Articol de Eduard Apostol - Publicat miercuri, 07 septembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 06 septembrie 2011 20:27
Accidentările lui Alexe şi Pulhac sînt mai grave decît se aşteptau doctorii, astfel că ei au şanse minime să fie pe teren în derby-urile cu Vaslui şi cu Rapid
Aflaţi de 10 zile la Roma, unde sînt supuşi unui tratament riguros la una dintre cele mai bune clinici particulare din capitala Italiei, Cristi Pulhac (27 de ani) şi Marius Alexe (21 de ani) au primit ieri încă o lovitură. Primul trebuie să mai rămînă sub supravegherea medicilor cel puţin zece zile, iar mijlocaşul e programat la un nou control joi, urmînd să revină în ţară cel mai devreme în acest week-end.
În aceste condiţii, cei doi nu vor fi pe teren cu Vasluiul şi au şanse foarte mici să fie apţi pentru şocul cu Rapid, de pe 18 septembrie. Atît Pulhac, cît şi Alexe au probleme în zona inghinală. Primul s-a accidentat în urmă cu două luni, în cantonamentul din Austria, iar Marius a acuzat o pubalgie şi o microleziune fibrilară la finalul lunii iulie.
66 de zile au trecut de la accidentarea lui Pulhac, fundaşul stînga nebifînd nici un meci oficial pentru Dinamo de la revenire
Ameninţăţi cu amenda
Dinamoviştii au intrat iar în colimatorul conducerii! După eşecul suferit de Dinamo II cu Viitorul Constanţa (1-5), cînd mai mulţi fotbalişti de la prima echipă au fost trimişi să joace la "satelit", şefii s-au enervat şi le-au transmis jucătorilor, ca un ordin: "De acum înainte, cine-şi mai bate joc, fie şi la formaţia secundă, va plăti! Există un regulament de ordine interioară, vor fi amendaţi toţi cei care merg acolo şi fac figuraţie pe teren".
Torje le plăteşte contractele
Dinamoviştii au primit veşti bune din partea oficialilor clubului, care i-au anunţat că săptămîna viitoare le vor fi virate restanţele salariale. Unii dintre jucători încă mai au de primit contractele pe ultimele două luni, iar acţionarii au promis că toate datoriile către angajaţi şi fotbalişti vor fi stinse imediat ce Udinese va vira cele 4 milioane de euro în contrul transferului lui Torje. Italienii au termen să plătească pînă vineri.
Decizia luată de Real Madrid după moartea lui Helmuth Duckadam » Gestul impresionant al spaniolilor