FOTBAL  »  Superliga  »  CE S-A ÎNTÎMPLAT CU JUCĂTORII CARE AU FOST LA DOUĂ MINUTE DE FINALA CUPEI UEFA?

Aproape de finală, departe de performanţă!

Articol de - Publicat marti, 24 februarie 2009 00:00

Nici măcar un fotbalist al trupei cu care Steaua a jucat semifinala dramatică cu Middlesbrough, în primăvara lui 2006, n-a reuşit să ajungă la un club mare din Europa

Vă mai aduceţi aminte de campania Stelei din 2005-2006, din Cupa UEFA? Rînd pe rînd, Heerenveen, Betis Sevilla şi Rapid au fost echipele pe care trupa din Ghencea le-a eliminat şi a ajuns în semifinale. A urmat dubla de coşmar cu Middlesbrough şi, chiar dacă Steaua a ratat pentru două minute finala Cupei UEFA, ea a reuşit cea mai mare performanţă a unei echipe de club din România de după Revoluţie. Povestea frumoasă a fost în aprilie 2006.

Au trecut aproape 3 ani. Ce s-a ales din echipa de atunci? Nici măcar un fotbalist n-a ajuns la un club de top al Europei. Din contră, sînt cîţiva care s-au "îngropat" ca jucători, Carlos, Opriţa şi Iacob fiind exemple în acest sens. Nici măcar adevăraţii lideri n-au reuşit nimic în plus, Dică şi Paraschiv sufocîndu-se în Italia, în vreme ce pentru Rădoi, Inter, Real şi Bayern Munchen au fost doar iluzii, realitatea însemnînd Arabia Saudită şi Al-Hilal.

PRECEDENTA PERFORMANŢĂ

Dinamo a vîndut tot după semifinala Cupei Cupelor
Ultima performanţă comparabilă cu cea a Stelei a fost obţinută de Dinamo. În sezonul 1989-1990 al Cupei Cupelor, trupa antrenată de Mircea Lucescu a eliminat pe Dinamo Tirana (0-1 şi 2-0), Panathinaikos Atena (2-0 şi 6-1) şi Partizan Belgrad (2-1 şi 2-0), ajungînd pînă în semifinale, unde a pierdut ambele meciuri cu Anderlecht (0-1 şi 0-1). O formaţie pe care Il Luce începuse să o construiască încă din 1986-1987, dar care a plecat aproape incorpore în Occident, imediat după acea performanţă.

EXPLICAŢIILE SPECIALIŞTILOR

"Jucătorii n-au avut valoare!"

Belodedici: "Valoarea, impresarul şi clubul"
"Toţi factorii au contribuit la această nereuşită. Jucătorii, prin valoarea lor, impresarii, prin talentul de negociatori, dar şi clubul. Eu cred că toate au contribuit la ce s-a întîmplat. Nu ştiu cît de relevant e că Rădoi a plecat pe o groază de bani. El s-a dus la arabi, unde sînt bani cîţi nu poţi număra. Dacă s-ar fi dus în Occident, Steaua nu mai lua banii ăştia".

Duckadam: "Păi, ce, erau vreun Hagi sau Lăcătuş?"
Vina este a jucătorilor, pentru că nu au valoarea unui Hagi sau a unui Lăcătuş. Actuala generaţie mai mult pleacă spre Rusia sau spre ţări cu un fotbal considerat de mîna a doua sau a treia. În Occident, aproape deloc"

Puşcaş: "Avea şi Real 6 milioane, însă Rădoi n-avea valoare de Real"
"Nu există valoare, de-asta nu s-au obţinut bani mai mulţi. De exemplu, Steaua a dat un cu Rădoi. Doar Oli a reuşit să îi convingă pe şeici să dea atîţia bani pe Rădoi. De la Nădlac încolo, nimeni nu ar mai fi dat 6 milioane de euro pe el! Vă spun eu! Şi Real Madrid avea 6 milioane, dar de ce nu l-a transferat pe Mirel? Pentru că nu avea nevoie de el".

Liţă Dumitru
"Ce vorbim noi, nu vedeţi cîţi jucători, nu neapărat de la Steaua, au plecat în străinătate şi s-au întors după 5 minute? Uitaţi-vă şi la Rădoi. OK, 6 milioane de euro, dar nu suma de bani spune valoarea unui jucător, ci ţara în care pleacă"

VICTOR BECALI: "Acesta e raportul calitate-preţ"
"România nu este de mult timp în Comunitatea Europeană. Repet, sumele de bani obţinute pe jucători sînt destul de bune în raport cu valoarea jucătorilor. Mai ales dacă ne uităm şi vedem că unii dintre cei plecaţi s-au întors, din diferite motive: că nu s-au adaptat sau că nu le-a convenit".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Americanii vin cu o nouă inginerie-SF » Ce va conține stadionul de 1,7 miliarde de dolari din Buffalo, locul unde zăpada ajunge la peste 2 metri în fiecare an
Campionate

Iureș după faza cu Ianis Hagi protagonist în Hibernian - Rangers: „Ăsta nu mai e fotbal!”

Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film
Stranieri
Incredibil ce a pățit Laurențiu Reghecampf la noua echipă » Finalul e demn de film

Un nou transfer la FCSB! Gigi Becali, pentru GSP: „Luni dăm banii. Merge în cantonament”

Dinamo a ajuns în Antalya » Din Turcia, „câinii” anunță categoric: „Locul nostru e în play-off!”

Comentarii (16)
fzcsm1
fzcsm1  •  24 Februarie 2009, 17:32

Eu zic ca cei cu valoare s-au mentinut la Steaua sau au plecat la echipe bune in timp ce cei fara valoara acum sunt la echipe mici.FORZZA STEAUA!!!

 •  24 Februarie 2009, 16:44

Ce ai prefera pt echipa ta? Sa se spuna "ce mare e echipa X ca l-a vandut pe Y la Auxerre!" sau "ce echipa mare e X pentru ca a ajuns in semifinale europene si a jucat in Liga!"? Dar probabil ca pe tine nu te intereseaza performanta propriei echipe ce esecul adversarelor. Penibil.

 •  24 Februarie 2009, 16:40
Postat de pe 24 Februarie 2009, 03:22

bai ursule ... dute nu ti-e somn ? ... pai dupe ce steaua a eliminat valencia ... nimeni n-a venit cu oferte ptr jucatori ... toti din lumea asta a fotbalului au vazut ca a fost doar o mare gogomanie a spaniolilor.. care au venit sa se apere, la care mai adaogi si mocirla din ghencea, "movilele" de pamant din fata portii si tibia lu' cristea ;)) ... auzi .. sa vanda tot :)) penibil

Bai abc, stii tu ca n-a venit nimeni cu oferte pt jucatorii Stelei dupa meciul cu Valencia? Echipa aia capabila de gogomanii era campioana en titre a Spaniei, detinatoarea cupei UEFA si a Supercupei Europei la momentul ala. Steaua si tibiile lui Cristea au batut echipa aia. Altii s-au impiedicat de Elfsborg, NEC si alte superputeri din Europa si n-au mai mirosit macar o semifinala europeana dinainte de revolutie, nu din cauza ca n-au avut jucatori, ci din cauza ca i-au vandut la prima oferta.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează