FOTBAL  »  Superliga  »  CFR - STEAUA, MÎINE, ORA 17:00, DIGI SPORT ŞI LIVETEXT GSP.RO

Adrian Mihalcea a jucat contra sîrbului dorit de Steaua: ”Mrdakovici e un Marius Niculae tehnic!”

Articol de - Publicat vineri, 20 mai 2011 00:00 / Actualizat joi, 19 mai 2011 20:10

Ex-dinamovistul îl descrie pe atacantul lui Apollon drept un jucător foarte puternic, dar şi tehnic, şi pariază că el s-ar acomoda fără probleme în România

Adrian Mihalcea l-a prins pe Milijan Mrdakovici în Cipru şi e românul care îl cunoaşte cel mai bine pe vîrful pe care Mihai Stoica l-a urmărit miercuri seară la Limassol. Sîrbul de 29 de ani e golgeterul campionatului, cu 21 de goluri, şi Adi e convins că el s-ar impune şi în Liga 1. Mihalcea şi-a testat abilitaţile de scouter cu un an în urmă, cînd tot Steaua luase un fotbalist din Cipru. Atunci venise Gora Tall şi fostul internaţional român, cu 16 selecţii "tricolore", a fost primul care l-a "citit" pe stoperul adus de Stoichiţă: "Nu e fotbalist de Steaua! Colegii mei de la Aris Salonic sînt uimiţi, mă întreabă cum se face că un jucător precum Tall ajunge la cel mai cunoscut club românesc?!".

- Adi, îl ştii pe Milijan Mrdakovici?
- Normal că-l cunosc. Îl ştiu chiar bine, din Cipru. L-am prins o perioadă acolo, dar îl cunosc şi din discuţiile pe care le aveam cu alţi sîrbi, colegi de-ai mei. Îmi tot spuneau de Mrdakovici că e foarte bun. L-am văzut şi eu jucînd şi sîrbii lui aveau dreptate, chiar e bun.

- E de Steaua?
- Fără probleme! Eu aşa cred. Mă aştept să se acomodeze repede, pentru că e sîrb, deci tot un estic, şi mai are şi o experienţă foarte mare. Ştiu că a trecut prin Belgia, prin Portugalia...

- China...
- Exact, da, ştiam c-a jucat şi în China. N-are cum să nu se adapteze în România. După calităţile pe care le are, ar deveni unul dintre fotbaliştii cei mai importanţi din Liga 1. Ca să-ţi faci o imagine, Mrdakovici seamănă ca stil cu Marius Niculae. E la fel de puternic, bătăios, tare pe picioare. Dar sîrbul e şi tehnic şi nu joacă neapărat vîrf de careu. Adică nu stă în faţa porţii să aştepte mingea, precum Kapetanos, e capabil să coboare mult, să participe la joc. Eu zic că-i bun!

- Cifrele din sezonul ăsta te confirmă, are 25 de goluri. Dar cît de relevantă e performanţa asta realizată în campionatul din Cipru?
- Te păcăleşti crezînd că e aşa, floare la ureche, să dai 25 de goluri în Cipru! Campionatul nu e atît de slab cum crezi. Şi gîndeşte-te că sînt doar 26 de etape plus play-off, nu 34 de runde. Deci chiar e greu să strîngi 25 de reuşite. Ăsta e încă un argument că Mrdakovici nu poate fi fotbalist slab.

4 ani a jucat Mihalcea în Cipru, pentru Aris Salonic şi AEL Limassol, în perioada 2006-2010. A marcat 41 de goluri doar în campionat

A jucat bine în faţa lui MM
Mrdakovici i-a fost recomandat lui Mihai Stoica şi managerul general al Stelei a asistat miercuri seară la partida Apollon-Omonia Nicosia (1-1), finala Cupei Ciprului. Apollon, echipa lui, a fost învinsă cu 2-3 după executarea loviturilor de departajare. Golul dat de trupa din Limassol a fost provocat chiar de către Mrdakovici, care a trimis mingea în faţa porţii şi un adversar a înscris în poarta proprie, sârbul transformînd apoi şi unul dintre penaltyuri.

Cifrele surprinzătoare ale lui Milijan Mrdakovici:
- A schimbat 12 cluburi din 10 ţări din 2000 pînă acum
- A jucat pe două continente, în Europa şi în Asia, unde a fost legitimat, între 2008 şi 2009, la Shangdong Luneng
- În 2002-2003 a marcat 20 de goluri pentru OFK Belgrad. De atunci n-a mai strălucit pînă în stagiunea actuală, în care a punctat de 25 de ori pentru Apollon Limassol

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (3)
blue8607
blue8607  •  21 Mai 2011, 13:43

:)) Cea mai buna BOMBA .Mihalcea tata- deja i-ai zis zis fostului tau coleg ca nu e tehnic.- concret .Atacanti nu sunt cei care inscriu doar cu capul sau pasind iarba. atacand e acela care da gol cam din orice pozitie + dribling.

nicco
nicco  •  20 Mai 2011, 10:16

Seamana cu Marius Niculae? Si ce a facut deosebit acesta?

boss_imperator
boss_imperator  •  20 Mai 2011, 03:20

pana nu il vad , nu mai cred.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează