Articol de Dan Udrea, Ionuţ Iordache - Publicat duminica, 04 mai 2008 00:00
Steaua n-a ratat niciodată titlul de campioană atunci cînd s-a aflat pe primul loc cu două etape înainte de final.
Tradiţia e de partea Stelei. Niciodată, în întreaga istorie a clubului de peste 60 de ani, gruparea din Ghencea n-a ratat titlul de campioană atunci cînd s-a aflat pe primul loc în clasament cu două etape înainte de final, aşa cum se prezintă situaţia şi acum.
Mai mult, toate cele 23 de titluri au fost cucerite după ce, înaintea penultimei runde, roş-albaştrii se aflau în fruntea ierarhiei Ligii I. Din aceste 23 de cazuri, o singură dată s-a întîmplat ca Steaua să mai cedeze fotoliul de lider după penultima etapă, în sezonul 1997-1998, însă tot a reuşit să ia medaliile de campioni, revenind pe primul loc la capătul celei din urmă etape.
Pe de altă parte, din ultimele 4 campionate cîştigate, nu mai puţin de 3 au fost obţinute în chiar runda de final. Singura dată cînd steliştii n-au mai avut emoţii în ultimele 90 de minute s-a întîmplat în vara lui 2001, cînd Steaua era matematic campioană cu două etape înainte de finiş.
10 jucători din lotul Stelei au mai cîştigat titlul în Liga I
Top 3 cele mai dramatice finaluri
SEZONUL 1977-19781. Final de Hitchcock
Cu 3 etape înainte de final, 3 echipe se aflau la egalitate de puncte: Steaua (69-46), Poli Timişoara (44-30) şi FC Argeş (51-45) . În următoarea rundă, Steaua a învins Dinamo, Timişoara a pierdut, iar Argeşul a cîştigat. Steliştii au cedat apoi, 1-3 la Constanţa, şi Argeşul a capotat la Oradea. Steaua rămînea lider la golaveraj. În ultima etapă, Steaua a spulberat-o în Ghencea pe Reşiţa şi chiar dacă piteştenii au învins şi ei, Marcel Răducanu (foto) şi compania au cîştigat titlul la golaveraj.SEZONUL 1997-1998
2. Titlul la potou
În urmă cu 10 ani, Steaua era prima cu două etape înainte de final, la două puncte de Rapid. În runda a 33-a, roş-albaştrii au făcut doar 1-1 , în Regie cu Sportul, deja picată în “B” . Rapid a cîştigat, a egalat Steaua şi a trecut pe primul loc. În ultima rundă însă, giuleştenii au remizat la Craiova, 2-2, Steaua a cîştigat cu Gloria Bistriţa, în Ghencea, şi a cucerit titlul. Ultimul ca jucător pentru Marius Lăcătuş (foto).SEZONUL 1951
3. Avans de 0,47 goluri
CCA avea să cîştige primul titlu din istorie cu emoţii. Cu o etapă înainte de final, militarii aveau un punct peste Dinamo. În ultima rundă, roş-albaştrii au făcut doar egal la U Cluj, 0-0, iar Dinamo a cîştigat. Ambele echipe aveau acelaşi număr de puncte. Atunci, departajarea se făcea la golaveraj, numai că acesta se realiza prin împărţirea golurilor marcate la cele primite . Media coechipierilor lui Ion Voinescu (foto) a fost de 2,26, iar a dinamoviştilor de doar 1,79.
Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”
Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”