Articol de Marius Mărgărit - Publicat vineri, 01 iunie 2012 00:00 / Actualizat joi, 31 mai 2012 21:12
Atît ia FC Vaslui de la gruparea din Verona pentru transferul stoperului ”naţionalei”, moldovenii urmînd să încaseze şi 25% dintr-o viitoare vînzare.
Adrian Porumboiu a dat lovitura cu Paul Papp, după ce ani de zile a investit masiv la Vaslui. Stoperul de 22 de ani a fost transferat ieri la Chievo, locul 10 în ediţia trecută din Serie A. datele tranzacţiei: 2,5 milioane de euro şi 25% dintr-un viitor transfer. În locul lui Papp, FC Vaslui şi-a asigurat deja serviciile portughezului Fernando Varela (24 ani), adus gratis de la Feirense.
Moldovenii l-au luat cu doar 50.000 de euro
Impresarul lui Papp, Victor Becali, a fost miercuri la meciul Elveţia-România, în care jucătorul a fost titular, pe postul de fundaş dreapta. La partidă au asistat şi reprezentanţii lui Chievo. După joc, fotbaliştii lui Piţurcă au avut două ore liber, timp în care cele două părţi au semnat contractul.
Patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a făcut o afacere senzaţională cu Papp, achiziţionîndu-l în 2008, de la Botoşani, pentru numai 50.000 de euro. Şi conturile Botoşaniului se vor umple cu 250.000 de euro, clubul lui Cornel Şfaiţer avînd 10% din viitorul transfer al lui Papp. La Chievo va ajunge şi slovacul Pavel Farkaş (27 ani), la final de contract cu FC Vaslui. Ieri, prima postare de pe contul de facebook al lui Paul Papp a fost imnul lui Chievo!
Şi Lobonţ e urmărit de Chievo
Un alt "tricolor", Bogdan Lobonţ (34 ani) e pe lista lui Chievo. Conform Mediafax, portarul român, care mai are un an de contract cu AS Roma, ar putea ajunge la formaţia din Verona dacă aceasta îl va vinde pe Stefano Sorrentino la nou promovata AC Torino.
"Dacă va dovedi aceleaşi calităţi, Pap poate face pasul de la Chievo şi la o echipă mai mare" (Victor Becali, impresarul lui Papp)
9 meciuri la "naţională" a strîns pînă acum Paul Papp, care a debutat în amicalul România-Ucraina (2-2, 2-4 după penaltyuri) în 8 februarie 2011