Articol de Andrei Crăiţoiu - Publicat duminica, 04 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat sambata, 03 noiembrie 2012 21:47
Mateo, jucător de bază în marea echipă a lui Mircea Lucescu de la finalul anilor '80, a povestit la Contraatac, de la GSP TV, cum Lăcătuş îl lovea la fiecare meci şi cum se răzbuna pe Hagi, pe care îl călca pe mînă imediat ce stelistul cădea la pămînt.
- Domnule Mateuţ, vine un nou Steaua - Dinamo! Cum era derby-ul în trecut?
- Fiecare perioadă are generaţia ei, mai bună, mai slabă. Pe vremea noastră erau jucători formidabili atît la Steaua, cît şi la Dinamo, care alcătuiau echipa naţională a României. Am avut şi perioade mai bune, şi mai rele, dar duelurile cu Steaua erau mereu frumoase şi spectaculoase.
"Am petrecut cu Lăcă, Hagi şi Bumbescu"
- Era o tactică specială înaintea unor astfel de meciuri?
- Normal că Steaua pe vremea mea era o echipă extrem de puternică şi aveam o pregătire specială înainte de fiecare meci. Pentru a contracara adversarii de valoare trebuia să ai o pregătire specifică.
- Eraţi unul dintre cei mai faultaţi jucători de la Dinamo!
- Am avut mulţi prieteni la Steaua, mai ales ăştia care-mi dădeau la picioare. Pe teren eram lei, iar în afara terenului eram prieteni. Lăcătuş mă lovea cel mai mult la picioare, Gică Hagi lovea şi el, iar eu îl mai călcam pe mînă cînd era căzut şi mă făceam că nu-l văd! Se juca tare, se punea serios piciorul la orice duel. Indiferent cu cine jucam, era un lucru sfînt, trebuia să uităm de tot pentru a cîştiga.
- Cum era pe vremea dumneavoastră după un meci? Rivalitate ca şi acum?
- După un 3-0 pentru noi, Lăcătuş, Hagi şi Bumbescu au venit la mine acasă şi am petrecut toată noaptea. Eram prieteni buni în afara terenului. Noi aveam o altă mentalitate, nu ne lipsea spiritul de prietenie.
" Bonetti trebuie lăsat în pace!"
- Primeaţi bonusuri mari la un asemenea derby?
- Erau, de ce să nu recunosc, da' nu mai ţin minte cît de mari! :) Era şi normal, atunci, dacă te impuneai în faţa marelui rival, campionatul era ca şi tranşat.
- Mulţi spun că în anii aceia se juca mai lent, că acum fotbalul e mult mai dinamic, mai rapid. Cum comentaţi?
- Cine spune aşa ceva?! Dacă există asemenea oameni, le spun direct: habar nu aveţi de fotbal! Cel mai bine e să vă uitaţi la preluări, la cum se şuta la poartă, la ce faze incredibile se realizau. Ce jucători uriaşi erau! Gîndiţi-vă că atunci ambele echipe erau abonate la semifinalele sau chiar finalele continentale! Acum facem tumbe dacă batem pe cineva prin tururile preliminare...
- Se compară Dinamo de acum cu Dinamo din urmă cu 25 de ani?
- E greu! Dinamo acum este în reconstrucţie. Bonetti trebuie lăsat să continue această reconstrucţie! "Cîinii" de azi alcătuiesc o formaţie bună, dar nu extraordinară.
" Bourceanu e cheia Stelei"
- Sînteţi de aceeaşi părere, că Steaua e mare favorită?
- Meciurile astea sînt diferite şi mentalitatea jucătorilor se schimbă la astfel de partide. Nu sînt de acord că Steaua e favorită, sper ca favoriţii mei să-mi ofere o bucurie duminică.
- Aveţi jucători favoriţi la Steaua?
- Îmi place în special Bourceanu, care-i motorul echipei. Îmi mai plac fundaşii centrali Chiricheş şi Szukala.
- Dacă va cîştiga Steaua se termină campionatul?
- Mi-aş dori ca Dinamo să ia toate punctele, iar campionatul să fie mai palpitant.
"Bonetti ar fi făcut o treabă chiar mai bună, dar să recunoaştem că n-are un lot formidabil. Dinamo se caută, sper să se găsească tocmai la ora Derby-ului!" ( Dorin Mateuţ, fost căpitan Dinamo)
88 de goluri a marcat Mateuţ pentru Dinamo în cele 146 de meciuri de campionat în care a jucat