Articol de GSP - Publicat joi, 28 ianuarie 2010 00:00
Sebastian Vasile a fost căpitanul celor de la Onicescu. De el nu au reuşit cei din Sf. Pantelimon să treacă deloc în finala Cupei Liceelor. A fost mereu pe poziţii în apărare şi a scapat pe contraatac şi a marcat golul cinci pentru Onicescu. Declarat cel mai bun jucător al finalei, Sebi povesteşte experienţa trăită la Polivalentă.
- Sebi, ai fost desemnat cel mai bun jucător al finalei cu Pantelimon!
- Da, aşa au spus foarte multe persoane, dar eu nu consider asta .Am vrut doar să contribui cît mai mult şi cît mai bine pentru a îmi ajuta echipa. Şi vreau să le mulţumesc coechipierilor, pentru că fără ajutorul lor nu reuşeam să-mi îndeplinesc un vis pe care îl am încă din şcoala generală cînd veneam şi urmăream meciurile de la Cupa Liceelor. Vreau să va mulţumesc şi dumneavastră, dar şi colegilor dumneavoastra pentru cuvintele frumoase la adresa mea pe toată durata competiţiei. Este o onoare şi un prilej încurajator de afirmare a tuturor tinerilor jucători care participă la această competitie. Sperăm ca pe viitor să facem parte din grupul de jucători care au avut şansa de a se afirma aici şi care acum joacă la cel mai înalt nivel.
- Cînd ai văzut tragerea la sorţi, care a fost primul gînd care ţi-a trecut prin minte?
- Ce pot spune? A fost o mare dezamăgire faptul că am intrat în preliminarii pentru că şi acum doi ani a fost la fel. Totuşi a fost de bun augur pentru că am avut un meci în plus în care am reuşit să ne acomodat mult mai bine unul cu celălalt.
- Aţi intrat în grupele de trei echipe, aţi terminat pe primul loc, aţi sperat că veţi cîştiga grupa de patru?
- Sincer nu! Deoarece consider că am avut cea mai grea grupă eu ştiind foarte bine echipele din Petru Rareş şi Anghel Saligny. Unii dintre jucătorii de acolo fiind foşti colegi de juniorat cu mine. A fost primul meci. Eşec din păcate, dar echipa a dat dovadă de mult caracter reuşind să ne mobilizăm pentru următoarele meciuri. Numai aveam nimic de pierdut!
- Înaintea meciului cu Saligny aţi crezut că puteţi ajunge în semifinale?
- Pot spune că nu. Aveam nevoie de o mare diferenţă de scor. Totuşi am avut noroc datorita rezultatului dintre Rareş şi Saligny care ne-a fost favorabil. Pot spune doar că am avut foarte mare noroc. Calificarea de după meciul cu Saligny a fost mult mai emoţionantă decît cîştigarea meciului cu Pantelimon.
- A venit semifinala cu Viilor, după victorie vă gîndeaţi să cuceriţi trofeul?
- Acum da! Şansele erau egale. 50% de fiecare parte. Poate puţin avantajaţi cei din Pantelimon datorită palmaresului. Eu le-am urmărit toate meciurile şi erau foarte bine organizaţi. Pasau foarte uşor, dar cred eu că temele noastre au fost făcute fără greşeală cu toate ca au avut destule faze de poarta, dar ghinion! Portarul nostru, Pupază era de fiecare dată acolo.
- Ce ai facut înaintea meciului?
- Am încercat să adorm devreme, dar nu reuşeam. Cred că emotiile îşi spuneau cuvîntul. Am ascultat sfaturile tatălui meu care după ce a urmărit toate echipele m-a asigurat că avem o şansă la cîştigarea trofeului. Deşi nu l-am crezut a dat dovadă că poate fi noul "oracol". Apoi pur şi simplu m-am concentrat la meci şi am încercat să mă menajez de orice efort.
- Ce a fost în pauză la vestiar?
- Nervi încordaţi la maximum desigur. Nu ne-am gîndit nici un moment că finala este cîştigată. Fiind vorba de fotbal în sală unde se pot înscrie foarte multe goluri pe o perioada restrînsă de timp. Am vorbit între noi să nu ne relaxam şi să luam meciul în serios ca şi în prima repriză.
- Fluier final, 5-2 pentru Onicescu şi trofeul era la voi. Ce ai simţit în momentul în care s-a terminat meciul?
- Cred că eu în momentul acela eram deja obişnuit cu gîndul că am caştigat finala. Pentru mine momentul culminant a fost meciul cu Saligny după cum am mai spus. Atunci pot spune că în vestiarul nostru au curs lacrimi. Trecînd de asta, nimic nu mă mai surprindea.
- Cum aţi petrecut?
- Nimic special! Am mers cu toţii: echipa şi o parte din galeria la un restaurant. Consider că şi galeria a constituit un factor important în această reuşită. Le mulţumesc în numele echipei. Au fost magnifici. Mulţumim Iovu, un lider de galerie adevarat! Le mulţumim tuturor!
- A doua zi aţi ajuns la liceu, ce s-a întîmplat acolo?
- Am mers cu toţii să inmînăm cupa domnului director Ivan, dupa un tur al liceului desigur. Toţi elevii avînd şansa de a săruta cupa. Am intrat în biroul domnului director unde ne-a felicitat spunînd că o astfel de performanţă este senzaţională echivalînd cu un titlu de campioană a României. Sper ca în anii următori această performanţă la nivel liceal să fie egalată şi de alţi elevi ai liceului Octav Onicescu. Pentru mine a fost o mare onoare sa adaug acest trofeu în vitrina liceului.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor
)
)
)
)
)
)
)
)
