Articol de GSP - Publicat joi, 18 octombrie 2012 00:00 / Actualizat miercuri, 17 octombrie 2012 19:53
Antrenorul speră ca feroviarii să rezolve rapid meciul de astăzi cu Viitorul Constanţa.
Ioan Andone vrea să-şi asigure o victorie de moral în campionat înaintea confruntării din grupele Champions League, de la Istanbul. Antrenorul nu crede că Steaua s-a desprins deja în cîştigătoare şi mizează şi pe o replică solidă a Pandurilor, duminică, în deplasarea trupei lui Reghecampf de la Tg. Jiu.
"Fălcosul" şi-a pregătit strategia cîştigătoare pentru meciul de azi. "Dacă înscriem repede, altfel se va desfăşura jocul. Vom avea în faţă o echipă tînără, cu mult entuziasm. Nici un adversar nu i-a dominat clar pe constănţeni la capitolul posesie. Va trebui să abordăm cu maximă atenţie această partidă", a declarat Andone.
Tehnicianul campioanei speră ca pînă la finalul anului echipa sa să fie pe podium. "A fost un program încărcat. Practic, am jucat un campionat întreg numai în tur. Vom aduna 34 de meciuri în decembrie, dar noi sîntem obişnuiţi. Am jucat în trecut şi 4 meciuri în 7 zile. Am convenit cu jucătorii să nu căutăm scuze în altă parte. Nu ne onorează locul din clasament, dar din cauza noastră s-a ajuns aici. În campionat am făcut gafe pe care n-ar fi trebuit să le facem. Acum trebuie să ne gîndim să batem tot pînă la final. Un lucru e clar: nimeni nu s-a gîndit să abandoneze lupta. Acest lot are valoare. Vom găsi resurse să depăşim aceste momente delicate", a încheiat Andone.
Discuţii cu Hagi
Andone a recunoscut că s-a consultat şi cu Gheorghe Hagi în legătură cu meciul de marţea viitoare, de la Istanbul. "Am început să-i studiem, dar nu vreau să discutăm prea mult pentru că pînă atunci avem de jucat un meci de campionat. Am vorbit şi cu Hagi, dar şi cu mai mulţi români care sînt sau au fost implicaţi în fotbalul din Turcia. E normal, orice amănunt e important cînd pregăteşti un meci", a declarat Andone.
"Dacă s-a supărat, să meargă acasă!"
Antrenorul clujenilor a comentat ieri şi faptul că presa din Turcia a denaturat declaraţiile sale legate de disputa cu Galatasaray. "Rednic zice că Terim s-a supărat? Eu n-am spus nici un cuvînt legat de antrenorul Galatei! Acum să stau să comentez ce a zis unul sau altul? Dacă s-a supărat, să se ducă acasă, aşa ceva n-am văzut! Nu pot răspunde pentru nişte declaraţii pe care nu le-am făcut. Presa din Turcia e agresivă, eu n-am jignit pe nimeni", a spus antrenorul lui CFR.
"Eşecurile cu Manchester şi Steaua nu sînt uşor de digerat. Vorbim de partide în care am fi putut, cel puţin, să nu pierdem" (Ioan Andone, antrenor CFR)
Glume în serie pe net cu David Popovici și CTP: o avalanșă de imagini generate cu AI-ul