FOTBAL  »  Superliga  »  

„A fost un campionat nebun!”

Articol de - Publicat luni, 12 mai 2008 00:00

După17 etape în care nu reuşeşti să cîştigi, iar apoi eviţi retrogradarea e clar că ai parte de toate trăirile. Antrenorul Eugen Neagoe este însă mulţumit că în final gorjenii au încheiat cu bine sezonul. „Cred că toate compartimentele şi-au făcut datoria în acest campionat şi dacă ne-am îndeplinit obiectivul este meritul şi al fundaşilor, şi al mijlocaşilor, este al tuturor jucătorilor. Eu sînt mulţumit de numărul de goluri marcate în acest sezon şi nu cred că sînt puţine. În schimb, am primit mai multe goluri decît mă aşteptam!”, a declarat Neagoe.

„Am avut parte de un campionat nebun! Cine ar fi crezut că se va retrograda cu 36 de puncte? Ba mai mult, dacă Ceahlăul reuşea egalul la Craiova, se retrograda cu 37 de puncte. Chiar eu am spus că dacă vom face egal în fiecare meci nu retrogradam, dar m-am înşelat. Păi, voi m-aţi tot întrebat cu numărul de puncte şi iată ce se întîmplă”, a continuat tehnicianul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Nationala
Decizie fără precedent luată de Mircea Lucescu la echipa națională! A anulat tot ce stabilise Edi Iordănescu și a făcut o dezvăluire-șoc: „L-am prins cu sticla de vin roșu sub saltea”
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
Campionate
Poftiți în lumea viitorului! Așa arată cele 15 stadioane SF plănuite de saudiți pentru Cupa Mondială: unul va fi construit în orașul-liniar de 1,5 trilioane de dolari!
„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează