Articol de Cătălin Popescu, Remus Răureanu - Publicat duminica, 08 noiembrie 2009 00:00
Rapid va arăta azi ca selecţionata de rugby neozeelandeză: îmbrăcată în negru complet
Giuleştenii au găsit soluţia să nu-şi mai enerveze suporterii: au renunţat la rozul de Palermo pe care l-au îmbrăcat anul trecut, la 0-3 în Ştefan cel Mare, şi vor purta astăzi echipamente complet negre! Ideea i-a aparţinut antrenorului Nicolae Manea. Antrenorul îi ia peste picior pe "cîini" şi îi invită să joace în culoarea tradiţională a Giuleştiului: "Ne-am luat toate măsurile, dinamoviştii pot să joace în ce culori vor ei, chiar şi în vişiniu! Noi vom evolua în negru complet. Rozul e istorie deja, am renunţat la el!".
Manea a fost ţinta lui Copos după precedentul derby din Ştefan cel Mare. "Nae, eşti un prost că ai acceptat să îmbraci echipa în roz!", i-a zis patronul. Alexandru Tudor, arbitrul partidei de atunci, a ţinut ca Rapidul să îmbrace o nuanţă diferită de combinaţia alb-roşu de pe tricourile lui Dinamo. Marius Constantin şi Buga sînt singurii din lotul actual care s-au mai îmbrăcat în negru. Ei au mai rămas din formaţia care pierdea la Stuttgart (1-2), exact acum patru ani. Nemţii erau tot roş-albi, ca şi cei din Ştefan cel Mare. Meciul a fost ultimul dintr-o grupă a Cupei UEFA pe care trupa lui Răzvan Lucescu a terminat-o pe primul loc.
"Fetiţele în roz au făcut blatul pufos"
Suporterii s-au enervat anul trecut şi că Rapid a jucat în roz, şi din cauza eşecului la scor, 0-3 pe stadionul rivalei Dinamo. La următorul meci disputat pe Giuleşti, contra Stelei, fanii au afişat un banner prin care şi-au acuzat favoriţii că au cedat intenţionat: "Fetiţele în roz au făcut blatul pufos".
Bornescu: "Sînt anti-Dinamo"
Noul portar al Rapidului, Mircea Bornescu, spune că meciul cu Dinamo are o importanţă aparte pentru el. "De mic am fost educat anti-Dinamo. Nu e o echipă agreată în România pentru că a făcut multe de-a lungul istoriei. Vrem foarte mult un rezultat bun, dar nu ne va fi uşor pentru că alb-roşiii vor fi mult mai motivaţi decît au fost cu Galatasaray", a zis Bornescu la GSP TV.
"Tamaş să dea o bere"
Fundaşul Adrian Iordache, care a evoluat şi la Dinamo, spune că numără zilele pînă la derby. "Pentru astfel de partide te apuci de fotbal. Tot sezonul aştepţi să joci cu Steaua sau cu Dinamo. Eu am doi prieteni în Ştefan cel Mare, Pulhac şi Tamaş, dar pe teren vom fi cei mai mari duşmani. După meci, cînd eu voi fi bucuros după victorie, îi voi suna să le cer o bere", a zis Iordache la GSP TV.
Ultimele noutăţi:
» Oamenii din club susţin că Stache nu va prelua niciodată Rapidul: "Nu vrea să cumpere, doar îşi face publicitate pe spatele nostru. Ştia de la început că pachetul majoritar de acţiuni nu poate fi vîndut".
» După victoria cu Oţelul (3-0), Manea a spus că echipa cîştigătoare nu se schimbă, însă antrenorul din Grant se gîndeşte să-l menajeze pe Iencsi. În locul lui ar putea intra Adrian Iordache.
» Buga şi-a ispăşit etapa de suspendare, dar nu va fi titular azi. Înlocuitorul lui din etapa trecută, Grigorie, a avut o evoluţie foarte bună cu Oţelul, reuşind şi un gol spectaculos cu capul.