Articol de GSP - Publicat marti, 26 aprilie 2011 00:00 / Actualizat marti, 26 aprilie 2011 11:42
Pantilimon s-a accidentat la meciul cu Tîrgu Mureş şi va rata duelurile cu Cluj şi FC Braşov din această săptămînă.
Minutul 72 a fost unul de coşmar pentru Costel Pantilimon în partida cu FCM Tîrgu Mureş. Astafei a scăpat singur pe contraatac, Pantilimon a ieşit la sacrificiu şi a încasat un genunchi în plină figură.
Portarul timişorenilor s-a aflat la doar cîţiva milimetri de o tragedie, pentru că lovitura atacantului i-a ratat de puţin tîmpla. Pantilimon a fost transportat imediat la spital, unde i s-au aplicat 8 copci pentru o rană adîncă lîngă ochiul stîng. "Nu ne vom putea baza pe el, accidentarea este serioasă şi cred că va lipsi două-trei săptămîni", a explicat Daniel Stanciu, team- managerul echipei.
Totuşi, staff-ului tehnic speră să-l aibă apt de joc după confruntarea din acest weekend, cu Braşov. Pantilimon a fost integralist de la venirea lui Uhrin, cehul considerîndu-l un portar de mare perspectivă.
Taborda pleacă din vară!
Înlocuitorul lui "Gulliver" în meciul de miercuri cu «U» Cluj va fi portughezul Pedro Taborda. Contractul lusitanului se va încheia peste doar şase etape, portarul fiind decis să nu îşi mai prelungească înţelegerea cu formaţia timişoreană. Taborda a tras numeroase semnale de alarmă în ultimele luni considerînd că nu este tratat corect de antrenorii cu care a lucrat şi era dispus să plece chiar din luna noiembrie a anului trecut dacă oficialii timişoreni ar fi fost de acord să-i rezilieze contractul.
S-a certat cu colegii
Taborda a iscat un conflict cu colegii săi în perioada în care echipa era antrenată de Cosmin Contra. Pedro a acuzat după un meci în care a fost titular în Cupă faptul că implicarea coechipierilor lasă de dorit atunci cînd el se află între buturi: "Decît să cîştigăm aşa, mai bine pierdeam. Am văzut că de multe ori atunci cînd apar eu în echipă atitudinea multor jucători se schimbă. Nu înţeleg de ce au ceva cu mine. Toţi mă laudă după ce joc, iar la partida următoare sînt din nou pe bancă", spunea Taborda după ce a reuşit să califice echipa în sferturile Cupei României la loviturile de departajare.
Doar 19 meciuri în trei ani
"Sînt un portar cu experienţă şi am lucrat mult să ajung unde sînt. Îmi este foarte greu să stau pe bancă", a spus Taborda care a cucerit titlul cu Porto în urmă cu zece ani. În trei ani petrecuţi în România, Taborda a evoluat în 19 meciuri pentru Poli în Liga I. În acest sezon însă, portughezul a apărat doar de trei ori poarta timişorenilor, de două ori fiind titular. Taborda s-a aflat în teren la victoria din tur cu CFR Cluj, dar şi la meciul egal cu Craiova, el încasînd trei goluri în cele două partide.
26 de meciuri a început Pantilimon ca titular în acest sezon