Articol de Eduard Apostol - Publicat sambata, 11 decembrie 2010 00:00
Adrian Cristea şi-a făcut autocritica, consideră că nu a avut mari realizări la Dinamo şi nu înţelege de ce şefii vor multe milioane de euro pe el
- Adi, cînd ai semnat cu Dinamo acum şase ani, unde te vedeai în 2011?
- (rîde) Departe, în fotbalul mare, într-un campionat puternic din Occident. Dar au fost mai mulţi factori care au împiedicat acest lucru. Şi din cauza mea, dar cîteodată şi din cauza pretenţiilor exagerate ale clubului. N-a fost să fie!
- Cîţi bani crezi că se vor cere pe tine?
- Asta e problema, conducătorii noştri vor milioane de euro! Nimeni nu mai dă atîţia bani pe un jucător român, pentru că avem un campionat destul de slab, echipele noastre nu mai ajung în fazele superioare ale cupelor europene, iar echipa naţională nu s-a mai calificat de multă vreme la un turneu final! Oricît de bine ai juca şi oricît de multe goluri ai da, nu poţi pleca de aici pe milioane de euro!
- Dar tu la cît te-ai evalua?
- Sub un milion de euro, avînd în vedere situaţia echipei şi faptul că nu am reuşit mai nimic notabil. Trebuie să fim realişti, să nu visăm sume uriaşe!
- Tu ce crezi că ai greşit?
- N-am fost mai ambiţios, mai hotărît. Am avut perioade mai puţin bune, asta şi pentru că un fotbalist profesionist trebuie să aibă linişte acasă, în familie şi pe plan financiar. Iar eu nu prea am avut parte de chestiile astea.
"Mai am puţin şi mă retrag de la Dinamo"
- Ai 27 de ani, te simţi matur?
- Acum sînt mai cumpătat, pot spune că sînt mai matur în gîndire, ştiu ce e important pentru mine şi ce trebuie să fac pentru a obţine acel lucru. Mă axez mai mult pe fotbal, trebuie să fac şi eu un pas important în viaţă.
- Cum ar fi să joci toată cariera la Dinamo?
- (Rîde cu poftă) Am şase ani aici, mai e puţin! E o onoare să porţi tricoul lui Dinamo şi nu ar fi nici o problemă să îmi închei cariera aici. Şi nu aş vrea nici statuie. Glumesc! Trebuie să fiu mîndru că sînt la un club mare, cum e Dinamo.
- Cît de mult contează aspectul financiar pentru un fotbalist?
- Fotbalul e un serviciu, trebuie să cîştigi bani pentru că anii ăştia nu ţi-i mai dă nimeni înapoi. Jucătorii sînt făcuţi mercenari, dar să nu uităm că foşti jucători de la echipe mari, care au sute de meciuri, de goluri marcate şi au cîştigat trofee nu au ce mînca şi unde locui. Iar dacă unul dintre ei îi cere vreunui suporter un leu, ar primi un şut în fund, poate l-ar şi scuipa!
- Dacă te-ai lăsa acum de fotbal, ai avea din ce trăi?
- Cît de cît. Ce am cîştigat am investit într-o afacere cu un prieten şi aş supravieţui. Aş putea duce o viaţă normală.
- Te-ai vedea în tricoul unei rivale?
- Totul e posibil. Nu pot spune că n-aş juca niciodată la altă echipă, că sînt "cîine" pînă la moarte şi apoi să mă vedeţi în alt tricou.
"Bianca mă face fericit!"
- Te deranjează cînd vezi că apar în tabloide detalii despre relaţia ta cu Bianca?
- Nu, chiar mă amuză şi uneori rîd şi eu de ce văd că se scrie.
- Dar eşti împreună cu Bianca sau nu?
- Da, bineînţeles. Avem o relaţie normală, între doi oameni normali. Nu văd nimic special în asta, încît să fim mai mereu pe prima pagină a tabloidelor.
- Cum trebuie să fie femeia de lîngă tine?
- Ca Bianca, ea îmi oferă tot ce am nevoie. Sînt fericit cu ea.
- Te-a ajutat şi pe plan profesional?
- Da, foarte mult. E altceva cînd ai pe cineva aproape, care te aşteaptă acasă şi te linişteşte cînd ai probleme.
- Deşi eşti un personaj monden, nu ai fost surprins dimineţile prin cluburi...
- În ultima perioadă am stat mai mult acasă, iar cînd am ieşit, am fost la restaurant. E bine să ieşi şi în cluburi, să te relaxezi cînd ai timp liber, asta cu statul numai în casă e o prostie.
- Consumi alcool în cluburi?
- Oricine mai bea un pahar de vin, de şampanie. Important e, cînd pleci spre casă, să o faci pe picioarele tale, nu să te care alţii!
"Un conducător, cînd promite, să se ţină de cuvînt!"
- Dar, la Dinamo, trebuie să fiţi la ora 22:00 în casă...
- A fost o problemă aici. Ne ţineau închişi în cantonament cîte trei-patru zile, iar cînd scăpai o zi nu ştiai ce să mai faci, pe unde să mai ieşi! Orice om trebuie lăsat puţin liber.
- Cînd eraţi închişi la Săftica, tu ai mai "evadat". Nu ai fost amendat?
- Dacă vrei să fugi, o poţi face de oriunde. Nu mai ştiu numărul sancţiunilor financiare, dar asta e, am greşit şi am plătit.
- De ce nu reuşeşte Dinamo să facă performanţă?
- Ca să reuşeşti îţi trebuie linişte, iar jucătorii să aibă toate condiţiile de pregătire şi siguranţă financiară. Un conducător trebuie să fie de cuvînt, ce promite să dea. Altfel, se deteriorează relaţia cu fotbaliştii. Apoi trebuie un antrenor bun, care să ştie să vorbească, să facă o atmosferă bună în vestiar.
- Cum îl caracterizezi pe Cristi Borcea, cel mai mare susţinător al tău?
- Un fanatic, un dinamovist adevărat, care suferă pentru acest club. A făcut multe lucruri, a mai şi greşit, e normal!
- Care e diferenţa dintre el şi Nicolae Badea?
- Borcea e mai aproape de noi, de jucători, mereu vine în vestiar şi vorbeşte cu noi. Domnul Badea este mai serios.
- Ai superstiţii?
- Nu prea, doar că înainte de fiecare meci spun o rugăciune.
- Eşti un tip credincios?
- Nu sînt atît pe cît ar fi trebuit, mă consider mai mult păcătos!
- Care e singurul lucru de care nu te-ai putea despărţi niciodată?
- Fetiţa mea, Rania Adriana, mă face fericit ori de cîte ori o văd şi-mi zîmbeşte. Chiar dacă nu mai sînt cu mama ei şi nu sînt un tată model, fac tot posibilul să crească frumos şi să aibă tot ce-i trebuie.
- Ai scris vreodată o declaraţie de dragoste?
- Da, cînd eram mai tînăr. Mai trimiteam cîte un bileţel, cîte un mesaj de dragoste. Mai scriam cîte o frază frumoasă!
"Nu-mi permit să-mi cumpăr o maşină!"
- Te consideri un tip romantic?
- Nu exagerat, dar din cînd în cînd mai fac şi gesturi frumoase. Un bărbat trebuie să fie atent cu o fată.
- Ai vreun designer preferat?
- Nu-mi permit să-mi cumpăr haine de la marii designeri! Nu sînt nici shopaholic, îmi cumpăr doar cînd văd ceva frumos şi îmi place. Încerc să mă îmbrac după ochiul meu critic.
- Lumea crede că fotbaliştii sînt bogaţi, e adevărat?
- Oamenii şi-au creat o impresie greşită. Jucătorii cîştigă într-adevăr peste medie, dar în România, în afară de străini, care vin pe contracte de 200.000 - 300.000 de euro pe an, sînt maximum 3-4 jucători la echipele mari care au salarii bune. Restul nu sînt cum crede lumea, plini de bani, cu maşini scumpe şi o mulţime de femei după ei.
- Dar tu cît cheltuieşti într-o săptămînă?
- Nu mi-am făcut niciodată un calcul. Pot spune doar că nu-mi permit să investesc într-o maşină şi merg cu autoturismul de la club!
- Unde te vezi peste cinci ani?
- La 32 de ani adică? Hmmm, mă văd jucînd la o echipă din străinătate, cu o viaţă liniştită şi cu o familie fericită!
- Te-ai gîndit să te căsătoreşti?
- Momentan, nu, poate după ce voi reuşi să plec undeva afară. Atunci voi lua şi acest aspect în calcul.
- Ce ai alege, destinaţii exotice, cu mulţi bani, sau o echipă din Vest, pentru performanţă?
- Aş alege o formaţie din Occident, unde se cîştigă destul de bine şi se vrea şi performanţă.
"De ce nu reuşesc fotbaliştii români în străinătate? Depinde de stilul şi caracterul fiecăruia. Eu m-aş vedea în Spania sau în Portugalia, un fotbal pe placul meu"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo
"Un antrenor trebuie să dea importanţă tuturor jucătorilor pentru că nu ştii cînd ai nevoie de vreunul. Mie mi-au plăcut foarte mult Walter Zenga, un antrenor deosebit, Rednic şi Andone"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo
"Îmi reproşez în carieră că nu am jucat mai bine, că nu am cîştigat mai multe trofee şi că nu am fost mai bun cînd am evoluat pentru echipa naţională"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo
"Am greşit faţă de Răzvan Lucescu, am recunoscut asta şi îmi pare rău! Nu ne-am întîlnit să-i cer scuze, dar dacă voi juca foarte bine şi va avea nevoie de mine, nu o să-l refuz"

Bazzi la U Cluj
Fundaşul stînga Elias Bazzi, 29 de ani, şi-a reziliat ieri contractul cu Dinamo, după ce-a primit 21.000 de euro din banii restanţi. A plecat aseară în Argentina natală, dar nu înainte de a semna pe doi ani şi jumătate cu U Cluj. "Nu sînt supărat pe dinamovişti, asta e viaţa. Poate n-am meritat să joc mai mult, de aceea am evoluat atît de puţin în toamnă. Nu vreau să mă cert cu nimeni, îmi place să plec în pace de oriunde", a declarat jucătorul care a bifat doar 344 de minute în 5 meciuri.
"Am nevoie şi de «Danciu», şi de Bratu"
Ioan Andone a declarat ieri : "Şi eu, şi Dinamo avem nevoie de Dănciulescu şi de Bratu. Sînt fotbalişti adevăraţi. Le-am spus şi lor ceea ce cred. «Danciu» o să joace mai bine şi mai mult după pregătirea de iarnă". Şi Ioan Becali a spus la GSP TV: "Orice echipă are nevoie de «bătrînei», inclusiv Dinamo. Lîngă Dănciulescu, lîngă Bratu, pot creşte frumos cîţiva tineri".
"Torje poate pleca"
Ioan Andone a confirmat faptul că Gabriel Torje se va despărţi de Dinamo în iarnă, mai ales că Wolfsburg este extrem de interesată de mijlocaşul de 21 de ani. "Torje e singurul care ar putea să plece. Dacă se va întîmpla asta, vom aduce imediat ceva de valoare în locul lui". Braşoveanul Chipciu este fotbalistul pe care "cîinii" îl au în vedere dacă internaţionalul pleacă în Germania. Torje a mărturisit: "Nu e motivant să joci doar cu cîteva sute de fani în tribune. E şi vina noastră, mă doare cînd văd pe ce loc e Dinamo".
Inbox
- Dinamo va negocia de săptămîna viitoare cu Pandurii trecerea din iarnă a stoperului Chiricheş în Ştefan cel Mare.
- Luni e discuţia finală între Ando, Badea şi Borcea privind strategia pentru iarnă. În acea zi, antrenorul trebuie să primească votul de încredere al Consiliului de Administraţie, după cel verbal, primit deja.
- După interesul arătat de Poli Timişoara pentru Adrian Cristea, Ando a zis ieri: "Şi eu i-aş vrea, gratis, pe Alexa şi pe Goga! «Prinţu'» pleacă doar în străinătate. El e capabil de mai mult, dar poate are nevoie şi de altă provocare".
- Roş-albii n-au renunţat la Eric, de la Gaz Metan, deşi CFR Cluj e favorită să-l
achiziţioneze. "E bun, mai poate progresa, mie îmi place de el", a comentat antrenorul dinamovist.