema. Din fericire publicul si-a dat seama de asta si nu mai umple tribunele. Domnule Iancu ia masuri pana nu e prea tarziu

catalinozaurusrex
catalinozaurusrex  •  27 Octombrie 2010, 08:19

Da, da... sa i-o spui lui mutu... Uhrin urmeaza pe banca lui Timisoara mai devreme sau mai tarziu...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează