Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 06 august 2020 17:22 / Actualizat joi, 06 august 2020 17:40
În decurs de 24 de ore, trei ministere importante din România și-au pasat succesiv răspunderea și n-au fost în stare să valideze o explicație simplă către public. Fiecare minister a aruncat responsabilitatea către altul, într-un incredibil cerc al incompetenței. Iată despre ce a fost vorba.
- CONTEXT: Ediția tipărită a Gazetei Sporturilor, dar și GSP.ro au scris azi în detaliu despre regulile stricte impuse de UEFA în privința desfășurării preliminariile cupelor europene.
- Una dintre cele mai importante spune că un club gazdă va trebui să ofere o altă variantă de stadion, altul decât cel din țara sa, în cazul în care restricțiile autorităților din țara respectivă nu permit accesul clubului oaspete sau desfășurarea unui meci de fotbal.
- Dacă clubul gazdă nu reușește să găsească un alt stadion adecvat, atunci va pierde la masa verde cu 3-0!
CUM E ÎN ROMÂNIA
Pentru cele 4 echipe care ne vor reprezenta în Europa, CFR, FCSB, Craiova și Botoșani, primirea unor adversari și organizarea de jocuri în țară nu presupune riscuri fiindcă există în vigoare o lege care specifică în mod clar că sunt exceptate de la măsura carantinării pentru 14 zile mai multe categorii de persoane, printre care și "membrii delegațiilor sportive internaționale care participă la competiții sportive organizate pe teritoriul României, potrivit legii".
CUM E ÎN EUROPA
În schimb, în momentul de față, sunt multe țări europene care fie au blocat total accesul cetățenilor români pe teritoriul lor, fie au instituit măsura carantinei pentru două săptămâni.
Prin urmare, Gazeta Sporturilor a încercat să afle răspunsul oficial la întrebarea:
"Care dintre țările din Europa care au blocat accesul românilor sau le cer să fie carantinați 14 zile exclud de la aceste restricții delegațiile sportive, adică echipele de fotbal?"
PASUL 1. Ministerul de Externe: "Întrebați la MTS sau la MI"
GSP a trimis un mail la Ministerul de Externe. Răspunsul MAE a fost extrem de prompt. Purtătorul de cuvânt al ministerului, Oana Darie, a sunat pe telefonul reporterului Gazetei la mai puțin de 10 minute de la trimiterea mail-ului.
"Adresați-vă Ministerului Tineretului și Sportului, cei de acolo trebuie să cunoască spețele legate de cluburile sportive. Sau cei de la Ministerul de Interne v-ar putea ajuta în acest sens. Avem și noi pe site o zonă Covid-19, cu atenționare de călătorie, unde se află restricțiile pentru cetățenii români care ajung din România în diferite țări"
Oana Darie, purtător de cuvânt MAE
PASUL 2. MTS: "Întrebați la Ministerul de Interne"
GSP a urmat îndemnul celor de la MAE și a făcut o adresă și către MTS. Care au fost la fel de prompți și au răspuns după 3 ore: "În ceea ce privește întrebarea dumneavoastră referitoare la măsurile pe care trebuie să le respecte o delegație sportivă oficială care călătorește în Europa, instituția publică cea mai în măsură să ofere informații este Ministerul Afacerilor Interne".
PASUL 3. Ministerul de Interne a închis cercul: "Întrebați la Externe"
Gazeta s-a conformat și a dat mai departe întrebarea, către ministerul condus de Marcel Vela. Cei de la MI au avut nevoie de ceva mai mult timp, peste 24 de ore, iar răspunsul lor a sunat așa: "În ceea ce privește măsurile adoptate de alte state europene referitoare la cetățenii români care călătoresc în aceste state, vă recomandăm să consultați pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, secțiunea Condiții de călătorie".
Practic, s-a închis cercul. Și, după dialog cu 3 ministere diferite, ne-am întors la punctul zero, acela în care nu aveam nicio informație oficială clară și confirmată.
Pe site-ul MAE e ceață
Singura trimitere către o zonă oficială, după discuția cu ministerele, a fost "consultați secțiunea «Condiții de călătorie», pe site-ul MAE". Această secțiune există, însă NU conține și informații explicite despre ce proceduri trebuie să urmeze o delegație sportivă oficială și dacă un club de fotbal e exceptat, așa cum procedează România, sau nu e exceptat de la restricții.
Ce șanse au CFR, Craiova, FCSB sau Botoșani
În acest moment, țările care au blocat accesul românilor sau le solicită carantinarea pentru două săptămâni sunt: Danemarca, Belgia, Finlanda, Lituania, Irlanda, Italia, Slovacia, Slovenia, Estonia și Letonia. Dacă acestea n-ar permite intrarea nici măcar a cluburilor de fotbal, atunci formațiile noastre ar avea un avantaj: fie n-ar juca pe terenul oponentelor, fie s-ar impune la "masa verde". Alte state (Ungaria, Austria, Grecia, Cipru, Rusia, Bosnia, Islanda) cer doar teste negative pentru cei care vin din România. O condiție ușor de îndeplinit, pentru că echipele noastre vor fi nevoite să urmeze protocolului UEFA.
Burleanu se implică și cere reguli speciale
Şeful FRF a precizat că a cerut autorităţilor guvernamentale exceptare de la izolare şi intrare în carantină pentru delegaţiile sportive la sosirea în România.
"În ceea ce priveşte meciurile internaţionale, există un protocol UEFA care va fi respectat. Am solictat deja Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Tineretului şi Sportului, asemenea altor ţări şi federaţii naţionale, să introducem excepţii de la izolare şi carantinare pentru toate delegaţiile sportive internaţionale, pentru toţi membrii acestor delegaţii, fie în momentul în care se întorc în ţară, şi ne referim la jucătorii şi delgaţiile noastre, dar şi atunci când jucătorii noştri revin în ţară pentru echipele naţionale"
Răzvan Burleanu, președinte FRF