Articol de Cristian Marinescu - Publicat sambata, 16 ianuarie 2010 00:00
Patronul lui FC Argeş, după ce tatăl său a fost arestat preventiv, Andrei Penescu (18 ani) consideră că este o greşeală decizia Primăriei de a închiria stadionul Nicolae Dobrin şi formaţiei Internaţional Curtea de Argeş. "Este o mare nedreptate, un lucru strigător la cer! Cred că nea Gicu se răsuceşte în mormînt că pe stadionul care îi poartă numele va juca o echipă care nu are nicio legătură cu el. Nu ştiu cum Primăria municipiului Piteşti a dat avizul ca Internaţional să joace pe această arenă", a comentat Andrei Penescu.
"Unchiul meu, Ilie Penescu a vorbit cu domnul Benone Lazăr, dar nu a fost decîât o „scăldare” a problemei. Aveam o impresie bună despre dînsul, că este un om de onoare, dar a demonstrat exact contrariul după cele întâmplate cu antrenorul Badea şi cu stadionul. Nu ştim cum n-o să-i fie ruşine să dea ochii cu noi zi de zi la stadion, ştiind că are să ne dea bani şi că a venit pe acest stadion fără ca nimeni să fie deacord cu asta, mai puţin Primăria. Şi suporterii sînt foarte supăraţi şi contrariaţi de această situaţie pe care nu o acceptă. Nu se respectă istoria clubului FC Argeş şi o batjocoresc", a spus Penescu jr.
Andrei Penescu a comentat şi plecarea lui Ionuţ Badea de la Piteşti la Curtea de Argeş. "A fost decizia lui, cu toate că mai avea contract cu FC Argeş încă doi ani şi jumătate. S-a folosit de clauza din contract conform căreia, dacă pleacă, trebuie să plătească 200.000 de euro. Deocamdată n-am primit aceşti bani, dar noi îi aşteptăm. Este o pierdere şi m-a dezamăgit m-a dezamăgit caracterul de care a dat dovadă. Ionuţ Badea nu trebuie să uite că tatăl meu a avut mare încredere în el şi l-a numit antrenor principal atunci cînd nimeni nu avea încredere în el, iar acum cînd ne este greu, ne-a trădat", a spus noul patron.
Cei din conducerea echipei Curtea de Argeş au ajuns la un acord de principiu cu reprezentanţii Primăriei Piteşti ca Internaţional să evolueze pe stadionul Nicolae Dobrin în retur, pînă cînd vor fi finalizate lucrările de modernizare ale arenei din Curtea de Argeş.
în tur, Curtea de Argeş a jucat pe stadionul din Mioveni, acolo unde plătea o chirie de 4.000 de lei pentru fiecare meci.