Articol de GSP - Publicat marti, 30 aprilie 2013 00:00 / Actualizat marti, 30 aprilie 2013 09:59
Andrei Cristea, 28 de ani, nu ştie de ce nu evoluează mai des şi de ce nu e titular, dar spune că trage tare şi-şi aşteaptă rîndul
- Andrei, mai ţii minte cînd ai marcat ultima dată?
- Da, bineînţeles, de ziua mea, pe 15 mai 2011, pe cînd eram la Karlsruher. Am înscris de două ori împotriva lui Union Berlin şi am cîştigat cu 3-2, am mai avut o ocazie atunci, dar am dat "scăriţă" şi n-a fost gol. Trecuse o perioadă lungă de cînd nu mai marcasem, mă bucur că mi-am revenit acum.
- Nu eşti pregătit fizic să joci titular? Te întreb pentru că ai prins doar o dată primul "11" în acest sezon, cu Chiajna, în rest ai intrat numai pe final.
- Eu mă simt foarte bine din punct de vedere fizic, dau tot la antrenamente şi nu am lipsit de la nici o şedinţă de pregătire de cînd am revenit la Dinamo. Asta cred că spune multe! E greu cînd nu prea joci, au fost diverse motive pe care nu prea le-am înţeles. Nu mă pot impune eu în echipa, decizia aparţine antrenorului.
- După reuşita cu Gaz Metan te aştepţi să fii titular?
- Eu mi-am făcut treaba, important e ca nea Cornel Ţălnar să-i aleagă pe cei mai buni cînd face primul "11".
"Nu vreau să iau bani degeaba!"
- Tu ai găsit o explicaţie de ce joci aşa puţin?
- Nu vreau să mă încarc negativ, eu dau tot pentru Dinamo, vreau să marchez multe goluri şi să ajut echipa să cîştige. Cînd m-am întors, m-am simţit dorit, mai ales de aceşti fani adevăraţi.
- Acum nu te mai simţi dorit?
- Ba da, însă cu siguranţă la finalul sezonului voi analiza şi eu lucrurile care s-au întîmplat în trecut pentru că îmi doresc să joc, nu să lustruiesc banca de rezerve. Nu-mi doresc să păcălesc fotbalul, să stau aşa, liniştit, să treacă şi luna asta şi să-mi iau banii. Niciodată nu am fost genul ăsta de om, eu vreau să fiu în competiţie, să cîştig trofee!
- Cum îţi explici că în 2010 ai ieşit golgeter în condiţiile în care Dinamo îi avea în atac pe Niculescu, Niculae, Bratu şi Dănciulescu, iar acum...
- Vremurile sînt într-o continuă schimbare. Cred că am prins atunci la Dinamo cei mai buni atacanţi pe care i-a avut un club laolaltă. Acum a fost o perioadă aiurea, ciudată, se repetă lucruri pe care nu le-am înţeles la un moment dat nici în trecut.
"Meciul cu Steaua e special, am marcat şi de-o parte, şi de alta. Un succes contra lor e extrem de important pentru noi, e cel mai dulce al sezonului"
Andrei Cristea, atacant Dinamo
"Jucătorii lui Dinamo au fost uniţi şi au demonstrat caracter indiferent de problemele din acest sezon. Am arătat cu toţii că am jucat cu sufletul pentru acest club, nu cu gîndul la bani"
Andrei Cristea, atacant Dinamo
"Să vedem dacă Andrei Cristea va fi titular, eu nu fac parti-pris-uri cu nimeni, ci titularizez jucătorii după cum se prezintă la antrenamente"
Cornel Ţălnar, antrenor Dinamo
230 de minute a jucat Andrei Cristea în 13 meciuri jucate pentru Dinamo în acest sezon, în Liga 1, reuşind să marcheze doar o dată
30 de luni au trecut de la ultima reuşită a lui Cristea în tricoul "cîinilor", tot împotriva lui Gaz Metan, 3-2, pe 29 octombrie 2010
Dănciulescu la Europa FM
Ionel Dănciulescu, cu 213 reuşite în întreaga sa carieră şi pe locul secund în clasamentul golgeterilor all-time, după Dudu Georgescu, 252 de goluri, este invitatul lui Ovidiu Ioaniţoaia în această seară, de la ora 22:30, la emisiunea Tribuna Zero de la Europa FM. Atacantul de 36 de ani va discuta despre şansele lui Dinamo la cupele europene, dar şi despre derby-ul cu Steaua, de pe 10 mai. Ascultătorii pot intra în legătură cu Danciu-gol sunînd la numărul 0372.069.599.
11.000 de bilete cu Steaua!
La doar 48 de ore după ce au fost scoase la vînzare, pe biletedinamo.ro, s-au dat 11.000 de tichete pentru Derby de România, de pe 10 mai. Suporterii s-au înghesuit să-şi procure bilete la cel mai aşteptat meci al anului. Preţuri: 15 lei, 20 lei şi 25 lei - peluze, 30 lei, 40 lei, 50 lei şi 80 lei - tribuna a II-a, 40 şi 50 lei - tribuna I, 150 lei - VIP 2, 200 lei - VIP 1, 500 lei şi 700 lei - loje.
Tot accidentat
Dragoş Grigore nu s-a antrenat alături de restul lotului nici ieri, resimţindu-se după accidentarea din partida cu Pandurii, 0-2. Stoperul de 26 de ani nu a fost nici în lot cu Gaz Metan, el urmărind întîlnirea din tribună, alături de soţie. Pentru Grig accidentarea poate fi mai gravă decît s-a crezut iniţial. Deşi a suferit o contuzie la genunchi, mai nou fundaşul se plînge de dureri mari la glezna dreaptă, fiind suspect de entorsă.