Articol de GSP - Publicat luni, 01 februarie 2010 00:00
George Copos şi Rapid cîştigă încă o dată de pe urma transferului lui Cristi Săpunaru la Porto. După ce în urmă cu aproape doi ani a primit 2,5 milioane de euro, plus TVA, şi Joao Paulo Andrade şi Pitbull împrumut un an, acum giuleştenii îl primesc pentru şase luni pe Săpunaru. În plus, la vară urmează să primească încă 3,5 milioane de euro!
Ideaa că Săpunaru este îndepărtat de la campioana Portugaliei pentru a nu se mai plăti Rapidului tranşa din vară nu stă în picioare pentru că jucătorul este definitv al lusitanilor. Porto s-a mişcat însă foarte repede pentru a preîntîmpina o posibilă suspendare majoră a fundaşului său, implicat într-o altercaţie cu şeful pazei după un meci Porto-Benfica.
Suspendat provizoriu o lună, Cristi Săpunaru poate să să aibă interzis pe teren chiar şi trei ani, condiţii în care ibericii ar pierde imens.
Datorită influenţei pe care o are la federaţie, Porto speră ca Săpunaru să nu ia decît o lună, maximum două de suspendare, să poată juca la Rapid pînă la vară, după care să se întoarcă la Porto. Ibericii ar fi vrut să-l dea în Grecia, la PAOK Salonic, dar fundaşul şi-a dorit Rapidul.
Daca în aceşti doi ani, Porto îl vindea în altă parte, Rapid lua 50 la sută din valoare, dar nu mai puţin de 3,5 milioane de euro. Porto îi stabilise lui Săpunaru o clauză de 25 de milioane de euro.