Articol de Marius Mărgărit - Publicat joi, 02 octombrie 2014 00:00 / Actualizat joi, 02 octombrie 2014 18:36
Atacantul de la Mediaş a trecut prin a treia mare cumpănă, după ce în copilărie a intrat în comă în urma unui dublu accident, întîmplat în aceeaşi zi.
La doar 20 de ani, Alexandru Buziuc a avut deja de trei ori întîlnire cu moartea. De pe patul de spital din Suceava, de unde a fost externat ieri, cu capul acoperit de bandaje, puştiul glumeşte: "Sînt ca o pisică, am nouă vieţi. Dar trebuie să încep să fiu mai atent, că trei s-au dus!".
Furat de curioşi chiar lîngă Salvare :(
Ultima s-a scurs în seara zilei de 20 septembrie. Nu jucase vineri cu Viitorul, a doua zi a făcut recuperare, apoi a plecat de la Mediaş la Bistriţa, unde îl aştepta un prieten să-l ducă acasă, la Suceava. La 15 kilometri de oraşul moldav, în jurul orei 23:00, în bezna nopţii le-a ieşit în faţă o căruţă plină cu lemne, nesemnalizată.
"Eram patru în maşină, trei băieţi şi o fată. Conducea un prieten de-ai mei. Nici nu mergeam tare, abia trecuserăm de o maşină de Poliţie, care întorsese din drum o căruţă plină cu lemne furate. Ghinionul nostru. Căruţa era pe mijlocul drumului, ca un zid. Am intrat cu maşina în roata din faţă. Eu eram în spate, scriam un mesaj. Am zburat pînă în faţă, unde m-am lovit cu capul în zona de deasupra parbrizului, care s-a făcut ţăndări. Sîngele îmi şiroia pe faţă, eram tăiat la frunte, la nas şi la gură. Mă durea gîtul. Mi-am scos geaca să opresc cu ea sîngerarea de la cap. Cînd a venit Salvarea, am lăsat-o jos. Aveam în ea un card şi 150 de lei. Dintre cei care s-au strîns la faţa locului, cineva mi-a furat banii. Cardul l-a lăsat, nu avea ce face cu el", povesteşte Alexandru.
S-a ales şi cu o fractură a unei vertebre în zona cervicală. Motiv pentru care în următoarele 3 luni nu va avea voie să lovească mingea cu capul. E mulţumit că a scăpat aşa, "dar mai teamă mi-a fost pentru părinţii mei, că le-am provocat iar o spaimă aşa de mare. Că nu e prima!".
"Să fac haz de necaz, ciocnirea asta cu căruţa a fost mai dură decît aia cu Germania, cînd ne-au dat 8-0. Atunci şocul a fost psihic, acum fizic. Erau tari, dar şi mai mari cu 2-3 ani decît noi" (Alexandru Buziuc, atacant Gaz Metan)