FOTBAL  »  Superliga  »  FC TIMIŞOARA - DINAMO,SÂMBĂTĂ 8 NOIEMBRIE, GSPTV, ORA 20:30

A refuzat Fiorentina

Articol de - Publicat vineri, 07 noiembrie 2008 00:00

Lobonţ a fost cerut de de fosta sa echipă pentru a-i crea concurenţă lui Frey, dar dinamovistul a declinat momentan oferta

Lobonţ are şanse aproape nule de a fi dinamovist şi în retur. Oferte sînt destule, portarul în vîrstă de 30 de ani refuzînd una concretă chiar în urmă cu cîteva săptămîni.

A vrut 1,5 milioane de euro
Fiorentina, echipa la care a jucat între 2005 şi 2007 şi de la care s-a transferat la Dinamo, i-a propus o revenire la Firenze. "Doar dacă mi se va da şansa să joc!", spun apropiaţii lui Lobonţ că ar fi sunat răspunsul său. Italienii au replicat: "Vrem să avem doi portari la fel de buni pentru a ne putea îndeplini obiectivul, calificarea în Champions League! Sîntem dispuşi să îţi oferim un salariu anual de 600.000 de euro" a fost propunerea Fiorentinei. Lobonţ a replicat: "Nu vrea să fiu rezervă! Şi vreau 1,5 milioane de euro pe sezon!". Totul s-a oprit aici, iar italienii au transmis că eventualele negocieri vor fi reluate în iarnă.

Depinde de locul 1
Lobonţ le-a explicat apropiaţilor că nu doreşte să se transfere în Occident la o echipă unde să stea mai mult pe bancă, pentru că ar risca să piardă contactul cu echipa naţională. Iar "Pisica" se va gîndi serios dacă va mai continua în Ştefan cel Mare la finalul turului. "Dacă termină Dinamo pe primul loc, sînt şanse mari să rămînă. Vrea neapărat să ia titlul şi i-a promis şi lui Borcea că nu pleacă dacă va fi campion de iarnă", spun "cîinii".

Monitorizat de AC Milan
Aflat în vizorul scouterilor lui AC Milan, Bogdan Lobonţ aşteaptă finalul turului pentru a şti dacă va fi coechipier cu Ronaldinho sau Kaka. Valencia, care şi-a exprimat intenţia de a-l cumpăra în vară, se interesează în continuare de prestaţiile lui Lobby. Mai nou, cîteva formaţii din Rusia, dar şi alte echipe din Primera Division şi Serie A s-au înscris pentru semnătura internaţionalului de 30 de ani.

500.000 de euro este salariul anual al lui Bogdan Lobonţ în Ştefan cel Mare

700.000 de euro a plătit Dinamo către Fiorentina în ianuarie 2007 pentru transferul definitiv al lui Lobonţ

15 partide a jucat "Pisica" în acest sezon pentru Dinamo, ratînd un singur meci, 2-1 cu FCM Tîrgu-Mureş, în Cupa României

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live după U Cluj - FCSB: „Echipă mare!”
Superliga

Tavi Popescu, scos în minutul 27 din U Cluj - FCSB. Consolat cu greu

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”

Comentarii (3)
 •  07 Noiembrie 2008, 10:06

cainilor... daca pleaca lobont ati pus-o v-ati dat dreaq.... 1 punct nu o sa mai faceti cu jocul asta al vostru frumos :))

 •  07 Noiembrie 2008, 09:41

iar o luati razna! omul spune ca nu vrea sa plece iar voi ziceti ca sunt sanse nule sa ramana! ziaristi stelisti, stiu ca va sta in gat Loby la Dinamo, dar asta este, omul e de caracter si vrea sa ramana! oricum prostiile voastre nu conteaza...

 •  07 Noiembrie 2008, 01:17

minciuna atata timp cat Frey a semnat cu Fiorentina pana in 2013

Vezi toate comentariile (3)
Comentează