Articol de - Publicat miercuri, 20 martie 2024 20:25 / Actualizat miercuri, 20 martie 2024 21:05

Dumitru „Take” Macri, legenda Rapidului, s-a stins din viață la 92 de ani. Pe 28 aprilie, fostul fundaș central ar fi împlinit 93 de ani.

Dumitru Macri era ultimul supraviețuitor al echipei Rapidului din anii '50 și era stabilit la Paris, acolo de unde a plecat pe lumea cealaltă. S-a stins din viață la 92 de ani, potrivit vișiniu.ro.

Dumitru „Take” Macri s-a stins din viață

A murit Dumitru „Take” Macri, primul român nominalizat la Balonul de Aur
FOTO: Vișiniu.ro

„Dumitru «Take» Macri s-a stins din viață... «Take» Macri a jucat 221 de meciuri pentru Rapid între 1950-1965 și a marcat un singur gol. A fost căpitanul Rapidului între 1952-1965. A reușit două promovări cu Locomotiva București în 1952 și 1955.

A câștigat Cupa Balcanică cu Rapid în 1964. A fost primul fotbalist român nominalizat la Balonul de Aur, în 1961! Odihnească-se în pace!”, a transmis visiniu.ro.

Dumitru Macri avea 10 selecții în echipa națională. A fost antrenor secund al Rapidului, al naționalei României U20, alături de care a participat la celebra ediție 1981, când generația „cangurilor" a luat bronzul, dar a fost și „principal" al naționalei Algeriei.

Macri a fost primul român nominalizat și votat la Balonul de Aur. S-a întâmplat în 1961, când a câștigat italo-argentinianul Omar Sivori (Juventus). Pe listă s-au mai aflat, printre alții, Yashin, Puskas, Di Stefano, Charlton și Eusebio.

Ca antrenor, Dumitru Macri le-a pregătit pe CFR Timișoara, Rapid București, naționala Algeriei și Olt Scornicești. „Take” a plecat din România în 1986 și s-a stabilit la Paris, alături de fiul lui. Acesta a murit anul trecut, de cancer, la 67 de ani, iar Dumitru Macri a fost devastat.

Dumitru Macri: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această viață”

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această viață și că datorită unei mingi am văzut 37 de țări și am cunoscut atâția oameni și… neoameni”, declara Dumitru Macri în 2020, pentru 1923.ro.

Dumitru Take Macri a fost prezent la inaugurarea noului stadion Giulești, în martie 2022, când avea 90 de ani.

M-am supărat pe comuniști în 1986 și nu mi-a trecut. M-au dat afară din Ministerul Transporturilor și apoi din țară pentru că aveam rude în străinătate, frate în Noua Zeelanda și sora în Grecia! Pe lângă ca m-au lăsat pe drumuri, nu mi-au permis să iau cu mine decât 30 de kilograme, ceva ce nu se uită și nici nu se iartă! Mi-au luat mașina cumpărată din Algeria, am înghițit, dar de ce să-mi confiște și scrumiera de argint primită după partida cu Turcia?! Niște nemernici!
- Dumitru Macri, în 2013, pentru Gazeta Sporturilor

Citește și:
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Campionate
Cele mai tari glume după Barcelona - Real Madrid » Lamine Yamal, în rolul principal
Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Altele
Schimbare istorică în Serbia: Lista Studenților, cu legendarul Dejan Bodiroga în componență, a câștigat alegerile parlamentare!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China