Articol de GSP - Publicat miercuri, 28 decembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 27 decembrie 2011 22:49
GSP dezvăluie azi care sînt cele două puncte din contractele dintre Braşov şi Sporting Piteşti care nu pot împiedica trecerea lui Alexandru la Steaua. Primul: lipseşte semnătura jucătorului de pe actul adiţional. Al doilea: cînd i s-a terminat junioratul, Sporting nu l-a putut relegitima şi vechiul acord e nul.
Steaua scapă de emoţii în cazul transferului lui Alexandru Chipciu. Ieri, Valeriu Argăseală a mers la LPF şi a înregistrat contractul de muncă al fotbalistului, acesta fiind primul pas în transferarea şi apoi legitimarea unui jucător. Mai mult însă, Steaua a intrat şi ea în posesia documentelor invocate de Nicolae Badea, preşedintele lui Dinamo, prin intermediul clubului Sporting Piteşti, care l-a cedat pe Chipciu la Braşov, şi a descoperit două anomalii care îi asigură liniştea că nu-l va pierde pe mijlocaşul pentru care Becali a scos din buzunar 1,5 milioane de euro.
Cei doi "aşi" pe care Steaua îi are în mînecă provin de la cele două documente pe axa Sporting Piteşti - Braşov: acordul de transfer şi actul adiţional, cel din urmă în care se prevedea că gruparea din Trivale trebuie să fie prezentă la negocieri şi să-şi dea acordul, altfel, nu se poate face nici un transfer.
1 "Adiţionalul" n-are semnătura fotbalistului
Actul adiţional întocmit de Sporting Piteşti şi FC Braşov, ulterior transferului, a fost semnat doar de cele două cluburi. Nu şi de jucătorul în cauză, deşi pe document apare numele lui şi e şi lăsat loc special pentru iscălitura sa (vezi facsimil). Steaua se va prevala de acest lucru pentru că regulamentul prevede nulitatea pentru orice act pe care nu există toate cele 3 semnături: club, club, jucător.
2. Contractul de transfer la Braşov a devenit nul în 2007
Al doilea as al Stelei se referă chiar la acordul de transfer de la Piteşti la Braşov. Chipciu a plecat ca junior sub Tîmpa, iar în 2007 a terminat junioratul, moment în care contractul cu Braşov i s-a anulat. Reîntors la Sporting Piteşti, acest club nu i-a putut face contract de seniori pentru că nu deţinea o echipă de seniori. "Chipciu a revenit la Braşov liber de contract şi a semnat pe 5 ani ca senior, iar vechiul contract de transfer devine astfel nul pentru că nu în baza lui a ajuns Chipciu ca senior la Braşov", au declarat ieri şefii Stelei.
Invitat în 2011 să semneze "adiţionalul"
Fotbalistul le-a povestit şefilor Stelei faptul că începînd din vara acestui an, Tănase Dima, preşedintele de la Sporting Piteşti, l-a sunat insistent pentru a-i solicita să se vadă la Bucureşti. "Mi-a zis: «Alex, mai avem ceva de semnat, e o simplă semnătură». Eu i-am zis că am semnat contractul de transfer, dar el îmi tot replica: «Nu, nu ăla, e altceva, nu e important, mai trebuie doar o semnătură». N-am vrut să mai semnez nimic", le-a dezvăluit Chipciu roş-albaştrilor, care vor folosi declaraţia jucătorului ca probă la dosar dacă acest caz va ajunge la comisiile LPF.
"Semnătura lui Chipciu nu e obligatorie!"
Preşedintele lui Sporting Piteşti, Tănase Dima, explică de ce pe actul adiţional lipseşte iscălitura fotbalistului
- Domnule Dima, ştiţi că LPF a acceptat cererea Stelei de înregistrare a contractului de muncă al lui Chipciu?
- Nu ştim nimic despre acest lucru, nu am primit nici o înştiinţare. Se pare că sîntem prea mici ca să fim băgaţi în seamă de cei de la Ligă, de la Braşov sau de la Steaua.
- Veţi ataca în vreun fel decizia?
- Da, ne vom adresa Comisiilor şi vom vedea dacă totul e conform regulamentelor. Avem o echipă de avocaţi care se ocupă intens de acest caz.
- Cum explicaţi faptul că de pe actul adiţional la acordul de transfer lipseşte tocmai semnătura jucătorului?
- Acest lucru nu e obligatoriu. Semnătura lui Chipciu este pe acordul de transfer, acel act adiţional este încheiat doar între cele două cluburi.
- Jucătorul spune că l-aţi sunat în repetate rînduri pentru că trebuie să mai semenze ceva. Era vorba despre acest act adiţional?
- Nu, nu. Nu aveam nevoie de semnătura lui. Îl sunam pentru că păstrăm o relaţie foarte bună.
- Dar e trecut numele lui pe contract...
- Vreau să vă întreb ceva: Dinu Gheorghe a spus ceva despre acest transfer?
- Da, că este unul legal şi că jucătorul este sută la sută al Stelei.
- Aşa a spus? Atunci vom vedea ce va fi cînd ne vom întîlni la Comisii.
"Orice contract, act adiţional sau înţelegeri care privesc un jucător trebuie să conţină toate cele 3 semnături, altfel nu are nici o valabilitate!" (Alexandru Boc, vicepreşedinte LPF)
Dinamo nu renunţă
Prin intermediul lui Nicolae Badea, cel care controlează clubul Sporting Piteşti, Dinamo nu face nici un pas înapoi în războiul cu Steaua pentru Chipciu: "Toate documentele sînt în regulă, se află pe masa LPF şi aşteptăm verdictul comisiilor. Să se meargă pînă la judecata FIFA în acest caz!".
De ce nu s-a înregistrat ieri şi transferul
Valeriu Argăseală a mers ieri la LPF şi a obţinut număr de înregistrare oficial de la forul lui Dragomir în privinţa contractului de muncă al lui Chipciu. Nu s-a înregistrat însă şi transferul fotbalistului. Motivul? Au explicat chiar cei de la Ligă: "Nu se poate înregistra un transfer înainte ca perioada de transferuri pentru retur să intre în vigoare. Abia la finalul lui ianuarie se deschide perioada, atunci poate fi înregistrat".