Articol de GSP - Publicat vineri, 22 ianuarie 2010 00:00
Alex Bourceanu şi-a cîştigat o nouă poreclă în Antalya. Pasionat de istorie, mijlocaşul îl idolizează pe vestitul comandant cartaginez
Pasionat de istorie, închizătorul lui Poli a fost impresionat în liceu de povestea generalului cartaginez Hannibal, considerat unul dintre cei mai străluciţi comandanţi din istorie. "Dacă nu reuşeam cu fotbalul, mi-ar fi plăcut să fiu arheolog. M-a atras tot timpul istoria, culturile antice. A fost materia mea preferată în liceu. Aveam note de la 9 în sus", a dezvăluit Bourceanu.
Între două antrenamente, mijlocaşul a predat o lecţie de istorie, în holul hotelului unde sînt cantonaţi timişorenii în Antalya. "Hannibal, conducătorul Cartaginei, este personajul meu preferat. M-a impresionat prin ambiţia lui şi neînfricarea, cînd a pornit cu 50.000 de soldaţi şi 37 de elefanţi să cucerească Roma. A străbătut Alpii pe timp de iarnă, unde a pierdut jumătate de armată, dar şi aşa a învinsRoma pe teritoriul ei. În Alpi s-a produs un episod care reflectă exact cît de abil era. A întîlnit în drumul lui o rocă foarte mare, care îl împiedica să înainteze. A poruncit soldaţilor să incendieze piatra şi apoi să o stropească cu vin. Roca a crăpat şi astfel a putut să-şi continue drumul. Era letal ce mai...", a povestit fotbalistul lui Poli.
"Unii fotbalişti sînt tehnici, dau goluri multe. Eu alerg şi pun osul. Asta fac cel mai bine"
Alex Bourceanu, mijlocaş Poli
Concurenţă acerbă
În retur, lupta pentru un loc de titular la Poli se anunţă incendiară, în special în linia de mijloc. Venirea angolezului Dede îi pune în pericol prezenţa lui Bourceanu în primul unsprezece al timişorenilor. "Va fi o concurenţă foarte mare şi e benefic pentru echipă. la fotbal consider că fiecare juc-tor are locul lui în echipă. depinde numai de el dacă şi-l păstrează sau îl pierde. Deci, va depinde doar de mine dacă o să joc sau nu", a spus Bourceanu.
Negocieri cu Dayro
Discuţiile finale dintre Poli şi columbian vor avea loc azi, la Bucureşti. "Voi fi şi eu în Capitală, să discutăm", a confirmat directorul general al timişorenilor, Gheorghe Chivorchian, care nu s-a arătat deloc îngrijorat că Dayro ar putea avea alte planuri, cu Once Caldas. "Important e să vina convins de ideile lui şi să plece convins de ideile noastre", a mai spus Chivorchian.