FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Adrian Cristea nu îşi schimbă năravul : "Vreau să-mi trăiesc viaţa" ;)

Adrian Cristea, Cristea, Dinamo
Adrian Cristea, Cristea, Dinamo

Articol de - Publicat duminica, 07 februarie 2010 00:00

Adrian Cristea a mărturisit ieri că nu-şi va schimba modul de a trăi şi a făcut un apel la mărinimia lui Borcea: "Cristi, dacă sînt preferatul tău, lasă-mă să plec!"

Talentat şi capricios. Aşa este văzut Adrian Cristea şi de prieteni, şi de duşmani. Febleţea lui Borcea, moldoveanul naşte controverse printre suporteri. Fie este adulat pentru tehnica sa sclipitoare, fie este înjurat de mama focului pentru momentele de indolenţă din joc. Nici ieri nu s-a dezminţit, oferind un interviu spumos şi sincer, totodată, despre fotbalistul şi omul Adrian Cristea.

- Adrian, cum este cantonamentul?
- Destul de obositor şi plictisitor. Două săptămîni sînt cam mult să stai în acelaşi hotel. Am ajuns să numărăm zilele pînă la revenirea la Bucureşti. Mai jucăm noi cărţi, un rummy, dar tot plictisitor este. Mi-e dor de casă!

- Cine ia campionatul?
- Păi, ce sînt Nostradamus?! De unde să ştiu eu?

"Nu sîntem deloc favoriţi la titlu"
- Ai colegi care spun că pînă la urmă voi îl veţi cîştiga.
- Sînt 7-8 echipe care se bat acum la titlu, dar pentru noi va fi foarte rău, fiindcă în nici un caz nu sîntem favoriţi la titlu. Din contră, avem printre cele mai mici şanse, totul depinde de cum vom începe returul.

- Situaţia ta care mai este, pleci, rămîi?
- Vom vedea ce va fi. Se cer bani mulţi pe mine.

- Te-a ajutat faptul că ţi-ai făcut anunţ de mica publicitate la TV?
- Să ştii! Am primit oferte, să vedem, poate se va realiza ceva. Am avut şi de afară, şi din ţară, dar dacă se cer bani mulţi... Mai e şi criză!

- Deci nu ţi-ai schimbat cheful de ducă?
- Nu. Oricum, sînt mai mulţi care vor să plece afară, e normal să doreşti să pleci la mai bine.

"Iubesc femeia, care e problema?"
- Nu te mai motivează să joci la Dinamo?
- Nici chiar aşa. Am plăcere să joc pentru Dinamo, sînt aici, eu respect munca. Nu înseamnă că dacă nu plec, mă las de fotbal. Aaa, n-am ascuns niciodată că vreau să plec, eu spun adevărul.

- Şi-l laşi pe Cristi Borcea, al cărui preferat eşti?
- Aşa zice dînsul. Dacă e aşa, dacă sînt preferatul dînsului, să mă lase să plec. Aşa ar fi cel mai bine.

- Eşti cel mai mediatizat fotbalist în tabloide. Cum de reuşeşti?
- Daaa, tabloide. Nu mă simt vînat, nu mă ascund, nu mi-e frică. Ce, m-aţi văzut pe mine prin vreun loc ascuns. Eu tot ce fac, fac la lumină. Şi ce fac? Omor pe cineva?

- Dar cît crezi că mai poţi s-o duci aşa?
- E viaţa mea şi mi-o trăiesc. Da, îmi place viaţa, care e problema? Trăiesc viaţa cu fete frumoase. Iubesc frumosul, care e problema? Vorba unui antrenor: .

- Îţi place eticheta de iubăreţ?
- Nu vreau să bat recorduri, ci doar să trăiesc.

70.000 de euro este salariul anual al lui Adrian Cristea

1 milion de euro vrea Dinamo pentru Adrian Cristea, plus alţi 500.000 de euro pentru Poli Iaşi, care deţine 50% din drepturile federative ale mijlocaşului

"Sper să revin în curînd la naţională, dacă voi fi în formă. Atunci a fost o escapadă nevinovată, un episod care a trecut"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo

"Pe Adrian Mutu l-am sunat şi l-am încurajat, e băiat super, sper să treacă peste aceste ultime evenimente"
Adrian Cristea, mijlocaş Dinamo

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Stranieri
Ce notă a primit Drăgușin pentru prestația din Manchester City - Tottenham: „A fost ca un zid în fața lui Haaland”
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Stiri extrasport
Alegeri prezidențiale 2024 în România: rezultate, exit poll și toate informațiile » Planurile principalilor candidați pentru sportul românesc! Cine intră în turul 2?
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei
Stiri extrasport
Cum arată la 50 de ani fosta soție a lui Gabi Balint » Mesaj emoționant primit de fostul manechin de ziua ei

Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee

Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!


Comentarii (9)
 •  07 Februarie 2010, 14:22

sper sa ajungi ca Mitea la Real Madrid, ca esti la fel , dar tu mai faci si figuratii pe teren, sa punem bani ca suporteri si sa-i dam lui Borcea , poate asa scapam de el...este total pe dinafara

 •  07 Februarie 2010, 10:14

Lasa-te de fotbal si fa-te gigolo daca esti iubaret. Asta n-ar fi nimic dar tu esti obsedat. Cine te mai ia cu stilul asta de viata, iti bati joc de echipa, suporteri, finantatori si , in ultima instanta, de tine! Oamenii au dat o caciula de bani pe tine , n-ai facut mai niomic, ce-ti pasa! Nu ma mira ca te-ai inhaitat cu Mutu, sunteti dependenti amandoi.

 •  07 Februarie 2010, 08:34

asa adi! traieste-ti tata viata ca noi inghetam ca prosti prin tribune...dar vorba ta : cine va pune ba prostilor? talent cu carul, caracter infect= pleaca adi...pleaca

Vezi toate comentariile (9)
Comentează