Articol de Eduard Apostol, Liviu Manolache - Publicat vineri, 21 februarie 2014 00:00 / Actualizat joi, 20 februarie 2014 19:32
Ultima oară cînd Stoican s-a confruntat cu Vintilă, pe teren, ca jucători, Flavius contribuia la un titlu cîştigat de Dinamo, iar Bogdan avea coşmarul carierei.
Pînă la Steaua, Dinamo trebuie să treacă de Viitorul lui Hagi. Duminică, de la ora 14:00, "cîinii" vor începe primăvara 2014, la finele căreia nu se mai vrea ratarea cupelor europene, aşa cum s-a întîmplat sezonul trecut.
Roş-albii dau peste o echipă pe care n-au învins-o deloc în cele 3 meciuri oficiale directe, all time, jucate pînă acum, iar confruntarea dintre cei doi antrenori, Flavius Stoican, 37 de ani, şi Bogdan Vintilă, 42 de ani, reprezintă o premieră.
Meciul ce-a schimbat destine
Dacă Flavius are un meci direct, ca antrenor al lui Dinamo II, contra Viitorului, scor 1-5, tehnicianul "cîinilor" are amintiri frumoase din ultima confruntare, ca jucător, împotriva oponentului de duminică.
Pe 1 iunie 2002, Universitatea Craiova - FC Naţional. Stoican era căpitanul oltenilor, Vintilă era al doilea lider al "bancarilor" şi titular între buturi.
Bucureştenii aveau nevoie de victorie ca să ia titlul în detrimentul lui Dinamo. Stoican a pasat la golul 2, marcat de Baldovin, Bărcăuan mai marcase pentru "juveţi", Vintilă a greşit la ambele reuşite ale oltenilor şi, chiar dacă Sabin Ilie a redus din diferenţă, Craiova a învins cu 2-1 pe Naţional, iar titlul a mers în Ştefan cel Mare!
Exod din Bănie
După cîteva zile, Stoican şi alţi 11 coechipieri din Bănie semnau cu Dinamo, aduşi acolo de către Gigi Neţoiu, transferat şi el de la Ştiinţa la roş-albi.
În acel sezon, Craiova a încurcat toate contracandidatele la titlu ale lui Dinamo, pe Steaua (2-0), pe Rapid (2-2), pe Naţional (1-1, 2-1), doar pe "cîini" nu, două eşecuri, 0-2, 0-2.
1 este cifra eşecurilor suferite de Dinamo pe teren propriu în actuala stagiune, cu Steaua, în rest au fost 6 victorii şi două remize
11 meciuri fără să marcheze vreun gol a avut echipa lui Hagi în primele 19 etape, cea mai slabă ofensivă din Liga 1, doar 13 goluri reuşite
16 goluri a încasat Dinamo în 19 runde, locul 4 în topul celor mai bune defensive, în timp ce Viitorul a primit aproape dublu, 31 de goluri
Ce se mai întîmpla în 2002
- Dănciulescu revenea la Dinamo bifînd 13 meciuri şi un gol, reuşit chiar în ultima etapă, la 4-0 cu FC Braşov. Legendarul fotbalist cîştiga primul titlu în tricoul roş-albilor.
- Cristi Borcea lansa celebra frază "Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!", după victoria cu 3-2 în faţa Rapidului, coroborată cu succesul Craiovei, 2-0 în faţa Stelei, în etapa a 17-a.
- Cătălin Cursaru (Bacău) a cîştigat titlul de golgeter, cu 17 goluri, devansîndu-i cu două reuşite pe Claudiu Niculescu (Dinamo) şi Daniel Pancu (Rapid).
- Steaua termina pe locul 4 şi rata Europa, pentru ultima oară.
- Universitatea Craiova a avut cea mai bună clasare în "era Neţoiu", locul 7.
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Danciu-gol, director
Team-manager în ultimele luni, Ionel Dănciulescu, 37 de ani, va fi numit astăzi într-o funcţie administrativă de către Ionuţ Negoiţă. "O să fie un director al grupării, cu atribuţiuni mai importante, va avea putere mai mare", au spus şefii grupării.
Vînd bilete cu jucătorii
Ieri după-amiază, Dorin Rotariu şi Ionuţ Şerban au fost la stadion alături de o sută de suporteri şi de Ionel Dănciulescu şi au vîndut tichete la meciul de duminică, de la ora 14:00, contra Viitorului. "Facem orice spre a aduce spectatorii la meciurile noastre, este o onoare, nu are de ce să ne fie jenă. Vrem să fidelizăm fanii", au comentat fotbaliştii care vor fi titulari poimîine.
INBOX
- Dinamo şi Viitorul sînt echipele cu cele mai mici medii de vîrstă din actuala ediţie. Formaţia lui Hagi are o medie de 21,9 ani, iar cea bucureşteană 23,7 ani.
- Cota de piaţă a lui Dinamo, conform transfermakt.de: 19,15 milioane de euro. Cea a Viitorului, mult mai mică: 7,7 milioane de euro.